În umbra unui trecut tulburător, Evelyn Martinez se întoarce în orașul care i-a marcat destinul. Aici, îl întâlnește pe Kai Martin, un străin misterios care ascunde secrete întunecate, la fel ca și ea. Fără să știe că el este fratele fostului ei iub...
Am fost un idiot și nu i-am spus ce simt cu adevărat. Nu știu ce am așteptat, dar am simțit că nu era momentul, chiar dacă ea și-a mărturisit sentimentele față de mine.
„ Te iubesc, Kai Martin. Să nu uiți asta niciodată. "
Cuvintele ei mi se derulează neîncetat în cap. Nu cred că aș putea să uit asta nici dacă aș vrea. Femeia asta înseamnă prea mult pentru mine. A fost raza de lumină care m-a ghidat în drumul spre fericire, după o lungă perioadă în care am fost viu, dar nu am trăit cu adevărat.
Avionul meu a aterizat acum jumătate de oră, iar eu încă aștept să-mi iau bagajul. Telefonul meu e mort, iar mai mult ca sigur, Evelyn este îngrijorată că nu i-am dat niciun semn de viață până acum.
Nu am pășit de cinci ani în Chicago, iar să fiu aici după atâta timp, se simte ciudat. Iubeam orașul ăsta din tot sufletul, dar după pierderea mamei și a fratelui meu, ceva s-a schimbat în mine, iar orașul ăsta a devenit doar o amintire.
E luna decembrie, iar aeroportul este plin de familii care se îmbrățișează sau își iau adio pentru că pleacă în vacanțe. Când în sfârșit mi-am văzut bagajul, am ieșit pe ușile aeroportului cu inima bătându-mi nebunește în piept.
Călătoria asta avea să-mi dea psihicul peste cap, dar era necesară pentru că aici am acces la toate datele despre Kim și Byron. Nu știu câți oameni îmi mai sunt loiali de aici dar merită să încerc.
Chicago a rămas la fel cum îl știam: aglomerat, plin de viață și principalul oraș unde poți vinde orice, chiar dacă poliția e lângă tine. Poliția din Chicago nu a fost niciodată atentă la oamenii mici, căutau doar peștii mari, pe când cei mici erau mai importanți.
Iarna și-a intrat în drepturi, iar fulgii de nea sunt nelipsiți din peisaj. Urc în mașina pe care am închiriat-o și pornesc spre vechea mea casă. Drumul îmi lasă un gust amar, pentru că ultima dată când l-am parcurs, a fost când a murit Keith.
Este aceeași perioadă și nu mai e mult până la împlinirea celor cinci ani de la moartea sa. Aveam nevoie de un moment de singurătate, chiar dacă prezența lui Evelyn este necesară în viața mea în momentul ăsta.
În fiecare an, în perioada asta, dispar fără urmă până după anul nou. Prefer să fiu singur în perioada în care mi-am pierdut familia. Însă anul ăsta nu am simțit aceeași nevoie. Tot ce mi-aș fi dorit, ar fi fost ca eu și Eve să fim împreună și să duc flori la mormintele lor.
