Sună ceasul. Este ora 7. Ca de obicei, Magdalena se trezește greu. Se foiește puțin prin pat, ignorând melodia enervantă a ceasului care cântă la aceeași oră zilnic. Acesta sună şi mai tare.
Până la urmă, fata se trezește și oprește ceasul. Se dă jos din pat și se privește în oglindă. Părul său şaten și lung era ciufulit și încurcat. Începu să se pieptene, descurcându-l repede. La final, părul ei arăta lucios și fin. Își puse repede uniforma școlară și își luă servieta apoi, ieși din cameră. Coborî scările și merse în bucătărie. Acolo mama ei, Ilia, pregătea micul de jun. Magdalena se așeză la masă și o privi pe mama ei tăcută.
-Nu știi să saluți? O întrebă Ilia pe Magdalena în timp ce, îi puse o omletă gustoasă pe masă.
Fata o privi și îi răspunse:
- Știi că nu sunt eu cu vorbitul de dimineață! Ce vrei să fac? Întrebă ea începând să mănânce din omletă.
- Ești culmea! Măcar salută și tu!
-Da.. Da... Cum spui tu. Neața.
-Ei așa mai merge. Nu te-a durut gura nu?
Magdalena o ignoră pe cicălitoarea de maicăsa și își continuă masa. Termină de mâncat, mulțumi pentru masă și curăță vasele. Se spălă pe dinți și plecă spre scoală.
Vântul cald îi unduia părul şaten uşor ondulat iar soarele îi mângâiau obrajii roșii. Se mișca grațios pe trotuar când...
-Maaagguuuu-chaaan!
Fata întoarse capul să vadă cine o strigă. Tocmai în acel moment, simți o greutate cum îi apasă spatele. Când se uită în spate să vadă cine i-a sarit, era Coco, colega ei de clasă dar și cea mai bună prietenă a ei. Fata era cea mai scundă din clasă dar era și foarte mobilă. Era precum o maimuțică energică. Avea părul blond, lung până la umeri. Adesea îl ținea prins ori într-o coadă, ori în patru codițe împletite.
-Coco! Ce faci? Întrebă Magdalena privind-o.
-Ehehe am zis să îți fac o surpriză și să vin să te iau de acasă dar văd că ai plecat mai devreme azi cu vreo 10 minute. De ce?
-Fiindcă ieri m-am culcat mai devreme cu 10 minute. Azi e rândul meu să hrănesc animalul clasei, explică ea.
-Ooh! Înțeleg... Zise Coco dându-se jos de pe spatele ei, începând să meargă lângă ea.
Merseră ce merseră și ajunseră la cea mai periculoasă intersecție din orașul Okanawa. Acolo erau cele mai multe accidente. Cel puțin unul pe săptămână se întâmpla acolo, în ciuda faptului că intersecția era bine semaforizată. Din cauza aceasta, intersecția își căpătă numele de "Intersecția morții".
Pe acolo Coco și Magdalena treceau zilnic. Erau atente fiindcă erau părtașe la multe accidente. Chiar într-unul din ele murise Ella, prietena lor. Fetele evitau subiectul fiindcă era dureros pentru ele. Traversară intersecția și își continuară drumul, ajungând dupa două minute pe o alee ce avea numai cireși unul lângă altul. Primăvara era cel mai frumos acolo, când cireșii înfloreau.
La capătul aleii, se afla liceul lor. Acesta era cunoscut ca fiind unul din cele mai mari licee din oraș și era renumit pentru faptul că toți elevii se pierdeau acolo cel puțin o dată. Chiar si Magdalena și Coco se pierduseră în drum spre bibliotecă, atunci când erau în primul an de liceu. Culmea era că pe atunci holurile erau aceleași pentru cele două. Și nici în prezent, nici măcar elevii din ultimul an nu cunoșteau tot liceul. Erau anumite "holuri negre" în care dacă intrai, nu te mai întorceai vreodată. Toți elevii evitau să meargă pe acolo...
**
Magdalena intră în clasă împreună cu Coco, după ce hrăniră animalul clasei. Ajunseră la țanc în clasă deoarece diriginta intră după ele urmată de un elev nou transferat.
-Bună dimineața elevi. Astăzi avem un elev nou. S-a transferat la noi tocmai din Rusia. Prezintă-te te rog.
-Numele meu este Ivankov Zvankan, spuse acesta cu o japoneză perfectă. Prietenii îmi spun Ivan. Încântat să vă cunosc.
-Bine domnule Zvankan, vă rog să luați loc acolo, spuse profesoara arătându-i locul liber.
"Acel loc a fost o dată al lui Ella," se gândi Magdalena privindu-l pe rus tăios în ochii săi de un albastru intens marin. Regretă însă că îl privi în ochi deoarece, atunci când ochii lor se întâlniră simți cum se sufocă, nemaiputând să respire. Își duse mâinile la gât, fața devenindu-i mov. Simți cum îi vine să leșine. O durere insuportabilă îi cuprinse întreg corpul și toată viața îi trecu prin fața ochilor. " Acesta îmi e sfârșitul" gândi Magdalena închizându-și ochii.
