Puppy Love Syndrome

Miercuri, 11 Octombrie

Cum sa faci 200 de probleme la mate de pe o zi pe alta

Manual pentru elevi idioti care asteapta pana in ultimul momement si tocilari extraterestrii obsedati de matematica

<Ruby's POV>

Interesant titlu, huh? Ok, ok poate nu chiar 200 de probleme, doar 192.

Bine, nu mai vorbesc si trec direct la subiect, subiectul este cea mai misterioasa si infricosatoare materie de pe pamant... tobele va rog... MATEMATICA. Da stiu, mi-a luat cam mult timp, v-ati prins din titlu, bine, o las balta.

Totul a inceput azi dimineata cand m-am trezit cu noaptea-n cap si am inceput sa ma invart de colo-colo prin camera incercand sa-mi gasesc locul. Si m-am invartit si m-am invartit pana cand, in cele din urma, s-au stins luminile si a venit sfarsitul lumii, asa cum au prezis aztecii :/. Nu, nu chiar, doar ca mi-a sunat ceasul si mi-am dat seama ca trebuie sa merg la scoala. Dupa 25 de minute, eram pregatita sa-mi petrec urmatoarele 6 ore din viata acolo (si se mai intreaba de ce am prefera sfarsitul lumii). Pana la urma am iesit pe usa din fata.

Si, acum ar fi momentul potrivit pentru a descrie scoala si modul jalnic in care ajumgem condamnati intre 5 si 10 ani acolo, dar o sa ingnor momentul.

Deci scoala arata bla-bla-bla-bla-bla, holurile erau lungi si puncte, puncte, iar elevi pareau deprimati si panda mov, ups nu aici trebuia sa scriu asta.

Revenind, ma plimbam singura pe holurile pustii si puncte, puncte ale scolii bla-bla-bla-bla-bla pana am ajuns in "incantatoarea" mea sala de clasa, locul magic si minunat in care o sa petrec 6 ore de chin.

Unii colegi trazniti radeau si se aruncau de pe banci ca niste gorile cu gurile in flacari, altii se tineau de mana si in cele din urma colegii mei preferati care, drept sa spun, nu sunt, nici ei cu nimic mai normali decat ceilalti, erau in spatele clasei si discutau despre nu stiu ce carte, oh pe cine pacalesc, normal ca stiu despre ce carte. Psssss Divergent.

M-am indreptat spre ei, trantindu-ma pe unul dintre cele mai confortabile scaune de tortura din scoala. Ca de obicei, m-am ales cu o vanataie de dimensiuni colosale, si cu un ego ranit, am si eu rusinea mea oameni buni.

Shelby se uita la mine de parca as fi avut doua capete. Defapt, am realizat mai tarziu, se uita prin mine, pe deasupra capului unui coleg, printre piciarele OTP-ului nostru Catedrew, pe dupa unul dintre cei mai inteligenti oameni de pe fata pamantului, fix in spatele clasei la ceva care arata ca o gasca imensa cu fusta pana la genunchi? Bine asta e chiar ciudat, ce naiba ar cauta o gasca imensa (CU FUSTA) intr-o sala de tortura din sec XXI (numita si, printr-un termen vag definit, scoala)? In cele din urma creierul meu microscopic a inteles ca gasca aia era scumpa mea colega Rebecca.

Cred ca incepusem sa ma uit ciudat fiindca Shel m-a prins de incheietura, cu puterea ei infinita de gamer, si m-a tarat practic pana la banca noastra. Doar un lucru, mic si insignifiant, de comentat aici:

OUCH!!!

Va intrebati probabil daca asta a durut intradevar atat de tare pe cat am zbierat eu. Raspunsul e DA, DA A DURUT.

In fine n-am prea inteles ce naiba avea Shelby de ma tragea cu atata putere, dar am continuat sa merg pana ce am dat peste banca noasta, la propriu. Vreau sa zic, ma intrebam ce naiba se tot intampla, cand, dintr-o data, superba si fabuloasa mea banca s-a decis sa se planteze fix in fata piciorului meu, formand un unghi perfect, de 90 de grade cu podeaua, numai bun pentru a ajuta gravitatia si inertia, ah, de asemenea stangacia si abilitatile mele multiple de a imbratisa barile de fier, pentru a-si unii fortele ca sa ma impinga sa-mi rup gatul. Partea buna, n-am murit, partea proasta aveam nevoie de terapie intensiva si 2 plasturi de marimea Asiei.