Puppy Love Syndrome

Joi, 12 Octombrie Partea II

Dupa discutia cu Darwin, s-a sunat. Urma ora aveam mate, minunat, ceva trebuia sa-mi distruga ziua! Chiar nu inteleg, pot sa ma prefac interesata de orice materie, dar matematica ma distruge. Ca de obicei, m-am decis sa-mi ignor disperata dorinta de a o sterge din clasa, asezandu-ma.

In fine, ora incepuse, iar urechile mele incepeau sa vibreze. M-am uitat la ceas, rugandu-ma sa fie macar 10:30, nu, doar 10:9. Timpul trecea atat de incet, c-am inceput sa numar secundele. 1...2...3...3 si-un sfert, dar nu ajuta. Chiar deloc.

Atata plictiseala, atatea siruri nesfarsite de litere si cifre, atatea creioane care se freaca de hartie incet, incet, de parca erau menite sa ma faca sa o iau razna.

Am inceput sa ma uit la ceas, pana cand m-a intrerupt profa. Era fix in fata mea si ma privea cu ochii ei reptilieni, de dupa ochelari. Imi respira in fata, sau mai bine spus imi aspira aerul din plamani. Avea o privire turbata, iar sprancenele i se uneau, umplandu-i fata de si mai multe riduri.

Cumva, stiam exact ce urma sa se intample. Profa mi-a luat culegerea din mana, a rasfoit-o putin, apoi mi-a dat-o inapoi, deschisa la pagina 106.

-Exercitiul 49, domnisoara Lyon, si poate data viitoare o sa fi atenta la lectie.

Si cand credeam ca mai rau de atat nu se putea, am aruncat un ochi peste exercitiu. Dintr-o data ma simteam ca un glob de zapada in mainile unui copilas de 4 ani. Ametita si ingretosata.

Am inceput sa ma holbez la tabla, apoi la exercitiu, apoi din nou la tabla. In cele din urma am luat creta, care, Dumnezeu stie de ce, ardea ingrozitor. Cam ca o bucata de carbune, dupa o zi intreaga de stat pe gratar, la soare, intr-o zi calduroasa, din mijlocul lui iulie. Dar ce era chiar mai rau de atat, erau cifrele alea cretine care se tot invarteau deasupra tablei si in jurul capului meu. Apoi a aparut profa, fix in spatele meu.

Intr-un final, mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa incep exercitiul, in timp ce profa statea acolo, pur si simplu, incremenita si rece ca o statuie. Nu-mi inspira bunavointa, asta e sigur. Uram fiecare secunda, dar am inceput sa scriu rezolvarea, sa scriu si sa scriu fara sa primesc nicio pauza de masa, nicio pauza de hidratare, nici macar o pauza de verificat mesaje, monstrul. A da, scriam si scriam, urand fiecare secunda si nu-mi vine sa cred ca spun asta, dorindu-mi sa fiu in banca mea, plictisita ca de obicei.

Pana la urma am terminat exercitiul, realizand ca profa era in cealalta parte a clasei, explicandu-i ceva lui Shel. Ce prietena buna, din cauza ei aveam timp sa ma verific, sau cel putin asta vroiam eu sa fac, dar aparent Darwin avea alte planuri. M-a tras de mana si mi-a aratat ceva de pe tabla. M-am apropiat mai mult si a inceput sa scrie ceva pe o bucata de hartie, apoi mi-a intins-o.

Scria: "Vezi ca ai copiat alt exercitiu", iar dedesupt era o problema rezolvata. M-a uitat la el, apoi am scanat tabla si culegerea. Avea dreptate, am copiat numarul de la problema 49 si exercitiul de la 50. Am incremenit, iar mainile imi tremurau de parca eram pe marginea unui vulcan, gata sa fiu impinsa inauntru, ceea ce nu era foarte departe de situatia mea curenta. Eram terminata, simteam cum se cutremura podeaua salii si cum se apropie peretii, inca putin si lesinam, daca n-ar fi venit profa sa ma trezeasca cu un:

-Ei, sa vedem cum te-ai descurcat!

Nu mai era cale de scapare, m-am dat la o parte si am asteptat raspunsul, stand mai aproape de banca lui Darwin. El s-a intins si m-a luat de mana, strangand-o usor, ajuta, macar nu ma mai simteam de parca urma sa fiu condamnata la moarte. Mi-am dezlipit ochii de la mainile noastre, asteptand un raspuns. Destinului i s-a facut mila de mine si a facut-o pe profa sa nu observe diferenta dintre exercitii. L-a verificat rapid si s-a dovedit ca-l facusem corect, apoi m-a trimis la loc si am respirat usurata, pana cand am vazut ca Rebecca avea mana ridicata. M-am rugat in gand sa nu o observe.