Imi pare rau ca e asa de scurt ultimul capitol, sper sa va placa si sa nu ma urati.
Vantul puternic o lovi direct in fata facandu-o sa se strambe scurt, cu Dyma pe uremele ei se indrepta spre marginea cladiri de 8 etaje.
-Faci o mare greseala. Vocea lui ii incantara urechile.
-Am facut si altele mai grave. Ii raspunse cu o voce euforica, se simtea fericita pentru ca in sfarsit scapa de tot, ca nimic nu ii va mai face rau.
-O sa regreti ca ai facut asta. Ii reprosa acesta nervos si speriat.
-Dupa moarte nu exista regrete. Spuse Estera in timp ce se pregatea sa se arunce in bratele morti, inainte de a mai face un pas s-a intors pe calcaie sa-l priveasca pentru ultima data pe cel care l-a iubit de cand i-a aparut in cale.
-Nu face asta Estera. Dyma incerca sa se apropie de ea cu pasi marunti si siguri.
-Traieste-ti viata si nu-l invinovati peLogan. Degeaba a mai alergat Dyma spre ea, era prea tarziu, deja plecase spre drumul morti. Acum o privea cum cade, parea fericita, avea un chip angelic si implinit. Socul era prea mare pentru Dyma, la impactul trupului ei firav cu asfaltul rece acesta scoase un tipat inuman lasandu-se in genunchi pe marginea cladirei. Vreia sa sara dupa ea darLoganera deja langa el tragand-ul cu disperare de pe acoperis. Jos aparura doua masini de politie ce vazura toata scena sinucideri de la doua strazi distanta. Parinti fetei erau distrusi, invinovatindu-l peLogande tot ce i s-a intamplat ei. Pentru acesta socul a fost prea puternic, astfel incat in ziua inmormantari Esterei el fusese gasit spanzurat in curtea liceului, de catre colegi acestuia.
In aceasi noapte Dyma incepuse sa aiba vedeni. O vedea pe Estera langa geam privindu-l cu dragoste si blandete, dar cand aprindea lumina aceasta disparea. Dyma era prea speriat asa ca s-a dus la un psiholog dar acesta inrautati situatia lui dadandu-i medicamentatie proasta. Acum Dyma se afla la un sanatoriu vestit, nu o mai vede pe ea ci doar pe alte mii de fete ce cadeau de pe cladiri si tarandu-se spre el.
Ducea o viata mizerabila, doarea sa moara si sa o reintalneaca pe cea care o iubise prea mult. Desi trecuse 3 ani de cand Estera a murit, Dyma se gandi in fiecare secunda la ea. Incepuse sa fie imun la toate pastilele infectate pe care acesta le primea in fiecare zi, stia ca nu-I fac bine dar nu putea sa se impotriveasca, odata ajuns intr-un astfel de sanatoriu singura scapare era moartea. Cu 2 ani in urma aflase ca parinti acestuia murise intr-un accident de masina pe cand se intorceau in Rusia, ramasese singur, uitat in acel loc mizer cu oameni si mai smintiti decat el. Pana si doctori pareau a fi nebuni. Dorul continua, pana cand intr-o seara in care furtuna se apropia primejdios de sanatoriu acesta o visa. Ii ceruse scuze ca a ales sa se sinucida, nu credea ca el va ajunge asa, si ca vrea sa-l ajute sa evadeze. Acesta se trezise din visare, dar nu era doar un simplu vis, vorbele ei ii rasunau in minte indrumandu-l spre o gura de aerisire. Afara incepuse sa ninga, odata cu primul fulg ce ajunsese pe pamant Dyma iesise afara savurand fiecare gura de aer. Atunci capul I se intorsese brusc catre un gip, se indreptase spre el siusase deschise pur si simplu lasandu-l sa intre in el si sa gaseasca cheia ce se afla in torpedo. Incepuse sa goneasca printre muntii Alpi laanad in urma multe amintiri sumbre.
-Ai grija de tine! Rasunase o voce suava langa el.
-Unde vrei sa pleci? Intreba stand concentrat la drumul, acum acoperit de nea.
-Acasa, dar mai intai promite-mi ca iti vei reface viata sa stii ca eu voi fi mereu langa inima ta, asa cum am fost mereu. In acele clipe isi simtea pieptul invadat de bucurie si caldura, dar se terminara lasandu-l sa-si continue drumul spre libertate…
