Maya's story

El este Mike...

Am incercat sa dorm, insa nu puteam. De fiecare data cand inchideam ochii, se auzea un tunet furios. Am ridicat papluma de pe mine si am pasit spre geam. Ploaia cadea hotarata. Puternica. E singurul cuvant care o poate descrie. Insa, nu m-a putut impiedica sa o vad. Era ea. Mergea alaturi de cineva. Se indeparta rapid. Oare ce se intampla? Nu m-am putut abtine si m-am dus jos. Am luat repede o geaca si m-am incaltat. Am iesit afara. Cele doua personae nu disparusera inca de pe strada. Am mers in spatele lor, ascuzandu-mi fata in spatele glugii pe care o aveam. Daca m-ar fi vazut as fi incurcat-o. Parca presimtind fata s-a intors. Din reflex, am plecat capul deci presupun ca nu  si-a  dat seama cine sunt.  Au continuat sa mearga. Insa au facut un lucru la care nu ma asteptam. Dupa ce au mers pe cealalta parte a strazii au inceput sa alerge. Am mers dupa ei. Trebuia sa aflu ce se petrece.

Am alergat doua strazi pana cand i-am pierdut. Da, i-am pierdut. Sper ca datorita glugii sa nu ma fi recunoscut nimeni. Am mai mers pe strazi sperand ca ma voi intalnii cu ei printr-o minune. Vezi sa nu. M-am intors acasa. Mirosea a prajituri. Era atat de cald! Mi-am dat jos jeaca uda si incaltamintea, picioarele mele inghetate si umede facand contact cu parchetul fierbinte. Spre surprinderea mea, in casa nu era intuneric. O lumina misterioasa venea din bucatarie. Nu era becul. Era o lumina linistitoare, o lumina care te facea sa te simti in siguranta. Curiozitatea era mare asa ca am mers pana acolo. Lemnul de sub picioarele mele scotea un scartait stins, ca un suspin. Ma simteam ca de Craciun. Obisnuiam sa alerg prin casa alaturi de sora mea si o incurcam pe mama in bucatarie in timp ce tata se straduia sa pregateasca bradul pe care tot noi doua urma sa-l impodobim. Un zambet imi aparu pe fata obosita. Parul meu blond era lipit de pielea mea. Se pare ca geaca nu a ajutat la nimic. Am ajuns in bucatarie si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit la persoana care statea acolo. Era Betty. Statea in fata cuptorului, asezate pe un scaun. Parea paralela cu lumea. Zgomotul produs de mine a trezit-o.

-         Dumnezeule, Maya! Ce cauti afara pe vremea asta? ma intreba in timp ce se uita uimita la hainele mele din care curgea apa.

Ar fi trebuit sa ii spun? Nu m-ar fi crezut...  

-         Am mers putin prin ploaie. Imi place sa ma plimb cand ploua. am zambit nevinovata.

M-am dus sa ma schimb si in mai putin de 5 minute am revenit. Acel miros… Imi era atat de familiar! Fiecare moment bun din viata noastra a fost invelit in acel miros. Mereu imi luceau ochii cand il simteam. Era un premiu pe care il iubeam din adancul sufletului. Prajiturile mamei cu scortisoara si vanilie.

       -     M-am gandit ca v-ar place niste gustari. Mama obisnuia sa le faca mereu. Eu si Ella am invatat sa le facem de la ea. imi spuse zambind Betty.

Imi amintesc de bunica. Era atat de buna cu noi! Mereu cand venea acasa ne aducea cate ceva. Ori placinta, ori o imbratisare. Cat am putut sa o iubesc!

Am fost scoasa din gandurile mele de clinchetul usor scos de catre cuptor. Matusa s-a dus rapid sa le scoata. Scortisoara imi invada narile. Am luat grabita micuta biluta de aluat infasurat in vanilie. Era fierbinte. Degetele mele nu simteau caldura. Am incetat sa simt caldura decand ei au plecat. Am bagat usor ghiuleaua in gura si am simtit gustul copilariei venind. Imi aminteam totul. De la prima iesire cu parintii mei pana la momentul in care am fost nevoita sa privesc cosciugele coborand.

In noaptea aceea nu am putut dormi. Sarah si misteriosul baiat nu imi dadeau pace. Ma intreb de ce au fugit. Nu stiau ca sunt eu. Nu stiau nimic. Si totusi au fugit. Ma ingrijorez. Foarte tare. Nu vreau ca Sarah sa pateasca ceva. E ca sora mea.

E incredibil cum o persoana iti poate schimba viata in doar cateva secunde...

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

-         Maya e timpul sa te trezesti! am auzit o voce cristalina. Ii puteam simti rasuflarea. Linistea era deplina stropii de ploaie completand monotonia. Am deschis usor ochii asteptandu-ma sa fiu orbita de lumina. Dar era intuneric. Foarte intuneric. Nu puteam vedea nimic, totul era negru.

-         Ce s-a intamplat? am susotit incercand sa ma obisnuiesc.

-         Pana de curent. Furtuna puternica. zambi Sarah rapid si ma trase de mana. Haide pana jos ma indemna.

Nu m-am obosit sa ma schimb. Eram in pijamale insa nu conta. Picioarele mele erau goale si resimteam frigul. Pasii rapizi pe care ii faceam impreuna erau motivul pentru care micutele bucatele de lemn care serveau drept parchet, scartaiau.

Nu ma puteam abtine si ma uitam cu insistenta la Sarah. Parul ei roscat era ud la varfuri. Fielea era rece puteam simti asta datorita strasorii ei. Nu stiu cum, insa ea reusea sa vada foarte bine pe intuneric. Dovedea asta prin rapiditatea si lejeritatea cu care cobora scarile. Am fost surprinsa sa vad lumina jos. Parca era o pana de curent! Si atunci mi-am dat seama. Sarah ma mintise! Deci vom avea o discutie. Pot paria ca va fi vorba despre ea si baiatul cu care se furisa.

Aveam dreptate. Betty si misteriosul baiat stateau la masa. Betty radea iar el isi arata zambetul strengar. Sarah intra in camera si zambi. Baiatul isi intoarse capul spre mine si am putut sa ii observ frumoasele trasaturi. Bretonul sau castaniu ii acoperea fruntea. Ochii lui erau albastri. Albastrii ca oceanul. Parea destul de puternic. Imi arunca o privire rapida. Imi zambi linistitor.

-         Ce se intampla? am spus dupa mai multe minute in care am continuat sa ma uit la el.

-         Maya, el este Mike. Mike, ea este Maya. raspunse Sarah. Ma uitam confuza spre ea.

-         E prietenul tau?

Mda, Maya avem multe de discutat