Fă-o din nou

Prolog

Mulți dintre noi ne dorim un succes eminent când o să creștem. Și prin mulți, mă refer la toți. Nu cred ca există o persoană care să-și dorească să devină un om de nimic,un prost cu diplomă, un pierde-vară. Dar mai devreme sau mai târziu, mulți devin.

Viața e ca un maraton de atletism. Trebuie să alergi mult, repede, să ai rezistență și să bei multă apă. Sa alergi câteva sute de metri, contra cronometru.

Viața e ca o probă de admitere la jandarmerie: alergare 50 metri, 8 secunde; aruncarea mingii medicinale de 2 kilograme, 7 metri și alergare 1000 metri, 4 minute. Degeaba alergi cei 50 de metri în 5 secunde, dacă arunci mingea doar 6 metri jumătate.

Degeaba te pui pe învățat în ultimul an de liceu, dacă ai hoinărit și ți-ai tras-o cu te miri cine știe cât ai fost boboc.

Majoritatea vedem clasa a 8-a ca o scăpare dintr-o cursă. Ni se pare ca totul e atât de fermecător și special, ca nu avem nici o grijă sau o responsabilitate.

Asemănăm asta cu un zbor lin plin de speranță. Noi suntem păsările. Ultimul an de gimnaziu e cerul și libertatea care ni se oferă.
 
Dar noi, de fapt suntem niște păsări într-o colivie lăsată sub marele cer. Nu suntem liberi și nici nu am fost. Dar o să fim cândva, și vom zbura. Și când o vom face, ne vom duce undeva departe de toți și toate, spre apus sau spre răsărit, spre lună sau spre soare, la marginea curcubeului sau la 3 metri deasupra cerului.

Acum depinde de noi cum zburăm. Depinde în cine avem încredere. Cui spunem tot ce avem pe suflet. Oricum, la un moment dat ne vom da seama ca prietenii nu sunt chiar atât de prieteni.

Secretele atât de secrete. Că trebuie ca unul din noi doi să moară pentru a putea ține un secret. Dar mor eu, sau mori tu? Asta e întrebarea. Că oricum ne încurcăm reciproc precum ploaia care încurcă zborul unei păsări și îi îngreunează aripile.

Dar tu fii fată deșteaptă și pune mâna pe învățat!