Under the same sky

Capitol fără titlu 2

Vocea lui era precum un cor de ingeri care-mi mangaiau urechile iar privirea sa calda nu avea cum sa nu te topeasca. Inalt,bine facut si cu simt al modei era un baiat care nu avea cum sa nu iti atraga privirea. Avea un stil rock care ma atragea destul de mult .M-a cuprins o senzatie de teama si discomfort.Experimentam pentru prima data sentimentul numit DRAGOSTE. O da, eu Emmy Eran eram indragostita de un strain cu infatisare de inger.In timp ce il ascultam multe ganduri ma copleseau.Cum un tip ca el sa fie cu o fata ca mine?Par roscat ciufulit si aspru, ochi verzi spalaciti si o greutate nu tocmai ca a unui model,nu puteam spune ca m-as incadra in varful asteptarilor lui. Eu in comparatie cu Enny (slaba, blonda , ochi albastrii) puteam foarte bine sa imi schimb numele in Miss Piggy. Pana sa pot sa ma gandesc mai bine la ce simt el deja termina de cantat si parasi scena cu o atitudine relaxata si increzatoare asa cum eu nu as putea sa fiu nici in o mie de ani.In acel moment nu aveam de unde stii ce va urma dar va pot asigura ca va fi interesant.

 A 2a zi lista cu cei alesi a fost pusa la vizier si, cum va asteptati,el a fost primul care a intrat in noua noastra trupa creativa. Ma plimbam pe holurile liceului cautand un loc unde sa pot sta singura cand ,fara sa vreau, am dat peste cineva. Mi-au trebuit cateva secunde sa ma pun pe picioare.Mi-am cerut scuze, cand am realizat ca nu o cunosc pe fata careia i-am facut cunostinta cu podeaua.

-Scuze pentru asta, nu ma uitam pe unde merg.Sunt Emma.

-Rose.Este in regula , nu pot spune ca eu te-am vazut.

-Esti noua pe aici nu-i asa?

-Da. Am venit aici din Polonia.Este cam greu sa te acomodezi cu liceul acesta. Este atat de mare.

-Haide iti fac eu un tur.

Si, din aceasta conversatie banala,mi-am facut o noua prietena cu care aveam sa impartasesc multe experiente minunate.Orele trecura destul de repede si inevitabilul aparu,prima repetitie oficiala a noului club de teatru.Eram atat de emotionata si inima imi batea atat de tare incat am crezut ca imi va zbura pe geam .Cand am ajuns toti erau deja pe scena si incercau sa se detensioneze prin exercitii , numai Isaac statea pa bara cantand la chitara .Mrs. Ella era extrem de incantata si abia astepta sa incepem. Dupa un discurs lung legat de colaborare si prietenia pe care o vom lega,de care prefer sa va scutesc, am inceput repetitia cu maretul si cunoscutul exercitiu al increderii. Nu stiu daca asta a fost o gluma pusa la cale de catre univers, dar eu a trebuit sa fac asta cu Isaac si, colac peste pupaza, am fost primii.Cand m-am apropiat si l-am privit fix in ochii lui fermecatori, picioarele imi cedau si acea senzatie de frica ma cuprinsese. Pentru prima oara in viata nu stiam ce sa fac.Dupa vreo doua minute in care am stat si ne-am privit unul pe altul lung,am inceput sa lucram la incredere.A mers mai bine decat ma asteptam, in sensul ca nu m-a lasat sa cad .Toata ora am lucart la incredere si colegialitate.Dupa acest chin la care am fost supusa, mi-am pus castile in urechi si am plecat inspre casa.Ma gandeam ca viata mea se destrama si nimic nu o poate repara,pana cand am ajun in dreptul casei unde am fost martor la cea mai asteptata despartire din ultimul an.Exact , Brian se despartise de Enny atunci cand afla ca ea s-a sarutat pe furis cu fundasul echipei adverse ceea ce nu numai ca l-a infuriat dar l-a facut sa simta o mare tradare.Toata aceasta ''discutie'' se termina cu el trantindu-i usa in fata ei perfect machiata si aranjata atat de tare incat putea sa-i zboare genele false la un km departare.

Chiar daca acest lucru mi-a facut ziua frumoasa nu puteam sa nu imi fac griji pentru fratele meu. Statea pe canapea,se uita la un film si manca popcorn cam de o ora ceea ce e tragic pentru ca el nu poate rezista nici 10 minute sa urmareasca o emisiune .Nu stiam ce sa fac pentru a-l scoate din starea aceea pana cand mi-am amintit de ceva ce mereu il ajuta cand era mic.L-am ridicat de acolo si l-am trimis sa isi puna niste haine normale pe el , nu pijamaua lui cu Omul paianjen si am plecat intr-o mica excursie pana in padurea de la marginea orasului.Presupun ca va intrebati ''ce ar putea face intr-o padure plictisitoare?''.Ei bine se intampla ca aici sa se afle locul nostru preferat din copilarie.In mijlocul luminisului se afla o piatra imensa pe care eu si el ne cataram pentru a putea vedea stelele.Cand a vazut unde se afla a zambit si a mimat un ''multumesc'' chiar sincer. Am stat acolo holbandu-ne la cer cam vreo 2 ore pana cand a spus ca e pregatit sa mearga acasa si sa lase canapeaua in pace, ceea ce era un semn bun.