Cum am salvat România

III

- Dacă aș avea onoarea de-a reprezenta România în afară, mi-ar plăcea să am grijă ca, pe plan extern, relația noastră cu Rusia să se întărească, anunță Dumitrescu cu o sclipire în ochi. Rușii au dovedit că au o mână de fier și că sunt un model pentru țări puțin mai... slab dezvoltate.

Mi-am dat ochii peste cap, cu toate că nu e un gest de care să fiu mândru. Când în sfârșit m-am săturat să aud cum lăuda rușii, am decis că e timpul să-l pun la locul lui.

- Cu tot respectul, îl întrerup, tot ce ați spus este un nonsens. Recent, rușii pe care îi aveți la inimă au anexat Crimeea și au dus la prăbușirea unui avion în regiunea Ucrainei. Pe scurt, amenință o țară doar pentru a-și vedea îndeplinite fanteziile legate de întinderea lor pe acest teritoriu. Sau poate fanteziile legate de resursele și pozițiile strategice pe care le vor folosi într-un eventual război. Desigur, un război nerealist care nu există și care sper că nu va exista vreodată. De ce nu există, aș putea înteba. Pentru că suntem deja victimele unor acte de război în fața cărora ne găsim neputincioși. Mă refer la terorism, un cuvânt pe care am ajuns să-l disprețuiesc încă de pe băncile facultății. Deci, domnule Dumitrescu, puteți să vorbiți despre dragostea pe care o purtați rușilor atunci când o să ne trimită ei ajutor împotriva actelor de terorism. Și atunci când nu va veni niciunul și vă veți teme să ieșiți din casă de teama unei eventuale explozii, să știți că eu voi lustrui în continuare cizmele americanilor.

Privirile modelatorului ne fixau când pe unul, când pe celălalt. Bomba fusese aruncată, iar acum aștepta să tracă unda de șoc și să mă sfâșie. În experiența mea ca politician învățasem când să tac și când să vorbesc, iar acum era timpul să-i întorc cuțitul în rană și să-l las acolo să-și lingă rănile.

- Nu știu dacă voi putea face ceva bun în țara asta în care șochez doar prin exprimarea propriei mele opinii, dar măcar știu unde stăm. Nu văd de ce aș dori să dezbat problemele economiei sau ale codului penal din moment ce dumneavoastră nu puteți vedea cea mai evidentă soluție a problemelor pe plan extern.

- Nu știu dacă ai căpătat curajul ăsta înainte sau după ce mi-ai sedus soția, băiețaș, dar nu cred că ai venit aici să te discreditezi singur. Cât despre politica externă care îți place atât de mult, toți știm că teroriștii nu au niciun interes în România.

- Niciun interes? îl contrazic, ignorând remarca despre soția lui. Oamenii aceștia acționează în numele lui Allah, iar noi suntem o țară cu o majoritate creștină. Cât timp va dura până când se vor gândi că noi suntem inamicii lor?

- Dacă ai de gând să vii la mine cu speculații...

- Speculații? Bine, să spunem că sunt speculații, dar cât timp vor rămâne doar speculații? Vorbim despre niște oameni care nu mai apelează la rațiune, ci lucrează în numele unui ideal înalt. Vreți să vă dau exemple în care această motivație a fost suficientă pentru a duce la unele dintre cele mai monstruase crime?

- Mă scuzați că întrerup o astfel de discuție aprinsă, însă e timpul pentru o pauză publicitară, ne anunță omulețul de la Realitatea TV.

Când camerele intră în pauză, mă îndrept spre familia mea, care abia aștepta să intre în vorbă cu mine. Raluca lipsea, probabil că se plictisise și ieșise puțin la aer curat. În schimb, Ștefan Popovici reușise să vină.

- Dintre toate prostiile în care credeam că o să te bagi, numai la terorism nu mă gândeam. Nu puteați vorbi și voi despre o Strategie a Apărării Naționale, pe care am abordat-o în biroul meu acum câteva zile? Sau despre autostrăzi?

- Autostrăzile să le facă Negrea! Ea e ministru de transporturi. În plus, ne pomenim mâine-poimâine cu teroriștii în țară și nu vom știi ce ne-a lovit.

- Ușurel, mă atenționează Claudia. Ia niște apă, ești roșu de furie.

Am dat repede apa pe gât, iar apoi am realizat că era țuică. Din nou.

- O să dormi pe preș, reușesc să-i transmit printre tuse.

După o repriză sănătoasă de râs, moderatorul ne cheamă din nou la masă. De data asta l-am lăsat în pace pe Dumitrescu. Nu prea m-a interesat ce are de spus, oricum auzeam doar „Rusia", „gaze de șist" și „eu voi face/eu voi drege". Am stat în banca mea și i-am completat afirmațiile când era cazul. Pe încheiere am vorbit despre noua Strategie propusă în Parlament, iar apoi am așteptat să termine cu mulțumirile formale și să mă lase să plec acasă.

Tata plecase deja când m-am întors la familia mea. Mi-am amintit că avea tren în seara asta. Claudia înjura pe cineva la telefon, iar mama mă aștepta lângă Ștefan Popovici. Raluca, în schimb, lipsea.

- A venit Ovidiu pe aici și a plecat cu fiică-mea? îi întreb pe cei doi.

- Nu, Raluca a ieșit să ia o gură de aer. Nu se simte prea bine, poate că ar trebui s-o lași în pace, Igor.

- Vin imediat, îi răspund.

Raluca era, într-adevăr pe scările de la intrare. Stătea în poziția ghiocelului și sunt sigur că am auzit și un suspin. M-am așezat lângă ea și am început să-i vorbesc.

- Stelele se văd frumos azi. Știu că sunt groaznic de plicticos și că nu am timp prea mult pentru tine, dar îmi este imposibil să țin pasul cu tine și cu problemele tale.

- Nu. În primul rând, e ceață și nu văd nicio nenorocită de stea. Și politica ta nu e problema mea! De ce trebuie să fiu mereu implicată în rahatul ăsta de campanie? Și nici nu încerca să spui că înțelegi ce vreau să spun cu asta!

- Bine. Ce vrei să spui cu asta? Sunt politician, nu medium, Raluca! Ajută-mă puțin.

- Vreau să spun că urăsc jurnaliștii infecți din țara asta pentru că trăiesc din răstălmăcirea fiecărei situații posibile! M-au întrebat dacă mă simt privilegiată pentru că sunt fiica ta și dacă te urăsc atât de mult încât mă implic în scandaluri doar pentru a-ți strica ție imaginea! Unul chiar a menționat ceva de vreo relație incestuasă.

Nu prea știam ce să spun, cu toate că știam că va veni cândva și momentul ăsta. În țara asta, bârfele sunt la ele acasă, iar când le dai un deget jurnaliștilor, ei îți iau toată mâna. Am lăsat-o să se liniștească, fiind complet depășit de situație.

----

O să-mi cer scuze din capul locului că e un capitol prea scurt pentru o lună de așteptare. Nu știu dacă ați observat, dar voi încerca să intru puțin și în chestiuni de politică de actualitate din țara noastră. Desigur, abordate de un Guvern fictiv și pe o perioadă mai scurtă de timp decât în realitate. Sper că acest conținut politic nu o să fie prea în exces pentru a vă pierde interesul.