Te urasc si totusi te iubesc[YAOI]

Prostie şi nebunie

În scurt timp am ajuns la maşină şi m-am aşezat cuminte pe locul din faţă, aplecându-mi capul.Chiar nu v oiam ca obrajii mei roşi ca focul să mă dea de gol. Christian a urcat la volan, dar înainte de a porni maşina mi-a spus pe un ton amuzat:

-Ochii la vedere! m-a prins de bărbie, iar privirile noastre au făcut un contact electrizant.

Sute de valuri de căldură mi-au străpuns corpul şi asta doar la o atingere, dar mai la un... ,,Sărut?''.   Conştiinţă idioată, cine are nevoie de aşa ceva în zilele noastre? Cu siguranţă nu eu!
Ochii săi albaştri pătrunzători mi-au atras atenţia din nou, dar de data asta nu eram singurul care se holba, blondul mă studia la rândul său cu mare atenţie. Ceva nu era în ordine aici, asta este mai mult decât sigur. Mai rău de atât, inima mea nutrea sentimente pentru acest individ, sentimente venite dintr-un hău de nesiguranţă şi confuzie.

-Aşa e mai bine. spuse, întorcând cheia, motorul maşinii scoţând un zgomot scurt, de felină.

-D-da...şi mie îmi plac ochii tăi...vreau să spun stelele! iar m-am scapat, ca un bou ce sunt, se pare că gura nu are o relaţie tocmai bună cu creierul.

,,Pe care în momentul de faţă nu îl foloseşti...''

-Cum? spuse acest cuvânt pe un ton curios, abţinându-se să nu chicotească.

-Nimic...uite ce felinar frumos!

Restul drumului am vorbit numai nimicuri, dar acele ,,nimicuri'' însemnau deja prea mult pentru mine, râdeam ca un idiot la tot ce spunea el şi asta îmi dădea de bănuit în legătură cu sănătatea mea mintală.

-Mulţumesc că m-ai adus.

-Stai aşa, te conduc până în faţa uşii, nu scapi atât de uşor de mine, micuţule.

-Ok....şi, spre informarea ta, nu sunt deloc micuţ! Nu mai spune asta!

Şi-a cerut scuze printr-o mişcare frenetică a mâinilor şi mi-a dat de înţeles că avea să tacă pentru câteva minute bune.

Când am ajuns în faţa uşii apartamentului se făcuse deja ora 10, din cauza faptului că acel lift afurisit nu funcţiona, asta dacă a funcţionat vreodată. Timpul trecea aşa repede, ultimele clipe de libertatea erau pe sfârşite, de mâine trebuie să merg la nenorocita aia de şcoală, deja m-am obişnuit cu viaţa fară teme şi profi enervanți. Eram prea absorbit de gânduriele mele întunecate, legate de monstruozităţi asemenea şcolii sau temelor, că  nici nu observasem când Christian şi-a aşezat mâna pe umărul meu. Probabil a vrut şi să mă trezească din reverie...sau doar voia să fie sigur că eram în regulă.

-Somn uşor.
 
Într-o mişcare rapidă mă sărutase pe frunte, astfel picioarele mi s-au înmuiat de tot, fiind supuse la o asemenea presiune. În acel moment simţeam că o să leşin, nu eram pregătit pentru aşa ceva, nu acum. Am reuşit să pronunţ un ,,Noapte bună'' stângaci, după care am intrat cu o viteză supraomenească în apartament, bucuros fără măsură de faptul că uşa nu era încuiată. Nu voiam ca ruşinea să mă facă să clachez, nu în faţa lui- ,,Nu că nu te-ai făcut de rahat deja....''

-În mare parte ai dreptate.

,,Tot timpul am dreptate,chiar dacă vezi asta sau uneori eşti prea idiot ca să îţi dai seama.''

-Să te ia...o, grozav, iar vorbesc singur!

După mica discuţie cu mine însumi, dându-mi seama ce penibilă era întreaga situaţie, am auzit o pereche de voci ce veneau din bucătărie. Bunică-mea ţinea un discurs interesant, la adresa mea, normal. M-am apropiat pe cât posibil, pentru a putea înţelege întreaga discuţie şi în acelaşi timp încercam să păstrez o tăcere de mormânt.