ALL for LOVE

II - Partea 2

Îmi scot şorțul şi îl pun în spatele tejghelei. Am terminat mental și fizic pentru seara asta, aşa că mă aşez de cealaltă parte a mesei faţă de el. Își ridică privirea şi zâmbeşte. Scoțându-şi căştile de la urechi, mă întreabă:

—Ce te aduce pe aici, Story?

—Am aruncat prosopul. Suntem doar noi doi şi furtuna de afară.

Se uită în jur surprins, ca şi cum nu ar fi observat camera goală până acum. El chicoteşte.

—O dau în bară de multe ori, dar refuz să las profesorul meu să aibă dreptate. Lucrarea asta trebuie să ajungă pe biroul ei până la ora nouă.

—Câtă putere ţi-a mai rămas?

—Patruzeci şi trei de minute, se pare.

—Poți să o termini în timpul ăsta?

—Nu. Mai am cel puțin două ore de lucru. Îşi freacă mâinile pe față și oftează ca şi cum epuizarea este pe cale să câştige bătălia. Apartamentul meu a rămas fără curent. Biblioteca era întunecată, iar librăria m-a dat afară când au închis mai devreme din cauza furtunii. Cafeneaua asta a fost o grație salvatoare, dar nici măcar ea nu mă poate salva de data asta.

Mă ridic din nou în picioarele mele dureroase și mă uit la el. Flirtul a fost amuzant. Mă simt bine să fiu privită ca şi cum aş fi la fel de gustoasă ca şi chiflele noastre de casă cu scorţişoară. E şi mai bine că mă simt atrasă de el pentru mai mult decât pentru aspectul său. Există o vibrație de care sunt atrasă, una pe care aş vrea să o explorez mai mult. Încearcă, Story.

—Haide. Putem merge la mine acasă.

Se ridică în picioare, colţul drept al buzelor urmându-i exemplul.

—La tine acasă?

Mi-am plimbat degetul prin aer.

—Vorbim despre electricitate...

—Eu consider că e mai degrabă chimie pe care o împărţim.

—Ha, batjocoresc cu o rotire rapidă a ochilor. Are dreptate, dar ceva este atât de satisfăcător în a nu-i oferi avantajul. Uite, i-am trimis un mesaj unei vecine să văd ce face, şi se pare că clădirea mea de doi lei a reuşit să supraviețuiască până acum întreruperii. Aşa că, dacă hârtia asta e atât de importantă pe cât spui tu, oferta e acolo. Îl las să mă privească cum mă îndepărtez.

Cui îi pasă dacă e întuneric aici? A înțeles ce vreau să spun.

—Oricum ar fi, trebuie să închid, aşa că nu poţi rămâne aici, adaug eu.

Se aud fermoarul rucsacului, sunetul laptopului care se închide, mărunţişul din buzunar şi apoi zgomotul picioarelor lui, în timp ce-şi îmbracă haina de lână.

—La tine acasă să fie, dar trebuie să te avertizez...

La naiba. Poate că nu ar fi trebuit să arunc invitația atât de repede. Doar pentru că pare un tip de treabă, nu înseamnă că nu e un criminal în serie. Scot spray-ul cu piper din buzunarul de la spate şi mă întorc, ținându-l în aer.

—Despre?

Privirea lui zboară între spray-ul cu piper şi mine înainte de a alege să rămână pe ochii mei.

—Să nu te încurci cu mine, bine, Story? întreabă el, tonul său hotărât sumbru punându-mă pe jar. Cu mâinile înfipte adânc în buzunarele blugilor lui, nu-mi fac griji pentru bunăstarea mea fizică. După ce m-am simțit bine cu el, flirtând sau orice am fi făcut, nu pot spune acelaşi lucru despre starea mea mentală.