“The best mirror is an old friend.”
― George Herbert
-Hai Vik, mişcă! strigă Kol la prietenul său, ce încă nu era gata. Viktor îşi arănjă sacoul,apoi ieşi din biroul său, dând ochii cu Kol.
-Kol, ţi-am mai zis de ogrămadă de ori: nu-mi mai spune Vik! îi strigă el înapoi.
Kol îşi dădu ochii peste cap, abţinându-se să nu râdă. A-l enerva pe prietenul său, devenise un sport pentru Kol. Dar cu măsură pentru că Viktor nu stătea prea bine cu nervii şi avea un pumn cam tare. Aflase asta cam la cinci ani după ce îl cunoscuse, când întrecând limita cu miştourile la adresa frezei lui afro, făcu cunoştiinţă cu pumni lui. De atunci Viktor nu mai făcu schimbări radicale de stil, iar Kol învăţase că uneori e mai bine să taci.
Cei doi au coborât scările în linişte. Când au ajuns la uşa ce separa clubul de spaţiul lor, al proprietarilor, se opriseră şi se priviră în ochi.
-Să înceapă show-ul, spuse Viktor deschizând uşa căptuşită.
Muzica asurzitoare şi ritmată îi lovi din plin. Lumea ce până acum dansase frenetic pe ritmurile Rihannei se oprise căci ei, proprietari îşi făcuseră apariţia. Domnii îi priveau cu invidie, iar doamnele şi domnişoarele cu admiraţie. Şi aveau şi de ce. Viktor şi Kol erau foarte atrăgători. Viktor avea ochii de o nuanţă interesantă de albastru, unul la fel ca şi cerul într-o zi de vară, umbriţi de gene dese şi negre. Câteva fire din părul său brunet şi ciufulit îi acopereau jumătatea stângă din frunte. Era bine făcut, tricoul negru şi mulat, scoţându-i în evidenţă muşchii. Pe de altă parte, Kol avea părul de nuanţa ciocolatei cu lapte, aranjat atent, ce se asorta cu ochii de aceiaşi culoare. Purta o cămaşă albă deschisă la primii trei nasturi, şi nişte blugi închişi la culoare. Singurele lor accesorii erau nişte pandantive de argint, pe care le aveau mereu la gât. Al lui Viktor era de forma unei aripi de demon, iar al lui Kol de forma unei aripi de înger. Din cauza lor şi a altor lucruri le-au venit şi poreclele. Kol era Îngerul, fiind mai blând, mai temperat, iar Viktor era Diavolul, fiind aprig la mânei, nemilos şi dur. Despre Kol puteai spune că are un aspect blând, frumos ca al unui înger, pe când despre Viktor puteai spune că este periculor şi ispititor ca un diavol.
Băieţii porniseră, sub privirile petrecăreţilor, spre bar.
-Îi vreau pe toţi plecaţi în mai puţin de jumătate de oră,îi spuse Viktor lui Kol, după ce văzu că mai era doar o oră până la miezul nopţii.
-Se rezolvă, spuse Kol scoţându-şi telefonul din buzunar. Formă un număr, apoi îşi puse telefonul la ureche şi se pierdu în mulţime.
Viktor îşi continuă drumul spre bar.
-Cu ce vă servesc, domnule Krushenko? întrebă Colin, noul barman.
-Vodcă, răspunse Viktor scurt.
El îşi îndreptă privirea spre uşă, ştiind că din moment în moment trebuie să apară şi asociata lor. Colin îi puse paharul cu băutură în faţă. În buzunar, telefonul începu să vibreze. Îl scoase şi văzu că avea un mesaj de la Calliope Santangelo, asociata lui şi a lui Kol.
„Vino la subsol. Rick zice că trebuie să ne comunice ceva important.”
Viktor goli paharul, apoi plecă spre subsolul clubului. După ce traversă mulţimea ce se împuţina văzând cu ochii,se îndreptă spre scări.
-Unde-i Kol? îl întrebă Calliope când ajunse la subsol.
Viktor închise uşa după el, apoi se aproprie spre cei doi, Calliope şi Rick, un vârcolac ce se îngrija de depozitul aparent de băuturi alcoolice, fiind de fapt locul în care ţineau sângele pentru vampirii din zonă.
- Nu ştiu, răspunse Viktor scurt. Rick, ce-i aşa important încât nu putea aştepta până mâine?
- A avut loc o întâmplare nefericită la depozit, spuse Rick foindu-se şi captându-se atenţia celor doi vampiri.
