Amnesia - H.S.

14

Stau pe podeaua camerei mele, rezemata de pat. Privesc in gol si ma gandesc la tot si la nimic. Sunt 6 luni de cand nu am mai vorbit cu nimeni. 6 luni in care mi-am ingropat amarul in bautura si muzica. 6 luni de cand nu mi-am mai vazut iubirea vietii. Ma gandesc cat de proasta am fost ca ma gandeam ca poate dupa 2 ani de zile, timp in care nu ne-am vazut, avem si noi sansa sa fim fericiti, ca ni s-a oferit a doua sansa la fericire. 

Gandul mi-a fugit la Harry. La ochii lui verzi care ma priveau mereu cu atata tandrete si iubire. Buzele alea pe care le suratam mereu si nu ma saturam de ele, cum un copil mic nu se satura niciodata de dulciuri, cum un drogat nu poate renunta la droguri nici eu nu pot renunta la el, dar trebuie. 

Cu toate asta nu am sa uit niciodata privirea aceea pe care o avea cand ne-am intalnit acum 5 luni jumate in fata blocului meu. Privirea ce emana erotism, neincredere si provocare ce soptea : De cate ori ma mai lasi sa iti frang inima? Nu am sa uit niciodata cum ma ruga sa il iert dar totusi puteam vedea nepasarea in ochii lui. Gandul ca l-ar putea avea altcineva e ca un cutit care se rasuceste in sufletul meu acum intunecat. 

As fii putut sa inteleg ca nu ma mai iubeste. As fii putut intelege ca nu mai sunt eu persoana alaturi de care isi doreste un viitor. As fii putut intelege ca s-a schimbat, ca nu ma mai vede la fel, ca nu ma mai pretuieste la fel. As fii putut intelege ca nu ma mai considera destul de buna pentru el. As fii putut intelege ca nu mai insemn nimic pentru el daca mi-ar fii spus toate astea in fata , cu sinceritate si poate cu blandete. As fii putut intelege totul chiar daca ma durea si oricat de greu mi-ar fii fost sa accept asta. As fii inteles.. Nu am reusit sa inteleg tradarea lui. Nu am reusit sa inteleg lasitatea si lipsa de demnitate de care a dat dovada, lipsa de respect pe care mi-a aratat-o.

Uneori acea explicatie pe care o astepti nu va veni niciodata.

M-am ridicat in capul oaselor si am intrat in baie. M-am speriat de reflectia mea din oglinda. Pungile mov de sub ochi sunt foarte vizibile de parca as fii vanata din cauza unui pumn. Ochii imi sunt rosii de la atata plans. Nasul si el rosu imi curge. Am deschis apa si am lasat-o asa pentru a umple cada. Am adaugat un spumant si am iesit din baie. Mi-am ales pijamalele apoi m-am intors. Am scapat repede de hainele pe care le port de prea mult timp si am intrat in cada, lasand apa fierbinte sa-mi relaxeze toti muschii corpului. Acum ca nu imi mai simt corpul imputit si lipicias am decis sa imi fac ceva de mancare. Recunosc ca am slabit in aceste 6 luni si sincer imi e frica sa nu devin anorexica. 

La munca nu prea am mai dat. Cu toate astea sefa mea a inteles de ce si mi-a dat timp sa imi revin. Dupa ce am mancat am mers din nou in camera mea si m-am oprit in fata oglinzii jurandu-mi mie ceva.

Jur ca am sa transform durerea in placere. 

*needitat*