Eu pot să văd tăcerea care se sparge-n inimi
Și văd cum ne lovește pe umăr renunțarea,
Când nu-și mai are rostul nici firul despicat,
Iar sufletele noastre își cheam-eliberarea.
Eu văd apusul nostru spre noaptea care vine,
Apusul roșiatic, ce arde spre cenușă ,
Văd norii cum se adună in negura uitării,
Sfârșitul clipei ce-aud bătând la ușă...
Văd în oglindă fața ce strălucește-n lacrimi,
Suspinul ce le aruncă-n șiroaie învolburate,
Și pot să văd și anii care-au trecut în grabă,
Cum se opresc în umbra speranțelor deșarte...
Dar văd mai tare dorul, ce va trai o vreme,
Ducând și mai adânc durerile din noi,
Lăsând în amorțire trecutul printre gânduri,
Să doară și mai tare că nu vine-napoi...
CITEȘTI
Târziu... Departe... Interzis...
PoetryUrmele mele-nsângerate rămân unde sunt puse, Ca mărturia sufletului meu să stea-n istorii, Ca multele dureri ce am lăsat nespuse, Să se ascundă-n umbra nefericitei glorii.
