Coșmarul de la miezul nopții (#2 „Legendele din Lyster Ched")

XXXVIII. Supraviețuire

                                1

          Frumusețea poate veni din orice loc, chiar și din cele mai întunecate.

          Uneori, întunericul este cel care oferă frumusețe.

          Întunericul atrage mai mult decât o face lumina.

          Cel puțin, pentru unii oameni e adevărat.

          Întunericul atrage, mai ales când din el ești născut.

          — Proporțiile astea...

          Nina aude vag vocea lui Maxwell. Probabil îl aude doar pentru că este lângă ea. Nimeni nu îndrăznește să ridice tonul peste incantațiile vrăjitoarelor. Mâinile lor sunt întinse în față, cu palmele îndreptate către Coloana Domului, de parcă ar încerca să se încălzească la lumina sa. Din palme, mii de sclipiri roșiatice și verzi sar în toate direcțiile, de parcă ar încerca să taie în bucăți tot spațiul din jurul lor.

          Totul este precum o simfonie în care Zailla este dirijorul, iar Domul este regele în onoarea căruia se dă spectacolul.

          — Cum putem bate noi așa ceva? murmură Nina.

          Întrebarea nu a fost adresată către o persoană anume, așa că Nina nu se așteaptă la un răspuns. Însă ar fi bine dacă ar primi unul; dacă cineva i-ar spune concret cum se vor desfășura lucrurile și ce trebuie să facă.

          — Să n-o lăsăm pe Teresa King să se apropie de Dom, murmură Maxwell.

          Nina își ia o secundă ochii de la luminile din Cameră și privește către cei doi King, întrebându-se dacă l-au auzit pe Maxwell. Alistair, la fel ca Maxwell și Nina, comunică prin șoapte cu Joshua Bolton. Teresa privește înmărmurită prin jur, la o anume distanță de ei.

          — De ce? întreabă Nina.

          — Nu uita de ce a zis Ryan.

          Asta e tot ce-i răspunde Maxwell.

          ,,Ceilalți știu? Ai mai apucat să spui cuiva? Ai intenționa să spui cuova?" sunt doar câteva dintre întrebările pe care Nina ar vrea să i le pună. ,,De ce? De ce nu spui? De ce ascunzi? Cum putem avea încredere în tine?".

          — Ți-e frică, spune el.

          — Ție nu? răspunde Nina.

          Probabil că asta e prima dată când reușesc să poarte o conversație doar ei doi, ceea ce e ironic, având în vedere situația în care se află.

          — Ba da, din cauza ta, i-o întoarce Maxwell.

          — Interesant! spune Nina. Deci să înțeleg că din cauza ta simt constant nevoia să-l rup pe Alistair în bucăți.

          Maxwell tace din nou.

          — Eu nu sunt genul de persoană care să spună cuvintele pe care vrei să le auzi, doar de dragul de a auzi ceva, continuă Nina. Îmi pare rău, dar m-ai prins într-o dispoziție în care nu mai suport să fug după răspunsuri, chiar și pentru o fărâmă de adevăr.

          Însă nu mai primește vreun răspuns, așa că Nina alege să nu mai continue nici ea.

          Nu simte nevoia să fie răutăcioasă cu Maxwell. Nu are cum să uite câte importantă este legătura dintre ei. Dar o deranjează răceala lui Maxwell. Nu se aștepta neapărat la îmbrățișări și lacrimi sau să aibă imediat o relație tată-fiică așa cum trebuie, însă lui pare că nu îi pasă deloc. Aparent, doar Nina a simțit legătura lor. Altfel, nu are cum să își explice asta. O altă variantă ar fi ca Maxwell s-o fi simțit dar să o ignore, și Nina nu vrea să creadă asta.