ALL for LOVE

III - Partea 2

     —Ti-e foame?

De fapt, flămând. O supă şi o jumătate de sandviş nu m-au ajutat, dar nu e treaba ei să mă hrănească.

     —Pot să comand de la restaurantul de jos.

     —Aş putea mânca un taco sau două. Îmi iau telefonul şi deschid o aplicație de livrare. Găsim restaurantul şi comandăm. Cât de mult crezi că ne vor urî pentru că am comandat pe vremea asta? întreabă ea.

     —Nu-ți face griji. Voi face să merite călătoria în bacşiş.

     Expresia ei se înrăutăţeşte, dar nu spune nimic. Se strecoară mai jos în pat şi îşi întoarce atenția asupra cărții, cu subliniatorul în mână şi gata de luptă la capitolul respectiv.

     Să citesc minţile femeilor nu a fost niciodată punctul meu forte, aşa că m-am oprit. Dar acest lucru pare diferit. Vreau să ştiu la ce se gândeşte Story, ce i-a transformat expresia din zâmbitoare în aparent supărată.

     —Am spus ceva greşit?

Ochii ei sunt singurele lucruri care se mişcă în semn de recunoaştere. Apoi închide manualul şi se aşează.

     —Lucrez în domeniul serviciilor şi nici nu ştii de câte ori oamenii cred că mă pot trata cum vor ei dacă dau bacşiş.

Răscolind ce am spus de am făcut-o să fie atât de defensivă, am nimerit la replică şi regret instantaneu că am spus-o.

     —Nu am vrut să spun...

     —Ştiu, Elric. De aceea nu am spus nimic. Ea se dă jos din pat şi se îndreaptă spre chicinetă, care ocupă un colț mare din spațiul mic. Scoțând două ceşti din dulap, ea continuă: Nu toată lumea poate fi cumpărată şi plătită. Umple paharele cu apă de la robinet.

     Nu cred că am mai băut apă de la robinet de... ei bine, dintotdeauna. Când îmi întinde paharul, se aşează la capătul patului, vizavi de mine. Pe chipul ei se citește îngrijorarea şi grija. Răbdarea vine şi pleacă înainte ca ea să spună în cele din urmă:

     —Nu merită niciun bacşiş să înfruntăm furtuna de afară, aşa că hai să spunem lucrurilor pe nume - noi fiind prea leneşi să ne luăm comanda.

     —Aş avea nevoie de pantaloni ca să ies afară, chiar dacă e doar la parter. Din moment ce momentan nu am niciunul, nu spuneam asta ca să jignesc persoana care face livrările.

     —Aşa cum am spus, ştiu că nu ai făcut-o. Doar că mi s-a părut ceva personal, chiar dacă ştiu că nu era aşa.

      Am inclus deja un bacşiş consistent, dar mă întorc în aplicaţie şi îl dublez. Ea se târăște înapoi pe pat şi lăsăm conversaţia să se aşeze ca un canion între noi. De obicei, nu sunt genul care să cedez în faţa capriciilor şi stărilor de spirit ale altora, dar nu mă pot concentra la munca mea ştiind că e supărată. Mă învârt înapoi şi îmi sprijin antebrațele pe picioare.

     —Ți-am rănit sentimentele. Îmi pare rău.

De data aceasta, se ridică şi se apropie. Îşi încrucişează picioarele în fața ei pe saltea, se joacă cu tivul de la gleznă, trăgând un fir liber din pantaloni.

     —Îți mulțumesc, Elric. Apreciez asta.

     Nu cred că e prea sensibilă la acest subiect, dar cum pot ignora motivul din spatele emoțiilor ei? Oamenii sunt nişte nemernici. Iar faptul că sunt nesimțiți cu ea este inacceptabil.

O bătaie în uşă face să zdrăngăne lemnul. Sărind în sus, se duce să răspundă.

     —N-am mai comandat niciodată o livrare, dar a fost rapid. Când deschide uşa, zâmbeşte, cu garda complet lăsată jos, total inconştientă de orice potențial pericol.