Maya's story

Matusa?

Mereu am fost fata careia ii placea sa stea in ultima banca, singura, ferita de privirile celorlati. Mereu am fost fata care plangea in perna, pentru ca nimeni sa nu o poata auzi. Singurul meu prieten a fost jurnalul meu. Singurul care m-a inteles, care nu m-a judecat. Singurul care a plans odata cu mine. Restul? Mereu au fost acolo sa ma critice si sa ma faca sa ma simt ca o ratata. Mereu i-am auzit susotind, mereu i-am vazut razand si aratand cu degetul spre mine.

Pentru prima oara in viata mea, acum nimeni nu radea, nimeni nu susotea, nimeni nu arata cu degetul. Toti se uitau atenti la mine. M-am dus la scaunul din mijlocul scenei. Mi-am acordat chitara. Am luat un microfon si am spus:

-         Numele meu este Maya.   Nu vroiam sa imi dezvalui intregul nume. Inca imi e frica de ei.

Mama a avut multe datorii. In ziua in care a incetat din viata, tata a ramas dator. Cred ca acesta este unul din motivele pentru care a dat bir cu fugitii. Acum, am ramas doar eu cu Lorena. Amandoua suntem vanate ca niste animale de ei. Isi vor banii, iar noi nu avem de unde sa ii dam.

Am asezat microfonul si am inceput. Prima piesa a fost cea scrisa in tren in timp ce veneam aici. Despre noul meu inceput, despre noua mea viata, despre cum ma voi acomoda aici. Era un cantec destul de trist si melancolic. Cand am deschis ochii, am putut sa o observ pe Sarah, care plangea alaturi de cateva fete, am putut observa cativa oameni aplaudand cu putere, iar restul erau in picioare. Cu toti pareau incantati.

Am continuat asa o ora. Cand m-am dat jos de pe micuta scena improvizata, am avut cea mai mare surpriza. O fetita de vreo 9 ani a venit la mine ca sa ii dau un autograf si sa fac o poza cu ea.

-         Ei bine cum a fost? am intrebat-o pe Sarah

-         Incredibil! ai putea face o caruta de bani cu talentul asta al tau. Nu toti oamenioi canta asa de bine sa stii.

-         As vrea eu. am suspinat

-         Vei vedea. imi zambi Sarah. Mereu am dreptate. spuse si incepu sa rada.

Am schitat un zambet timid. Inca nu stiu ce sa fac. Unde sa ma duc ?  Nu pot sta toata viata mea in mansarda din casa Sarei.  Trebuie sa imi gasesc ceva de lucru nu pot trai doar cu ajutorul chitarii mele.

-         Maya! Vin-o putin! Ma striga Sarah.

-         Imediat!

Am lasat chitara pe o masa si m-am dus dupa Sarah.

-         Da? am intrebat usor, cu capul plecat.

-         Mai stii cand ti-am spus ca ai putea locui cu mine, cu Betty si Phill? Nu glumeam. Mai ales dupa ce ai demonstrat astazi, ei ar fi mai mult ca incantati daca ai ramane.

-         Adevarat. Am auzit o voce destul de puternica de femeie.

Am ridicat usor capul si am avut o surpriza foarte mare. Era Betty! Betty matusa mea. Sora mamei. Era o femeie destul de tanara, in jur de 40 de ani. Parul brunet ii cadea in valuri pe spate.

  

-         Matusa Betty?

Nu spuse nimic doar imi zambi discret, si am putut vedea in ochii ei bunatatea pe care o vedeam in ochii mamei mele.

Am alergat spre ea si am imbratisat-o.  Imi raspunse si ma stranse si mai tare in brate.

Urmatoarele ore Betty imi povestea cum ea si sotul ei Phill au gasit-o pe Sarah in aceiasi situatie in care ea m-a gasit pe mine. I-am spus matusei tot ce s-a intamplat de la cearta pe care am avut-o cu Lorena pana la speranta ca ma voi descurca in orasul acesta. 

Am stat asa ore in tregi depanand amintiri si ascultand-o pe Betty cum ne povestea despre problemele pe care ea si mama il le-au facut bunicii.

Hei prieteni! Imi pare nespus de rau ca nu am mai pus nextul de mult chiar daca v-am promis ca il voi pune dar am plecat in vacanta si nu am avut posibilitatea sa scri atunci. Sper ca ma intelegeti.

Va pup dulce! :*