MAFIA ROMANCE || DRAMĂ || ACȚIUNE || DARK
Volumul 1 din seria "Geneza corbilor și a lunii".
Azara Souris a uitat ce înseamnă să trăiască odată cu moartea fratelui său. Supraviețuiește de pe o zi pe alta fără să mai simtă vreo clipă că viața îi aparț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă năpădesc lacrimile, iar în momentul în care îl văd pe Eko, îi cad în brațe și plâng pentru tot. A venit după mine, dar știam că o va face. Din toată mulțimea aceea, el este singurul pe care aș putea conta în aceste momente. M-am făcut de tot rahatul, iar invitații au profitat de ocazie să o facă și mai lată. Mă așteptam din partea lui Mary la una ca asta, dar nu ea a fost vinovată de reacția mea, ci mintea mea. Am revăzut acele momente de parcă tocmai ce treceam prin ele. Iar asta doare îngrozitor.
— Hei, ești bine acum. Nu-ți poate face nimic cât timp sunt aici. Da?
Știu. Tot el i-a dat una de i-a spart nasul, dar nimic nu-mi împiedică mintea să facă ravagii. Am revăzut totul.
— Hai, Ara, capul sus!
Ara îmi spunea doar Nikolas, iar uneori, când vrea să mă încurajeze, Eko apelează la această prescurtare pentru că știe puterea ce mi-o dă doar rostind ceva ce fratele meu iubea. El nu le-ar fi permis să se comporte așa. Dacă el trăia, mama nici măcar nu ar fi îndrăznit să ridice un deget asupra mea. După ce și-a dat seama de puterea de care dispune, Nik nu a mai permis nimănui să ne atingă. Odată cu moartea lui a dispărut și acest privilegiu.
Îi strâng materialul tricoului mai strâns în pumn și-mi potolesc lacrimile. Mă îndepărtez ușor pentru a-mi lua un șervețel să-mi șterg lacrimile. Eko îmi întinde un pahar cu apă. Nu mi-am dat seama că tremur, însă apa nu prea reușește să rămână în pahar. Îl beau dintr-o înghițitură. Încerc să mă potolesc fără să fiu nevoită să iau o pastilă pentru a mă calma. Vreau să renunț la ele, să-mi iau sursa de vitamine din mâncare fără să am nevoie de suplimente. Reușesc atunci când nu sunt predispusă la stres.
Tata intră în cameră cu o expresie îngrijorată. Mă sprijin de blat conștientă că-i întorc spatele. Nu pot continua așa. Mereu îi găsesc scuze, tuturor le găsesc un motiv și-mi fac doar mie rău. Nu intervine niciodată. Îi este frică de mama? Ce ar putea să-i facă?
— Ești bine?
Cred că este conștient de cât de neputincios este.
— Voi fi.
Îmi alung gândurile negre într-un colț de minte. Le ignor, chiar dacă știu că nu vor avea rezolvare așa. Încerc să fiu indiferentă, iar uneori ajung să cred și eu ceea ce vreau să arăt lumii. Refuz să-l las pe Chris și tabăra lui să câștige.
— Ne-am așezat la masă, dacă vrei să vii...
Instinctul fugi îmi spune clar să nu particip, să mă prefac bolnavă și să-i evit ducându-mă în cameră. Dar toată viața mea asta am făcut. I-am lăsat să se joace cu mine ca un păpușar și marionetele sale. Îmi ajunge! A sosit vremea să găsesc butonul și să schimb muzica. Până acum am dansat după cum au cântat alții, dar cred că a sosit vremea să schimbăm un pic stilul. Nikolas asta și-ar dori. Să lupt cu tot ce am și să nu mă las învinsă de ele.
