Alergă

Capitol V - Ne trebuie bani

- Ne trebuie bani.

- Numai spune, mi-a răspuns Edon.

Era imposibil să facem atâţia bani până diseară.

- Încă odată, câţi bani ne trebuie?

- 1000 de euro, e un bilet luat pe loc și asta doar pentru o persoană. Nici nu știu de ce ne mai batem capul, e ora 3, luna răsare la 9 și 12 minute, nu avem ce să făceam în șapte ore.

- Nu, putem să facem rost de ei, o să găsim o soluţie.

- Nu realizezi despre câţi bani vorbim aici? Sun 3000 de euro asta dacă avem de gând să dormim în parcuri şi să mâncăm broaşte.

- Ştiu o reţetă destul de bună pentru broaşte, sunt de fapt chiar bune dacă le mănânci fără piele, ei bine şi dacă nu nimereşti una râioasă, ne-a spus Sophie.

- Sophie, nu o să mănânc broaşte, mai bine mor de foame!

- Ei bine atunci,...

- Nu, nu o să mănânc nici melci ori veveriţe sau orice încă mişcă când ai pus prima dată mâna pe el.

- De fapt dacă prinzi o veveriţă cu o cursă, cel mai probabil o să fie moartă până o pui tu mâna pe ea, dar mie nu îmi place să mănânc leşuri de obicei, prefer chestiile vi.

Vorbea de parcă era perfect normal. Am tăcut când Edon mi-a făcut un semn. Toamna începuse să îşi facă simțită prezența, aproape toate frunzele copacilor căzuseră, era din ce în ce mai frig, eram toţi îmbrăcaţi de vară. Eu eram singura care se schimbase, încă nu știu de unde a făcut Edon rost de hainele alea, dar îi eram recunoscătoare, totuși mai aveam nevoie de un duș. Sophie îmi sugerase un râu pe care îl știa, dar sincer mai bine stăteam murdară decât să intru în apa aia înghețată. Și dacă până la urmă nu aveam să găsim piatra aia ce o să facem suntem trei copii, singuri, înfruntând iarna.

- Amber, mă tot gândeam, ar trebui să ne alăturăm unei haite...

- Ai dreptate, numai putem să trăim așa prea mult timp, cu toate că practic și teoretic, voi sunteți acum omega, ca și mine, nu?

Am observat tristețea lui Sophie, dar nu știam încă cum să reacționez, totuși Edon a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

- Da suntem, dar din nou, ne trebuie o haită.

- Am o idee.

Ne-am întors cu toți spre Sophie. Nu ne așteptam să spună asta, cu toate că nu îmi făceam prea multe speranțe, o să fie cu siguranță un plan marca Sophie stupid și copilăresc. Privirea ei totuși spunea altceva, era una dintre privirile pe care nu o văzusem niciodată la ea, părea mai hotărâtă ca niciodată.

Sophie P.O.V.

Eram speriată ca întotdeauna. I-aș fi putut spune lui Edon, dar părea să nu fie atent decât la Amber. Mergea în față cu ea, părul ei ciocolatiu era aproape aranjat bine, nu era încurcat, nu avea nisip sau frunze în el. Probabil a spus o glumă pentru că Edon a început să râdă, nu puteam să cred că e atât de oarbă, el îmi spuse despre ea, vorbea atât de mult, nici nu îl puteam învinui. Dar nimeni nu părea să se mai gândească și la mine, nimeni nu se gândise că pierdusem totul, că frații mei muriseră din cauza ei. Am încercat tot timpul să nu o învinuiesc pentru tot ce s-a întâmplat, mă ascundeam între copilărisem doar ca să nu se vadă cum eram pe dinăuntru. Nu puteam să cred că Edon nu observase nimic. Gândul că probabil pentru mine nu va mai exista mult timp m-a făcut să simt o greutate în piept, totul din cauza ei. Nu cred ca putusem până acum să urăsc pe cineva, dar Amber mă făcuse să o detest. Edon s-a uitat înapoi spre mine, i-am zâmbit, dar el s-a întors înapoi spre Amver. Lupul meu a luat-o razna, ar fi vrut să o rănească pe fata aia, dar i-am promis că nu o să mai dureze mult şi o să scăpăm de ea, dacă planul meu mergea, până dimineață o să scap de ea, dar o să plece şi el cu ea, el, cel care fusese acolo tot timpul ăsta. Mi-am închis ochii, pierdeam tot, totul cădea, iar eu eram prea departe ca să pot prinde orice.