Metallica a crescut cu fiecare album, atât în complexitate cât și ca atitudine. Înecările prin care au trecut i-au făcut mai puternici. Turneul „Damaged Justice" a adus formației cele mai mari încasări de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii Heavy Metal. Începutul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supraviețuitoare ale anilor '80 erau formațiile ce aveau atitudine și agresivitate. Totodată grunge-ul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafață. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor „Rust in Pace", Nirvana la fel: „Nevermind",precum și Guns N' Roses: „Use your Illusion 1". Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: „Metallica" numit de fani și cunoscut ca „The Black Album" (din cauza logoului și coperții negre dar și succesului comparativ cu „The White Album").
Producția albumului a ținut 10 luni și a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James și cu Lars și le-a spus în față ca albumele lor suna foarte prost în comparație cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce privește muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părțile lui Lars, dar nici ceilalți nu puteau comenta la adresa versurilor sau riff-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formației să comenteze la adresa muzicii lor li s-a părut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formație. Însa după 10 luni de certuri nesfârșite, 10 luni tensionate și foarte grele (surprinse de filmul „A year and a half in the life of Metallica" partea 1 ) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piața „Albumul Negru". Albumul a avut un succes fără precedent în istoria Heavy-Metalului, oamenii stăteau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.
Muzica de pe acest album este complet diferită față de albumele precedente, influența lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conțineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată și popularitatea enormă a formației, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cântecele simple au făcut ca formația să-și mărească considerabil baza de fani.
Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaintea intrării în studio, de către Lars și James. Albumul conținea 12 piese. Printre care și o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci „Nothing Else Matters", piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de către James. O baladă cu dinamica întoarsa „The Unforgiven",o melodie despre conștiința de sine „Sad But True", precum și despre „drum" „Wherever I May Roam", sau despre război „Don't Tread On Me", „Struggle Whitin",„Through The Never", chiar despre religie „The God That Failed" și „bârfă": „My Friend Of Misery" si „Holier Than Thou". Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, „Enter Sandman", primul extras de pe album.
În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în1991, Metallica a caștigat premiul pentru cea mai bună formație Rock,la MTV Music Awards, și a interpretat melodia „Enter Sandman". Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul album fanilor.
