Schimbari la Hogwarts

Ciocniri

Marceline POV

Nu-mi păsa ca toată lumea se uita la mine, eu m-am dus spre cei doi porumbei.

,, - Hei, Marci! "

Uau... Ariana e prima persoana care îmi zice așa. Și sincer, îmi place.

,, - Hei, răspund eu. Te distrezi?"

,, - Da, sincer. Oh, Marci, el e... "
,, - Fred Weasly ? Da, m-am prins."

Bietul băiat arăta de parca ar vorbi cu o fantomă. Nu, chiar mai rău. Arăta de parca ar vorbi cu tata.

,, - Bine, pai hai ca va las să vă distrați. Dar nu prea tare, totuși. Nu faceți vreo prostie de încuiat. " Am ras amândouă, și eu și Ariana, un timp ce colegii noștri se uitau la noi ca ai cum am vorbi despre cum să-i spânzuram.

M-am indreptat spre dormitor, dar o aud pe Ariana strigandu-ma. Ma intorc exact la timp sa prind sticla de bere-zero pe care mi-a aruncat-o.

,, - Distreaza-te si tu putin.'' Zice si imi face cu ochiul. Eu zambesc si ma intorc spre dormitor. Pe drum spre usa trec pa langa Lee Jordan, care in seara asta e DJ. Mana mea aluneca intentionat pe radioul lui, si muzica rasuna in difuzoare.

Intru in dormitor si imi aleg singurul pat liber: cel din colt, cel din intuneric.

Probabil va intrebati unde e cufarul meu, din moment ce am venit aici cu mainile goale. Imi scot bagheta din cizma,  scot ceva din buzunarul interior al robei, și am murmura descântecul. Cufărul s-a mărit, și eu l-am așezat la marginea patului.

Cam după o oră intră o fata blondă. Când ma vede, împietreste în ușă. Încă una care cred ca am de când să mă delectez cu suferința ei. Care parte din,, nu sunt tata" e așa de greu de înțeles. Oftez și zic:

,, - Poți să iei ceea ce cauți. Nu te mușc. "

Fata tresare când îi vorbesc si  se grăbește să iasă din camera. O reacție tipică. Și eu care speram să-mi fac prieteni...

Pe la unu noaptea se deschide iar ușa. De data asta intră toate fetele, inclusiv Ariana, impleticindu-se de la atâta băutură. Știu ca i-am zis să se distreze, dar nu la asta m-am referit. Eu nu am băut deloc din berea mea, și ele deabia își amintesc cum se merge.

Blonda care intrase mai devreme are patul de lângă al meu.

Înghite în sec și se duce la prietenele ei:

,, - Fetelor, va rog, putem să facem schimb de paturi? Îl accept pe oricare, doar nu ma puneți să dorm lângă ea. "

Simt cum mă acaparează furia. Ce e așa de rău în a dormi lângă mine? Mă jignește, și trebuie să-mi amintesc că am promis să încerc să nu omor pe nimeni. Și ce e și mai deranjant e faptul ca toate celelalte fete sunt la fel de lase și egoiste. Niciuna nu accepta schimbul. Apoi o aud pe Ariana:

,, - Pe mine sincer, nu mă prea interesează. Îți dau patul meu, dacă vrei."

Blonda e în culmea fericirii. Încearcă să-și târască cufărul spre noul ei pat. Oftez.

,, - Lasă - mă să te ajut cu aia. " Ma apropii, și ea se dă de lângă mine. Eu îi dau un șut cufărului, care aluneca cu viteză până la patul Arianei. Fostul, pardon. Sunt tentata să fac același lucru și cu cufărul ei. Încă sunt supărată că m-a lăsat baltă și s-a îmbătat, dar nu vreau să fiu prea nesimțită. Chestia cu blonda și șutul nu se pune. Aia ma trata ca pe un criminal. Nu merită.

Îmi scot bagheta și ridic în aer cufărul. Îl dirijez până la patul de lângă al meu, și îl las jos, ușor.

,, -. Mersi." Zice Ariana. Îi ofer un zâmbet, și ma așez în patul meu.

***

Ma trezesc odată cu răsăritul, la șase dimineață, alte ori la cinci. Când colegele mele se trezesc și mă văd, se îmbracă cat pot de repede și fug din cameră.

