Schimbari la Hogwarts

Severus Plesneala

Marceline POV

Eu si Ariana ne-am indreptat spre laboratorul de potiuni. Fred ne-a urmat pana am dat coltul (nu in sensul ala), si a vrut sa plece, dar l-am prins de mana.

,, - Oau, Plesneala trebuie sa fie foarte rau deca intarzii la cursuri care nu sunt ale lui.'' Eu si Ariana am ras, iar baiatul s-a inrosit.

Oricum, eu si Ariana am intrat in pivnita lui Plesneala. Pielea Ariei s-a facut ca de gaina, de la frig sper. Daca ea imi spunea ,,Marci'' m-am decis sa ii dau si eu o porecla. ,, Aria'' sa fie. Ce? Doar pentru ca tata s-a poreclit Cap-de-Mort asta nu inseamna ca am inspiratii la fel de morbide ca el.

,, - Domnisoara Cruplud, domnisoara Wulfric, ati intarziat.''

M-am intors spre vocea din intuneric. Si deabea atunci l-am vazut pe Plesneala. Intrase aici inaintea noastra, dar s-a ascuns sa ne surprinda. Am vrut sa-i zic vreo doua, dar Ariana a luat prima cuvantul:

,, - Iertati-ne, domnule profesor, promitem ca nu se va mai intampla.'' Avea vocea politicoasa, dar rece. Ascundea foarte bine furia si dezgustul, dar eu am invatat de la tata cum sa deosebesc anumite sentimente dupa ton, respiratie, puls, pozitia corpului... Ce? Si temutul Cap-de-Mort are nevoie de smecherii uneori.

,, - Sigur ca nu se va mai intampla. a spus Plesneala rece, glacial. Dar totusi, o corectie nu strica, doar ca sa ne asiguram ca v-ati invatat lectia.'' De acum nemernicul avea si ranjet pe fata. Incerca sa-l ascunda, dar si eu si Aria stiam adevarul.

,, - Ia sa vedem... a continuat el. Cate cinci, nu, zece puncte de fiecare. Mie-mi suna bine.'' Ei bine, mie nu-mi suna. Si totusi, nici ca-mi pasa. Ma deranja doar faptul ca parea s-o enerveze pe Ariana. Mi-am dat ochii peste cap si am tras-o pe Aria spre ultima banca, singura libera. Sau cel putin am incercat.

O mana m-a prins de incheietura si m-a fortat sa ma intorc. Plesneala avea bagheta scoasa, indreptata spre mine, iar mana lui libera ma tinea. Cum indrazneste sa ma atinga!? Adica tata mi-a spus de toata chestia asta cu agentul dublu si cu acoperirea. Am inteles. Trebuia sa para ca ma uraste, ca sa nu trezeasca suspiciuni. Dar asta era prea de tot!

,, - Vad ca pe Miss Voldemort nu prea o deranjeaza. Poate ar trebui sa incercam o altfel de corectie, ce  ziceti?'' A zis el cu un ranjet rautacios.

Faceam ora de potiuni cu Viperini. I-am vazut pe Cercetasi pleand privirile, unii de frica, si foarte putini din solidaritate. Solidaritate cu mine! Pret de o clipa, m-am bucurat. Apoi i-am vazut pe viperini. Pareau intrigat de spectacol. Incantati.

Ceva s-a aprins in interiorul meu. Furia. Deja eram prietene bune. Eram furioasa pe idiotul de Plesneala, pe Viperini, pe fricosii de Cercetesi care se temeau de mine desi eu eram cea amenintata.

Un cuvant. De atat aveam nevoie. Puteam spune un singur cuvant si sa-i ucid pe toti. De fapt, nici nu era nevoie sa-l spun. Puteam doar sa ma gandesc la blestemul preferat al tatei si sa-i ucid intr-o secunda.

Apoi am vazut-o pe Ariana. Parea ingrijorata. A dat sa vina spre mine, dar am clatinat din cap, dandu-i de inteles sa stea acolo. Era prima persoana care incerca sa ma ajute, sa ma sprijine, iar simpla idee de a o rani sau ai cauza probleme imi provoca greta. Pur si simplu.

M-am intors spre Plesneala, care inca ma ameninta, si i-am zambit superior.

,, - Stii ceva, Severus, hai sa vedem corectia aia a ta.''

S-a enervat. Asta si intentionam. Mi-a dat drumul la mana si s-a dat un pas in spate. M-a privit in ochi si a aruncat vraja.

Legilimantie.

Voia sa-mi citesca mintea? Serios? Tata incerca asta mereu! Daca nici macar temutul Cap-de-Mort nu putea patrunde in mintea mea, cum isi imagina pricajitul asta de vrajitor intunecat ca va reusi?

Am izbugnit in ras. Apoi am intrat eu in mintea lui. I-am vazut copilaria, adolescenta, am asistat la primul lui sarut, la cum i s-a furat prima iubire, i-am cunoscut familia, dusmanii, prietenii.

Plesneala isi tinea capul in maini si tipa. Elevii ne priveu inmarmuriti. Le era prea teama sa faca vreo miscare. Plesneala a incercat sa ma opreasca, sa ma loveasca cu o vraja, un blestem, orice. Dar nu putea scapa. Si-a facut-o cu mana lui. Am continuat sa ii cercetez amintirile. Erau crude. A avut o copilarie cruda, ce-i drep, asa ca am incercat sa fiu mai blanda. Macar sa nu il fac sa innebuneasca.

Apoi am dat de amintirile lui cu tata.

Am zambit cand am vazut ca nici macar tata nu il putea citi. Am vazut cum s-a inrolat ca Devorator al Mortii, am vazut ce fapte a comis in numele tatei, si atunci Plesneala tipa mai tare. Am vazut cat rau a facut si cate vieti a luat, si m-a cuprins scarba si dezgustul.

Si apoi l-am vazut.

Cel mai mare, mai intunecat si mai ascuns secret al sau.

Cel pe care nici tata nu-l stie.

Cel care i-ar putea aduce moartea. 

Si in ochii mei, respectul.

M-am oprit din tortura lui mintala. M-am apropiat de el si i-am soptit:

,, - Nu ii voi spune nimic tatei. Nu pentru santaj, doar ca oamenii curajosi merita sprijinul meu. Considera-l un avantaj. Vei avea nevoie.''

M-am intors si am iesit pe usa.