Inimi din cenușă

1. Fiecare este responsabil pentru propriile alegeri.

Azara

Viața e frumoasă, a spus Bukowski și s-a sinucis după un an. Viața e frumoasă dacă-i dai voie să fie. Mă surprind adesea întrebându-mă dacă procedez eu greșit. În cele din urmă ajung la concluzia că da. Oamenii mereu vor împroșca vina spre primul om apropiat lor, așa că nu ar trebui să-mi pese. Până la urmă, suntem temporari în această lume. Contează dacă ai fost fericit sau nu? Tot sub pământ vei ajunge mai devreme sau mai târziu, indiferent dacă ai dus o viață plină de glorie.

Iar m-au luat gândurile în primire. De fapt, când nu sunt o victimă a propriei minți? Am ajuns în acel moment în care nu vreau să mai fac nimic pentru a combate ceea ce gândesc. Nu pot să o fac. Am încercat. Toți cei trei psihologi oftau când intram în cabinetul lor, așa că am renunțat pur și simplu. Sunt o stricată. O marionetă disfuncțională, dacă ar fi să o întrebăm pe mama. Muzica mă menține pe făgașul cel bun și nu mă lasă să cedez. Uneori stau și mă gândesc, ce-i cu mine când toate acestea dispar? Cine sunt eu, în esență?

Mă dezmeticesc când ora se termină, iar profesorul ne transmite tema. O am deja făcută. La ce viață palpitantă am, am rezolvat aproximativ jumătate din manual înainte. Trist, dar adevărat.

- Diseară e petrecere. Scoți și tu nasul din cărți? Eko, cel mai bun prieten al meu, își îndeasă caietele în ghiozdan, și mă așteaptă pentru a merge la următoarea sală de curs. Alyra ne-o ia înainte vorbind la telefon. Își masează maxilarul proeminent, zâmbind în colțul gurii.

- Nu.

- Uau! Mai rece de atât poți fi?

Un coșmar m-a trezit la ora 3. Mi-a fost frică să mai închid ochii, iar el are chef să fiu veselă? Nu azi. În general nu sunt foarte sociabilă, dar grupul nostru este excepția de la regulă. Atunci când devin irascibilă cu ei, e un semnal de alarmă pe care Eko-l prinde imediat.

- Ai rămâne surprins.

- Mă rog, rămâi la sport? Eu am antrenament.

Dimineață m-a adus mama la școală. Șansele ca ea să vină să mă ia sunt nule, o face doar dacă trebuie să-mi țină morală. Așa cum s-a întâmplat dimineață. Aparent, duminică seară avem o cină cu familia Mavros. Am primit indicații cum să fiu fiica perfectă, să stau în spatele Evelynei și să-mi țin pliscul închis. De ce nu mă lasă să lipsesc dacă sunt o povară? Imaginea lor este mai importantă decât familia, cel puțin, mai importantă decât mine.

- Da. Nu am chef să iau metroul.

- Am venit cu Julian dimineață, e-n regulă?

- Sigur.

Julian este cel mai bun prieten al lui Eko. Am un cerc de prieteni foarte ciudat. Sunt un trio. Julian, Eko și Nolan. Cel din urmă este întruchiparea glumelor. El ridică cel mai mult morala acestui cerc. Trebuia să fie la facultate, dar din motive de el știute și-a înghețat ultimul an. A venit în toamnă cu noi. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el. A dispărut un an fără ca cineva să mai dea de el. Pe rețelele sociale nu-l găseai, iar pe număr nu răspundea decât celor în care avea cea mai mare încredere. Bârfele au circulat repede. Unii zic că ar fi intrat în belele, alții că ar fi vrut o pauză. Având în vedere că știu ce grupuri frecventează, cu siguranță a intrat în probleme. Julian este cel liniștit, mereu cu capul pe umeri. Nu l-am văzut niciodată să-și piardă controlul. Îi atacă pe toți cu un calm letal ce sperie mai mult decât o față descifrabilă. Eko este o combinație între cei doi. Calm, dar energic și plin de optimism. Intruse suntem eu și Alyra. Eu mai mult. Blonda este verișoara lui Eko, așa că nu este o străină printre ei. În schimb, eu nu vreau să fiu un ghimpe în coaste. Motiv pentru care nu vreau să merg la petrecere. Ei știu să se distreze. Acest cuvânt are o definiție diferită pentru mine. Mă simt bine cu o carte în mână și căștile în urechi. Nu spun că nu știu să dansez pe o melodie cu vibe-ul potrivit, dar sunt prea speriată de realitate ca să o fac în preajma unor oameni.