Micul dejun e la 9:00, iar cursurile încep la 10:00. Unele fete din cameră încearcă să o trezească pe Ariana, dar e suficientă o singură privire ca să se răzgândească. Cred ca merită și fata un somn mai lung, doar de data asta.

La 8:30, deja nu am mai rămas decât noi două în cameră. Ma apropii de Ariana și o scutur ușor, blând.

,, - Mmm, cat e ceasul? " Mormăie, adormită.

,, - E opt jumate. Hai sus."

,, - Cât? De ce nu m-ai trezit mai devreme."

Într-o clipă e în picioare. Caută niște haine prin bagajul ei.

,, - Am crezut că ți-ar prinde bine câteva minute în plus." ma scuz.

,, - Da, dar acum vom întârzia. "

,, - De asta îți faci tu griji?" Întreb surprinsă. Ea să lasă să alunece pe pat, oftând.

,, - Lasă-mă să te ajut." Îmi scot bagheta din cizma. O îndrept spre Ariana, care ma privește ușor panicata. Îi cer să stea nemiscata și îi promit ca termin repede.

Rotesc bagheta, fără să spun vraja. Sunt foarte bună la vrăji nonverbale. Fac o mișcare, și pijamalele îi sunt inlocuite de o pereche de blugi și un tricou alb, și pe deasupra îi așez roba. Nu știu de ce, da încep să cant cântecul din Cenușăreasa, cel cu Bibidi-Bobiti-Bu, și cărțile Arianei încep să danseze prin aer. Noi radem și proprietara lor încearcă să le prindă.
Când în sfârșit reușește, mergem la masă.

În mod ciudat, am ajuns printre primii, dar toți cei care au mai venit, s-au îngrămădit de partea cealaltă a mesei. Inutil, după mine. Dacă aș vrea să-i omor, distanța nu ar influența blestemul.

Unul dintre ultimii veniți e Fred, prietenul de aseară al Arianei.

,, - Scuză-mă puțin. " Zice ea și se ridica de la masă. Se duce spre Fred, îl apuca de guler și îl târăște frumușel până lângă mine, apoi se așează în partea cealaltă. Bietul băiat, prins intre Rai și Iad. Raiul e Ariana, cu parul ei lung, alb, și cu ochii violeți, și Iadul sunt eu, cu parul lung și negru, cu ochii ca cerul nopții, și cu pielea alba. Bietul băiat, e prins intre fata pe care o place și fata care îl îngrozește.

Când termina da mâncat, Fred se ridică grăbit și se scuză:

,,- Trebuie să plec. Plesneală ma ucide dacă întârzii. "

Efectiv fuge din sală, iar Ariana să apleca și-mi șoptește:,, Nici măcar nu are ora de poțiuni."

Râdem cu lacrimi, apoi ne ridicăm și plecăm la ore.

Pe drum spre laborator îmi dau seama că am uitat ceva, și o rog să mă aștepte cât mă duc să îl iau.

Când mă întorc aud vocea unui băiat:

,, - Ai grijă pe unde mergi impiedicato, și tu, Weasley, vezi cu cine te pui. "

Dau colțul și îi văd pe Fred și pe Ariana căzuți pe jos, și un băiat blond și palid, flancat de doua brute, rânjind superior.

,, - Hei, ce se întâmplă aici?" Vocea mea răsună prin tot coridorul. Băiatul se întoarce spre mine. Îl recunosc, e Draco Reacredință. Și el ma recunoaște. Se da un pas în spate, evident speriat.

,, - Ce crezi tu că faci aici? " Întrebarea mea tuna în toți pereții.

Gorilele se dau un pas în spate, parcă zicând,, Scuze, șefu, ești pe cont propriu."

,, - Iertați-mă, nu am știut ca sunt prietenii dumneavoastră. " Draco încearcă să se scuze. Îi pot simți frica de la un kilometru.

,, - Dar știi ca îi vei ajuta să se ridice." A sunat mai mult a ordin decât a cerere, dar ce contează?

Reacredință și gorilele lui au strâns repede cărțile, i le-au înmânat lui Fred și Arianei, apoi și-au luat tălpășița.

,, - Bună treabă. " Zise Ariana.

Mda.

Nu e nimic bun în chestia asta.