Coșmarul de la miezul nopții (#2 „Legendele din Lyster Ched")

XLII. Explozia

                                1

          Nu doare așa de tare cum a durut mai devreme. Energia din ea se scurge voit, menținându-l pe Nicholas. Nu este la fel ca mai devreme, când magia îi era extrasă cu forța. Acum e altceva. Se simte bine. Într-un fel, se simte bine să știe că e stăpână pe propria-i putere, deși Nina știe că ăsta e doar începutul. Nu e antrenată. Ar putea da greș oricând, dar nu vrea să se gândească la asta. Trebuie să și aibă grijă să nu-l rănească pe Nicholas.

          Încă îl vede, chiar și cu ochii închiși. Îl vizualizează și îl protejează, iar toată energia ei e a lui. Până la urmă, îi datorează lui Nicholas tot ce știe, chiar dacă nu a învățat extraordinar de multe în acest timp.

          Firele roșii ale Ninei se împletesc cu energia abia vizibilă a lui Nicholas. Este atât de obosit, încât doar magia Ninei pare că-l mai menține conștient, precum o marionetă ce se ține în sfori.

          Nina simte și rezistența Zaillei. Aura ei malefică se extinde peste tot în jur. Simte suflarea întunericului în propria ceafă. Trebuie să îl țină pe Nicholas în siguranță, dar, mai presus de orice, trebuie învinsă Zailla. Ăsta este scopul final. Dacă ratează și de data asta, toate morțile ce s-au petrecut până acum vor fi în zadar... mai ales cea a lui Beth.

          Oh, Beth...

          Acel sentiment se face iar resimțit în pieptul ei. Ochii săi amenință să lase libere râuri de lacrimi fierbinți, dar asta îi va întrerupe concentrarea. Așa că... pentru câteva momente, cu pieptul greu, Nina decide să o lase pe Beth într-un colț al minții ei, unde o va regăsi când totul se va termina.

          Pământul tremurând o anunță pe Nina că mai are loc un cutremur, însă, dintr-un oarecare motiv, nu-i simte intensitatea, lucru care e bun: fără dezechilibru, fără greșeli.

          Cu toate astea, după ce pământul se liniștește, aude pași în jur, de parcă cineva aleargă. E conștientă că, la un moment dat, Gardienii începuseră să se lupte, dar e curioasă până în ce punct s-a ajuns. Pași ce alergau s-au auzit în jurul ei, iar asta o face să creadă că Gardienii ei sunt în jur, altfel dușmanii ar fi atacat-o.

          — Mai... mai... mult...

          Vocea joasă a lui Nicholas i se strecoară în urechi.

          Nina strânge din dinți, după care, încă avându-l pe Nicholas în mintea ei, încearcă să strângă și mai multe fire energetice în jurul lui.

          Cât ar vrea să deschidă ochii în acest moment! Să vadă ce se întâmplă, să vadă în ce stare este Nicholas, dar și ceilalți... să o vadă pe Zailla. Cum arată acum Zailla? Sigur, e încă la pământ, dar ce expresie are pe chip? E îngrijorată? Speriată? Simte că va pierde? Sau rânjește triumfătoare, știind că va câștiga?

           Mai multe voci încep să roiască în jurul Ninei, toate venind din față. Fata are impresia că aude și vocea lui Maxwell printre ele. Deși nu țipă sau ceva, vocea lui iese în evidență cel mai mult pentru Nina. Trebuie să recunoască, undeva, în sinea ei, deși încerca să nu se gândească prea mult la lupte pentru a se putea concentra, Nina spera că Maxwell va fi bine. Atunci când l-a înfruntat pe Joshua Bolton, a îndrăznit, timp de un scurt moment, să spere că va apuca să lupte cot la cot cu Maxwell.

          Oare dacă ar deschide ochii... o secundă... doar atât... cum ar fi?

          Vrea să vadă dacă ceilalți sunt bine, doar atât.