Draga jurnalule,
Suntem aproape. Nu imi fac o impresie prea buna despre locul acesta. Prea multa lumina. Prea multa aglomeratie. Nu sunt obisnuita. Nu cred ca ma voi integra prea repede. Eu niciodata nu ma integrez... Gata! Trebuie sa gandesc pozitiv! Trebuie sa ii arat Lorenei ca nu voi lasa trecutul sa ma afecteze. Chiar daca ma doare trebuie sa trec...
Am inchis repede jurnalul. Nu imi mai puteam stapani lacrimile si nu vroiam ca noul meu jurnal sa fie patat. Vroiam sa fie curat si pur. Asa ca noua mea viata. Viata de londoneza.
Am intors capul pe geamul trenului. Eram pe un camp intunecat. Poate ca era intunecat din cauza noptii care se asternea. Poate era asa din cauza secretelor pe care le ascundea...
Am aruncat o privire spre ceas. 11:35. Cate amintiri imi trezea ora aceasta.. Parca o auzeam pe mama rasufland greu si pe tata plangand. Vocea mamei era tremurata si sfarsita. Tata nu isi stapanea oftatul.
- Trebuie sa ramai langa ea! Se va trezi! Simt ca o va face!
- Nu, nu se va trezi. Nici ea nici tu!
Ultimul lucru pe care il stiu. Dupa 2 luni m-am trezit din coma. Eram un miracol. Doctorii se pregateau sa opreasa aparatele din jurul meu care ma ajutau sa respir. Imi aduc aminte si acum chipul surorii mele patat de rimel. Ochii ei verzi erau umflati si se vedea ca nu dormise de mult. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat ea a lasat capul in jos...
Am fost smulsa din gandurile mele de zgomotul asurzitor al trenului. Ajunsesem. Mi-am luat genta si chitara si am coborat.
Hei! M-am intors cu o noua poveste. Cum vi se pare? Sa o continui?
CITEȘTI
Maya's story
DobrodružnéMaya era o fata ca toate celelalte. Pana in ziua accidentului. Ziua in care totul s-a schimbat. Ea a ramas orfana. Ca sa scape de sora ei, a decis sa se mute in Londra. Dar daca acolo isi va gasii motivul de a trai??
