The devil's daughter (pauza)

Capitolul I

Imi uram viata, imi uram parintii, uram toti ceilalti copii din acest orfelinat de pregatire si initiere a copiilor Yetim. Poate va intrebati ce sunt acesti Yetimi, ei bine copii de aceaste specie, sunt copii ce au primit puteri de la participanti razboiului Calitatii, razboi unde aproape toate fintele supranaturale au participat pentu a stabili cine e mai puternic: binele sau raul. In fine, dupa opt ani de razboi castigator a fost...nimeni, dar morti mii si mii de creaturi au murit, dar nu fara a lasa ceva in urma...pe noi cei ce practic la suntem copii, copii iubirilor interzise, copii ce prin sange,comportament, putere si infetisare le apartinem. Noi, copii Yetim am fost nascuti cand "parintii nostri" au murit si au fost de acord sa nu lase puterile lor prada dusmanilor si le-au dat unor bieti bebelusi ce o data cu primirea lor, au devenit sange din sangele acelor creaturi, astfel cei ce le-au dat viata, nu mai aveau nici o importanta.

Astfel de copii suntem si eu si surioara mea. Noi am aflat asta acum doisprezece ani cand dupa mai multe crize de-ale mele, cei ce m-au creat, Julius si Astorhia, au primit vizita unei doamne misterioase, directoarea orfelinatului, Siria Darhovil ce le-a spus ca ficele lor nu le-au apartiut niciodata si ca trebuie sa vina cu ea. Iar nenorocitii de oameni ne-au predat ei de parca eram niste carti de la bibleoteca.

La scurt timp dupa despartirea de acei oameni mi-am dat seama ca trebuia sa am grija de Beyaz, ca de acum in colo copilaria se sfarsise, ca nu mai aveam parinti, ca de acum voi locui intr-un orfelinat si ca va trebui sa incep sa ma antrenez.

Cand am implinit sapte ani am realizat ca Beyaz suporta cu greu lipsa unei mame, a unei calduri parintesti de care eu ma putem lipsi cu mare usurinta. Asa ca i-am cerut directoarei Darhovil sa ne lase se ne vizitem parintii. Dar ei nu au fost bucurosi sa ne vada...ei adoptasera o fetita de frica ca ar putea sa mai conceapa un monstru ca noi, dar cum am spus nenorocitii au facut scandal cand ne-au vazut...aia a fost a doua oara cand mi-am spus ca nu mai am parinti. Dar nici eu nu m-am lasat mai prejos. Am facut o criza specifica Yetimilor. Am distrus majoritatea mobilei din sufragerie doar in primele douazeci de secunde (si fara sa o ating). Asta ia infricosat si ia facut sa-si ceara scuze sa implore iertare, apoi sa-i blesteme pe adevaratii mei parinti: cei ce m-ar fi acceptat si cu puteri si fara, cei care m-ar fi iubit neconditionat. Atunci m-am enervat si numai plansetele copilei adoptate m-au trezit la realitate. Gasisem cum sa ma razbun pe cei ce m-au parasit, folosind puterea ce toti Yetimii o am, m-am apropiat de copila si am blestemato sa nu aiba niciodata vise frumoase, sa traiasca in visele ei durerea pe care eu si sora mea o traiam in fiecare zi. Si asa a fost, eu si Beyaz am plecat si nu ne-am mai intors niciodata. Dupa acea zi Beyaz nu a mai zambit aproape niciodata, intrand intr-o depresie ce o ascundea cu perfectiune, iar eu am iesit din ea, fidu-mi scarba de umanitate si imbratisand puterile primite de la mama si tata. Incercand sa gasesc mai multe informatii despre ei am afltat ca eu am fost nascuta,probabil cand ei mai erau inca in viata dar pe patul de moarte, iar sora mea, cinci ai mai tarziu cand au murit, astfel eu si sormea suntem surori de sange chiar dace nu aratam asa eu avand parul ca pana corbului si ochii ca marea iar Beyaz ochii negri ca abisul nopti si parul ca aurul.

--------------------A doua zi--------------------

-Sa te ia naiba de ceas!!! mi-am spus eu nervoasa sarind din pat ci aruncand ceasup pe jos facandu-l bucatele. Asa iti trebe!

Am plecat nervoasa la baie observand ca sormea nu e in pat, apoi mi-am luat pe mine o pereche de blugi negri stramti, un pullover verde ce-mi ajugea pana la fund, cu un decolteu mediu si o curea groasa neagra in talie, niste botine negre si un colier cu o pentagrama su vardul in sus (nu sunt goth), si am iesit din camera in cautarea sorami. Cum am ajuns pe hol toti copii au inceput sa se dea din calea mea, facand un culoar prin care sa pot trece, toti aplecandu-se in semn de respect cand ajungeam in dreptul lor. Ei ce pot zice, nu sunt regina scoli, ci sunt cea mai puternica Yetim, in plus acum trei ani cand directoarea a incercat sa ne gaseasca parintii, tot ce a putut afla despre mine si sormea a fost ca paritii mei probabil au fost mostenitorii unui tron regal, deci in concluzie practic sunt printesa...despre restul copiilor nu a putu afla mare lucru.

M-am orpit in fata unei copile din clasa surori mele si i-am zis cat de rece am putut:

-Unde este sora mea?

-Nu stiu. zise aceata tremurat

-Ba sti! Nu ma face sa intru in mintea ta ca sa aflu raspunsul. i-am zis eu amenintatore.

-Printesa Beyaz este pe acopesrisi, admira privelistea muntilor. spuse fata respectuos

-Idiotilor! Daca a patit ceva jur ca va voi face bucatele! le-am tipat eu copiilor.

Am luat-o la fuga pe scari pana am ajuns sus pe acoperisi.

-Beyaz ai dat de d***cu daca ai patit cava! Am inceput sa tip eu, pana la urma am vazut-o, se balansa pe marginea balustradei

-Siyah, iarta-ma. a spus si s-a lasat sa cada.

Am fugit dupa ea, dar nu am mai prins-o...la naiba sunt cici etaje pana jos! mi-am spus si am sarit si eu ca sa o prind. Idioata nu stie cum sa aterizeze din caderi fara sa-si rupa nimic, va invata abia in clasa a VIII-a.

Am ajuns jos inaitea ei, dar inaite sa o pot prinde o silueta intunecata a luat-o in ghearele sale si a aduso usor pe pamant. Cand m-am apropiat de acea silueta i-am vazut coltii cei ieseau din gura. Vampir.

-Cine esti? Nu esti un Yetim si nici profesor nu esti. Deci cine sti vampirule?

-Asa imi multumesti ca am salvato pe neghioaba de sorata? Dar ca sa-ti raspund la intrebare numele meu este James. spuse el seducator

-Multumesc. Nu serios chiar iti multumesc, eu sunt Siyah.

-Mda, incantat. a spus el inainte sa mi-o dea pe micuta Beyaz si sa plece

---------------------------------------------------------

in poza e Beyaz