E corect cand spun ca l'am pierdut? Pot spune ca am pierdut ceva ce nu am avut niciodata? Asta este adevarul. Nu mi-a apartinut niciodată si nici nu imi va apartine. Acum stiu... am fost proasta sa imi imaginez ca poate fi ceva, ca il pot avea, sau fi fericita cu el. Mhm. Sunt ranita. Nu mai pot nici macar plânge. Nu mai am lacrimi, am obosit. Sunt fara pic de putere. Nu, nu mai simt durerea. Deja am amortit. Acum, simtomul in care tot corpul meu se scalda e nici mai mult, nici mai putin...inima franta. La inceput ma durea totul. Sufletul, inima, tot corpul... dar acum, nu. Si nu pentru ca mi-a trecut sau am inceput sa uit, ci pentru ca nu mai pot...nu mai pot sa simt. Zilele trec, orele trec iar eu respir, exist. Candva, atunci cand stiam ca poate ar exista o speranta, traiam. Traiam, pentru ca eram cu el. Acum...acum doar exist. Imaginati-va un zombi. Mananc, putin , astfel incat sa pot sa ma mentin. Culoarea obrajilor mei s-a pierdut la fel ca sclipirea aceea din ochii mei. Nu zamesc, dar nici nu plang. Le raspund oamenilor care ma intreaba, dar nimic mai mult. Nu vorbesc.. pentru ca nu am ce spune. Lumea inconjuratoare e frumoasa, dar eu nu pot sa ii mai simt frumusetea..
Toate astea pentru ca l-am pierdut. Daca nici macar nu era al meu, de ce spun ca l-am pierdut? De ce ma afecteaza atat..?
CITEȘTI
Deep feelings
Romanssentimentele si gandurile vin asa repede...nici nu poti sa le pui pe hartie sau sa le "inregistrezi". Tot ce poti sa iti aduci aminte e doar 1%...