Viktor îşi scoase mâinile din buzunar şi ridică o sprânceană. De obicei totul mergea ca pe roate la depozit. Ce s-o fi întâmplat?
- Nefericită zici...spuse Calliope sceptică, întâlnind ochii lui Rick, căprui ca ei unei căprioare speriate.
Vârcolacul înghiţi în sec, apoi zise repede:
- Au fost furate o treime din rezervele de sânge.
Calliope făcu ochii mari. În schimb, Viktor se repezi la bărbat, luăndu-l de gulerul cămăşii şi ridicându-l în sus.
- Cum naiba s-a întâmplat asta? strigă Viktor, nervos.
Rick rămase tăcut, încercând în zadar să scape de strângerea vampirului mult mai puternic ca el. Calliope apăru în două secunde în stânga inculpatului.
-Idiotule! strigă şi ea, în ochii ei verzi citindu-se mâhnirea.
-Eu...nu...nu a fost vina mea! spuse Rick speriat la culme de cei doi vampiri.
Viktor îl privi cu silă. Cât de prost era micuţul câine, care îndrăznea să îşi spună vârcolac.
- Ştiam că eşti un incompetent, dar nu ştiam că eşti unul atât de mare! tună Viktor, apoi îl lăsă jos, doar ca să îi sucească gâtul două secunde mai târziu.Sângele ţâşni, pătând sacoul galben al Calliopei, iar Rick căzu lat jos, capul fiindu-i lângă el. Viktor dădu cu piciorul în el, nici măcar un pic de milă, citindu-se în ochii lui. Nu era nici ultima şi nici prima oară când făcea asta.
-Javră...şopti Calliope scârbită. Îşi dădu sacoul distrus jos, apoi se apropie de corpul vârcolacului şi îi scoase din buzunarul hainei, cheile şi telefonul.
-O să îl pun pe Elliot să cerceteze, spuse ea, apoi ieşi din cameră.
Viktor rămase pe gânduri. Cine îndrăznise să îi fure pe ei, care erau unii dintre cei mai influenţi vampiri din zonă? Trebuia neapărat să discute problema şi cu Kol. Dar până atunci, trebuia să cureţe subsolul. Îşi scoase telefonul din buzunar, formă un număr, apoi îşi duse telefonul la ureche. Sună o dată, de două ori, apoi o voce bărbătească răspunse.
-Vladimir, am vopsit subsolul în roşu, spuse Viktor, folosind limbajul codat. Calliope îl inventase pentru a se asigura că nu sunt descoperiţi căci telefonele le erau ascultate.
-Vin mâine la prima ora, răspunse Vladimir, apoi închise.
Viktor îşi puse telefonul în unul din buzunarele blugilor, apoi urcă înapoi în club. Se uită la ceas. Numai câteva minute mai erau până la miezul nopţii, iar clubul era deja gol, muzica se oprise, iar intensitatea luminii scăzu. Kol şi Calliope i se alăturaseră lui Viktor.
-Totul e pregătit? întrebă Viktor, aranjându-şi sacoul închis la culoare.
-Ca de fiecare dată, răspunse Calliope, ochii ei verzi întâlnindu-se cu cei albaştri ai lui Viktor.
Ea îşi trecu mâna prin părul ei auriu, aranjându-şi câteva şuviţe rebele, iar Kol îşi potrivi manşeta. Cei trei aveau emoţii, deşi nu vroiau s-o arate. Azi era deschiderea clubului, după câteva săptămâni de renovare, dar şi începutul sezonului. Sperau ca tot să meargă bine. Ca totul să fie la fel de bine ca până acum. Viktor se mai uită încă odată la ceas. Două minute îi despărţeau de 12 noaptea. Cei trei auziseră paşi. Se priviseră în ochi, apoi se duseră la uşă, pregătiţi fiind să-şi întâmpine oaspeţii. Dar cei ce intraseră nu erau deloc cine se aşteptau să fie. Expresia de pe feţele celor trei era nepreţuită.
-Nu vă bucuraţi să mă vedeţi? întrebă un băiat de vreo 16 ani, în spatele lui aflându-se alte câteva persoane, cel mai probabil supranaturali.Blondului îi apăru un zâmbet ştrengar în colţul gurii, în obraji apărându-i şi gropiţe. Ochii lui verzi ca şi iarba proaspătă îi fixau cu privirea pe proprietari clubului.
-Super...zise Viktor, cu sarcasm în voce, dându-şi ochii peste cap.
