"He liked her; it was as simple as that."
― Nicholas Sparks
Italianul îi privi amuzat cu o sprânceană ridicată şi alese să nu spună nimic.
-Ştii, trişorii nu ajung nicăieri...
Massimo deveni brusc serios. Asemenea vorbe, parcă spuse în vânt, erau defapt niște acuzații grave. Și îl deranjaseră foarte tare.
-Ce spui, domnule Kozlov?
Viktor îşi dădu ochii peste cap. Nu-i plăceau '' preludiile'' de genul ăsta. El acţiona, nu pălăvrăgea.
-Hai să n-o mai dăm cotită. Rinaldi, te pui cu unul de-al nostru, te pui cu noi toţi, rosti Diavolul poziţionându-se în faţa italianului.
-Mă provoci cumva? Știi, am auzit de voi, celebrul trio de la Clubul Diavolilor, începu Massimo băgându-și mâinile în buzunarele pantalonilor de stofă și luând o poziție ofensivă. Viktor Krushenko, Kol Kozlov și Calliope Santangelo. Niște vampiri aroganți și manipulatori. Așa vă descriu oamenii de aici. Și nu cred că de înșeală prea mult...
Kol și Viktor pufniră. etichetele puse asupra lor nu erau nici pe aproape de adevăr. Oamenii îi etichetaseră și le găsiseră porecle din a doua secundă în care deschiseră clubul. Ei nu erau deloc doar niște vampiri, ci cei mai influenți din oraș, unul nicidecum mic, și printre cei mai bătrâni. Dar oamenii nu erau decât niște creaturi prostănace care aveau obiceiul să eticheteze orice ceea ce nu putea înțelege ca rău. Aveau un instinct de turmă prea pronunțat și erau foarte naivi. Poate de aceea, cei doi nu s-ar fi întors niciodată la starea lor inițială, cea de muritori. Viața de vampir avea numai avantaje pentru ei. Trăiau veșnic fără să îmbătrânească nici măcar cu un an, posedau simțuri ascuțite și forță brută, puteau face orice doreau, iar pandantivele și inelele lor îi protejau de razele soarelui. Nimic nu era rău. Înafară de tipii ca Rinaldi, care chiar și după ce deveneau vampiri tot așa erau. Aroganți, atotștiutori, cu o grămadă de stimă de sine, dar evident prea proști pentru binele lor.
-Văd că ți-ai făcut temele. Și totuși, după ce indubitabil ai aflat de ce suntem capabili, ai dat într-unul de-al nostru? Ce te-a făcut să faci un gest atât de prostesc?
-Massimp schiță un zâmbet arogant în colțul gurii.
-Da, chiar sunteți aroganți. Chiar credeți că am făcut-o intenționat pentru a lovi în celebrii de la Clubul Diavolilor? Nu, băieți. Am vrut doar să câștig.
Kol nu era deloc convins. Ceva din privirea lui și zâmbetul strâmb îl făcea să se îndoiască de spusele lui. Deși vocea nu îl trăda deloc, ezita să îi privească direct în ochi pe el sau pe Viktor. Dacă ar fi avut puls, Kol și-ar fi dat seama imediat dacă mințea sau nu, dar fiind vampir, îi dădea bătăi de cap.
Viktor deja se plictisea. Îi aruncă o privire întrebătoare lui Kol. Când acesta îi făcu un semn discret de aprobare, brunetul îl înșfăcă pe Rinaldi și îl aruncă cu putere într-un boschete din apropiere. Kol începu să râdă, văzând cum elegantul domn încerca să se ridice. Din păcate, scumpele haine i se prinseseră în crenguțele plantei și îi făceau dificilă revenirea în picioare. Bietul, se zbătea din răsputeri. Era slab, foarte slab. Nu, nu merita ca cei doi să își bată capul cu un nimic ca el. O risipă de timp și puteri așa că Kol și Viktor se întoarseră pe călcâie și plecaseră.
Totuși, Diavolul nu se simțea prea împăcat. Parcă îl lăsase să scape prea ușor pe vierme. Ce să facă, ce să facă? Se opri și se apropie de mașina italianului. Când acesta scoase chibriturile din buzunar, Kol își dădu seama care era planul lui. Totuși, îl lăsă în pace și se mulțumi doar să privească cum scotea capacul rezervorului și cum aprinse un mănunchi de chibrituri și le dădu drumul în rezervor. Imediat, el, împreună cu Kol aproape zburaseră de acolo.
