A ajuns toamna-n mine să mă-mbrace
Cu haina ei de ploi fără sfârșit,
Iar timpul meu bolnăvicios îmi zace
Într-un sicriu de frunze ruginit.
Furtuni se frâng la mine-n geam...
Eu, un tablou căzut de pe perete;
S-a dus pastelul, nu-l mai am...
Natură moartă, rămasă din regrete.
Cristale mici ce se preling pe sticlă,
Ca niște lacrimi vărsate de un dor,
Aștern absențe-n inima mea mică,
Alungând stelele care dispar ușor...
Ascult cântul ce mi-e cântat de picuri ,
Se aude ca un marș ce-ar prevesti război,
Ca un cortegiu funerar, alai de dricuri,
Căruțe înșirate, târându-se-n noroi...
Copacii sărăcesc, rămași fără decor,
Cu ritm lovesc in crengile golite,
O simfonie-n armonie de minor,
Cântată sacadat, suspin fără cuvinte...
CITEȘTI
Târziu... Departe... Interzis...
PoésieUrmele mele-nsângerate rămân unde sunt puse, Ca mărturia sufletului meu să stea-n istorii, Ca multele dureri ce am lăsat nespuse, Să se ascundă-n umbra nefericitei glorii.
