Te urasc si totusi te iubesc[YAOI]

Actul final

                                    We are all searching for someone whose demons play well with ours.

 Puţină relaxare nu a ucis pe nimeni, ăsta e motto-ul meu. Aveam de gând să dau dracului toate lucrurile care îmi stau pe cap, o plimbare alături de Christian nu poate decât să mă facă să mă simt mai bine.

 Am avut de înfruntat mici dificultăţi în momentul în care am vrut să mă dau jos din pat, capul încă îmi oferea dureri meschine, dar totuşi am reuşit să mă pun pe picioare imediat. Mi-am recăpătat zâmbetul de toate zilele şi am decis pe moment că ar fi indicat să mă îmbrac cu ceva decent. I-am scos pe toţi din cameră, obiectiv greu de atins, având în vedere încăpăţânarea fără limite a blondului, probabil credea că din clipă în clipă voi începe să mă caţăr pe pereţi şi să urlu ca un psihopat. Căutarea unor amărâte de haine a durat îngrozitor de mult, se părea că majoritatea hainelor mele se aflau încă la "cabana" familiei Graves. Am întors încăperea cu fundul în sus, până când, în cele din urmă, am dat de ceea ce căutam. Negrul hainelor mi-a indus o stare cinică, dar refuz să merg pe stradă în ceva asemănător cârpelor. Înainte de a coborâ la parter mi-a zburat un gând ştrengar prin minte, îmbrăcat aşa arătam de parcă voi asista la un marş funebru, nicidecum la o plimbare nevinovată. Probabil prea absorbit de proprile-mi idei şi fantezii, era cât pe aici să mă izbesc de un perete ce îmi stătea în cale. M-am ferit în ultimul moment, dar am ratat una dintre scări şi am căzut în fund.

 "Felicitări, poate data viitoare îţi rupi ceva."

 M-am ridicat, înjurând în minte fiecare vânătaie de pe posteriorul meu. Mă bucuram totuşi că nu era nimeni prin preajma pentru a râde de mine, asta m-a liniştit puţin. Mi-am dat bretonul la o parte, mi-am aranjat tricoul şi am reluat o poziţie de divă. Din bucătărie se auzeau râsete puternice, de parcă cineva era pe moarte. Mi-am făcut intrarea, înşfăcând un măr de pe masă şi sărutându-l pe Christian pe obraz.

 -Ce poate fi atât de amuzant? îl întreb pe Zenon, acesta fiind prea ocupat în al sufoca pe Reed cu îmbrăţişări.

 Bietul roşcat, cine ştie ce au făcut în timp ce eu dormeam. În orice caz, după mica mea plimbare alături de blond, am mult de lucru, mai întâi de toate: Dominik a plecat fără să îmi dea socoteală. Şi în al doilea rând, Damon e încă în libertate şi cel mai probabil e înarmat până în dinţi. Trebuie să...

 "Relaxare, îţi aduci aminte?" - Da, da, sunt super relaxat. Nu se vede?

 Am muşcat pofticios din măr, după toate cele întâmplate mă aşteptam să fie otrăvit sau ceva. Totuşi, nimeni nu mi-a observat paranoia ce îşi făcea loc în privire şi gesturi. Am lăsat bietul fruct neterminat, observând cu stupoare că mâna îmi tremura incontrolabil. Christian m-a prins de mijloc, lipindu-mă de corpul său. M-a sărutat uşor pe creştetul capului, timp în care palma sa încă era aşezată pe coapsa mea. Căldura pe care o emana îmi oferea încredere, eram sigur că nimic nu poate merge prost cât timp el se află lângă mine. Eram pe cale să îi spun tot ceea ce s-a întâmplat în depozit, dar ceva m-a oprit. Nu avea nici un sens să readuc în discuţie subiectul acela. 

 -Îţi stă bine, te prinde.

 Am realizat că purta o cămaşă albă, suflecată la coate. Contrastul dintre noi era asemenea unei prăpastii. Desigur, îi stătea minunat.

 -Mulţumesc. Deci, Zenon, de acum e oficial.

 Brunetul a luat o pauză de la buzele roşcatului îmbujorat.