The Vampire

Capitolul 2.

  Mă îndreptam spre cruzime, tristeţe. Te rog, ajută-mă, Doamne. Vreau să scap! Nu mai pot! Simt că înnebunesc. Îmi vine să urlu, dar mă va bate. Nu mai ştiu ce să fac.

  Alergam grăbită spre maşina groazei, când mă ciocnesc de cineva. Da, da. Direct amor. De asta mai am nevoie.

  -Scuză-mă! spun repede fără să mă uit la persoana respectivă ocolind-o. Ajung la maşină, deschid repede nepăsătoare şi mă arunc în aceasta. Am aruncat telefonul, ştiind că asta aşteaptă. Maşina porneşte repede, parcă mergând cu 100 km/h , stârnid aventura-n mine. Parcă eram într-o ambulanţă, care calcă pe oricine doar pentru a mă salva...

  Ajung în amărăciune. În tristeţe. Mirosul clătitelor îşi face simţită repede prezenţa, stârnidu-mi curiozitatea. Când mă uit în bucătărie văd animalul aşezând clătitele pe o farfurie. Zgomotul uşi deschise şi închise îi atrage atenţia, văzându-mă. Îmi face semn să vin, dar mă duc în camera mea, ridicolă...Fără geamuri. Fără nimic. Doar un pat alb, simplu, o noptieră neagră şi un TV antic, care când merge, când nu merge. Aud paşi pe scările ce te aduc la etaj, unde sunt multe camere, printre care şi a mea. Fără să bată la uşă intră însuşi bestia cu o privire cutremurătoare.

  -Treci jos! urlă el, apucându-mă de braţ. După ce că-ţi fac ceva bun de mâncare, la care m-am chinuit, nimic. Curvo!

  După ce mă loveşte în burtă, cad pe scări, căci acolo s-a gândit să mă lovească, ajungând la capătul lor cu încă 5 vânătăi.

  -Mişcă! urlă el, eu doar făcând ce zice el. Mă duce la monotonul şi dispreţuitorul său laborator. Nici nu m-am schimbat. Înseamnă că iar o băut. Mă împinge pe patul simplu, care arăta exact ca al meu. Îmi dă ca deobicei acel pahar cu apă, alături de o pastilă. Dacă nu le iau, ori mă obligă să le iau lovindu-mă-n faţă, ori dându-mi un pumn în burtă. Aşa că nu mai vreau. Acesta i-a o injecţie simplă, plină de lichid verde, luminos. Zici că e lichid radioactiv. Îmi i-a ca deobicei mâna dreaptă care acum 2 ani era simplă, fără semne de ace, dar acum... Rânjetul său era mai mare şi mai înfricoşător ca deobicei, ceea ce mă speria mai tare. Lichidul verde este băgat în mine, simţind o stare mai ciudată ca deobicei. Capul începe să-mi bubuie, îmi vine greaţa, iar pleoapele îmi sunt din ce în ce mai grele până ce adorm...

   Simt durere. Durere fizică. Nu mă pot ridica. Sunt trează. Aud sunete. Parcă-s bătăi. Vreau să mă ridic, dar nu am putere. Reuşesc cu greu să-mi deschid ochii şi văd sânge. Numai sânge. Îl văd pe Stev pe podea, sângele lui fiind împrăştiat în tot laboratorul, acesta nu fiind foarte mare. Mă ridic, picioarele parcă sunt niste jeleuri. Toate lucrurile sunt sparte. Cine a făcut asta? Picioarele mele nu mai rezistă aşa că gravitaţia m-a obligat să pic pe podeaua cu sânge...Care părea delicios...Doamne! Devin canibală.

  -Însfârşit te-ai trezit. Credeam că trebuie să aştept o sută ani până să ridici, spune o fată cu părul albastru deschis, lung, iar ochii de un albastru închis pătruzător.

  -Nu fi aşa rea cu ea. Abia s-a transformat, spune o fată brunetă cu ochii căprui strălucitori care ţine un motan în braţe.

  -C-ce transformare? întreb eu ridicând o sprânceană. Despre ce dracu vorbesc astea?

  -Te-ai transformat în vampir. Pămpălăul ăsta a creeat un ser care te transformă în vampir. Cine crezi că l-a omorât? Noi? spune o fată cu părul negru ca abanosul, un ochii era colorat cu mov, iar celălalt era negru şi pielea foarte palidă.

  -Cine sunteţi? întreb eu din ce în ce mai speriată. Ce tot îndrugă acolo?

  -Eu sunt Chouko, spune o roşcată cu ochii verzi ce intră în laborator. Ea e Aimi, arată spre fata cu păr negru şi ochii cu diferite culori, Saby, arată spre fata cu părul brunet şi ochii căprui, Bella, arată spre fata cu părul albastru deschis şi ochii albastrii închişi, şi afară este Yoko care aşteaptă la maşină. Stai chill, gorilele lui Stev sunt moarte.