Puppy Love Syndrome

Vineri, 20 Octombrie | Miercuri

Spioni in laboratorul de fizica si experimente cu propagarea luminii

+ Vampirul si scorpia

<Ruby's POV>

Salutari de pe podeaua baii de la etajul 2. Cum am ajuns aici si de ce ma ascund? E o poveste lunga. In care predomina ghinionul. Si idiotenia mea.

Insiruirea asta de evenimente ridicole a inceput in dimineata de miercuri, 18 octombrie, cand, convinsa ca nimic umilitor nu mi s-ar putea intampla, il cautam pe Darwin prin scoala.

Si cum ma plimbam eu linistita pe holurile scolii, fara niciun gand, gata sa-l intreb pe DarW despre Rebecca si sa-i spun ca poate sa inceapa faza a 2-a a planului, mi-am amintit de barfa pe care n-am apucat s-o aud din cauza profei de mate. Si m-am gandit "Fir-ar!", apoi m-am intors la ceea ce faceam.

Am coborat la parter, uitandu-ma dupa freza tip "arici" a lui Darwin sau dupa rasul lui maniacal. Si desi nu-l vedeam pe nicaieri, macar nu ma intoxicam cu parfumul Rebeccai care il urmareste peste tot. Doamne-ajuta!

Dupa 2 minute de invartit aiurea pe holul principal, am intrat in laboratorul de fizica, asezandu-ma in prima banca. Sincera sa fiu, sfatul meu in materie de ales banca odihnii vesnice, e sa te asezi strategic, in a doua sau a treia. Motivele sunt evidente, nu vrei in fata ca nu mai poti vorbi cu colegul de banca si nu vrei in spate ca daca lipsesc aia din fata, te muta in locul lor. Simplu. Dar la chimie, fizica si biologie, materii la care se mai fac din cand in cand si experimente, trebuie sa stai in fata ca daca nu, nu mai vezi nimic. Si daca si pe tine te urmareste un nor negru de furtuna ca pe mine, profa pune intrebari despre pasi, obiecte auxiliare, etc si te noteaza. Nu stiu voi, dar eu nu vreau un patru ca mi-am ales prost locul in banca. Strategia este cheia. Amin!

In fine, dupa ce-am realizat ca minunatii mei colegi nu aveau sa asalteze laboratorul ca un grup de caini turbati pana dupa ce se suna, mi-am scos caietul si am inceput sa citesc cateva definitii. Porcarie de refractie! Nu ma bagati in seama.

Eram adanc cufundata in cunoatere si ma chinuiam sa fac conexiunea dintre indicele de refractie si viteza propagarii luminii in vid, cand am auzit niste voci inalte. Veneau din spatele usii si-mi sunau cunoscut.

Rasete colorate, tipete infundate si susoteli fara sens imi umpleau creierul in timp ce incercam sa-mi dau seama cine vorbeste. Dupa cateva secunde de gandire am realizat ca persoana, oricine era, avea mana pe clanta. Usa s-a intredeschis si am auzit vocea lui Ali. Iar apoi, amintindu-mi de Shelby si problema misterioasa despre care mi-a vorbit in ora de mate, mi-am maturat lucrurile de pe masa, pitindu-ma sub banca. Stiu, patetic, dar nu era nevoie sa ma judeci.

Vocile s-au apropiat din ce in ce ma mult, apoi au disparut, reaparand in cele din urma undeva in spatele salii. M-am intors in loc, fara sa respir.

-Deci Jackson chiar s-a despartit de tine printr-un mesaj? Pe bune? Doamne, unii baieti n-au idee ce-s alea sentimente! a spus Anaise, tranantindu-se pe scaunul din mijloc.

Interesanta tema de discutie, fetelor. Am ranjit, pitindu-ma dupa scaun, ca sa le pot vedea.

-Da si nici macar nu mi-a dat un motiv. Tot ce-a spus a fost ca vrea sa ne despartim, a raspuns Ali, putin posomorata.

Dar de ce vorbesc despre Jackson? s-au despartit in septembrie, in a doua zi de scoala. Hmm.

-Si tot n-ai idee de ce ti-a dat papucii? s-a interesat Anaise pentru mine.

Fata asta mi-a facut treaba mult prea usoara.

-Nu stiu sigur, a expirat Ali, dar am o banuiala.