The Vampire

Capitolul 1.

  Cedez. Cedez psihic. Vreau să scap. E mai rău ca la spitalul de nebuni. Aş plânge, dar mă loveşte când plâng. Stev, nebunul doctor cu care trăiesc de mai bine de 2 ani e agresiv, rău, nesimţit. Şi dacă nu aş leşina la fiecare tentativă a lui de a mă fute, n-aş mai fi virgină. Se pare că ăsta are demnitatea lui.

  Testele lui mă omoară un pic în fiecare zi. Parcă sunt un cobai, un şobolan puricos şi nespălat, care trăieşte într-o cuşcă. Care nu are timp să exploreze pentru că este luat la injecţii sau pastile. La teste, mai pe scurt. Nu am mai văzut stelele...Nu am mai văzut luna. Nu am mai văzut tot ce mă făcea mai puternică. Şi suspin. În linişte. Şi visez. Visez să scap. Să văd noaptea. Luna. S-o simt. Să obsev stelele de pe cer. Să le număr, aşa ajugând să adorm, niciodată terminând. Să privesc constelaţiile ce mă fac mai veselă, puternică. Să simt legătura cu natura. Să trăiesc. Şi visez să am prieteni. Iubit. Soţ. Copii. Nepoţi. Să-mi văd viaţa împlinită. Să simt că nu am trăit degeaba. Să le povestesc copiiilor cum am luat premiu la gimnaziu, cum am trecut cu bine liceul şi cum am absolvit facultatea pe care mi-o doream. Merg la şcoală. Am note ...cât de cât bune. Dar nu pot învăţa din cauza testelor. Tot ce ştiu, reţin din clasă. În clasă sunt numită "ciudata", "tăcuta", "virgina". Şi înţeleg. Toate de la mine sunt târfe. Îşi fac poze în tot felul de ipostaze. Când se fut, următoarea zi urlă, ca să deranjeze liniştea publică, cred :

  -M-am distrat aseară. Abia aştept să ne mai f...să repetăm experienţa.

  Apoi încep să râdă cu râsul de hienă înecată în ocean, doar ca să-mi spargă mie timpanele. Zic eu, deoarece ceilalţi râd. Uni râd pentru că îi dau dreptate...fetele, alţi râd pentru că o cred penibilă...băieţii. Eu tac. Nu mă bag. Prefer să ignor. Să nu le bag în seamă. Dacă mă tai? Nu am încercat. Nu voi încerca. Oricât mă va durea, n-o voi face. Nu mă ajută cu nimic. Nu mă scapă din gunoiul în care m-a adus viaţa.

  Continui să trăiesc. Continui să visez. Visele sunt drogul meu. Imaginaţia mea e apa pe care o beau în fiecare zi pentru a mă ţine în viaţă. Speranţa e hrana...O iau în fiecare zi pentru a supraveţui. În fiecare zi sper, să scap. Nu contează cum. Doar să scap. Doar să merg pe alee fără să ştiu că trebuie să ajung într-un coşmar. Am încercat să scap. Dar e imposibil. Mă găseşte. Şi de când am încercat să scap, unul din "slujitorii" lui mă i-a în fiecare zi de la şcoală.

  Acum sunt singură în clasă. Am rămas aici, pentru un moment de tăcere. Un moment de linişte şi pace. Voiam să mai visez dar celularul meu "perfomant" care îmi este luat când ajung acasă, sună. Nu am credit. Nu pot suna pe nimeni...

  -Alo? spun deja ştiutoare de situaţie. Trebuia să ajung în cusca numită casă. Locuinţa plină de suspine, bătăi, experimente.

  -Vino odată. Te aştept de 10 minute! se aude vocea bine cunoscută a mutantului numit "mâna dreaptă" a maniacului.

  -Scuzaţi-mă. Acum vin, spun repede închizând celularul. Îmi iau rucsacul şi pornesc spre eşec. Eşecul de care nu pot scăpa.  

 Primul capitol. Capitolul în care vă prezint mai în detaliu despre ce e cartea. Nu m-am putut abţine să nu pun capitolul. Sper să vă placă.