Kendra Malik

Capitolul 3

"Singurătatea îl mână cu aceeași ardoare ca şi dorința de putere - singurătatea și o dorință de a fi iubit, fără să înțeleagă că dragostea era ceva ce se câştigă" (Cassandra Claire, "The Mortal Instruments").
                     Capitolul 3
              Nu te îndrăgosti !

   Aceeași clădire, dar în mod dubios, cu un alt aspect. Geamurile existau, dar erau acoperite de mantii roșii, de satin, podeaua era învăluită în marmură albă, rece, sofisticată, iar în centru încăperii, un tron înalt, din argint, la prima vedere, împodobit cu smaralde si cuarțuri fine. De unul din brațele de cristal, ce se înălțau parcă pentru a impune respect, era agățată o coroană din același material ca tronul, pe care erau gravate inițialele "C.R.". Un fior rece pătrunde prin mine, și mă face ireceptiva, pustie, pentru câteva secunde.
Intru timidă în cealaltă încăpere, de frică să nu mă răpună cineva cu o săgeată înmuiată în sânge de Demon, chiar dacă eram cu Ethan. Până la urmă era doar un gardian al Raiului care fusese doborât. Dacă voia să-l omoare, o făceau. Fără să vreau, cuvintele "Gardian al Raiului", pe tonul sarcastic pe care le spusese Alden, îmi răsunau în minte. Nici măcar nu realizasem ce era Ethan și accesptasem fără vreo lămurire.
Îl întreb în șoaptă, spulberând parcă frontiera liniștii mormântale:
-Ce ziceai că ești ? Gardian al Raiului...?
Ethan întoarce capul mirat, privirea lui confuză spunând: "Suntem vânați de niște chestii necunoscute, cu scopuri necunoscute și asta e dilema ta?"
-Da. raspunde mai apoi, senin, fără detalii.
-Ok.
După câteva secunde de tensiune, adaug:
-Pai...și ce faceți voi ?
Alden se uită cu o privire exasperată:
-Protejează vânătorii nătângi ca tine.
-Alden! se răstește Ethan. Fii drăguț cu ea, ok?! Kendra, eu sunt trimisul Raiului. Sunt aici să-i ajut pe cei ce au puteri supranaturale, folosite în numele binelui. Într-un fel da, ajutăm și vânătorii de umbre.
*se uita cu reproș la Alden*.
-Și atunci de ce stai cu el? De ce esti drăguț cu el?
-Kendra, ştii doar că e vărul meu. Chiar dacă a fost muşcat. Şi, în plus, suntem pe teritoriul lui. Dacă vrea sa ne elimine, o poate face fără ca noi sa ne opunem...
-Wow, voi, trimișii Raiului, sunteți al naibii de ajutor...replichez eu, emanând sarcasm.
-Te rog, nu te mai opune! O să ne ajute, crede-mă.
   Vorbeam de parcă Alden nu ar fi fost chiar lângă noi, auzind absolut toată conversația.
-Dar, Ethan...adaug eu cu o voce de copil gata sa izbucnească în plâns, în celula în care m-au închis aveau sânge. Sânge de vanator de umbre.
   Alden se uita ciudat. Credeam că e gata sa mă omoare, dar, ce să vezi, izbucnește în râs, în sufletul meu încolțind dorința de a-l ucide.
-Sânge de nefilim zici ? întreabă la fel de amuzat.
-Dar, dar așa scria pe ușa frigiderului.
De nicăieri apare o fetiță albă, cu o piele imaculată, contrastând cu marea de întuneric, auzindu-ne discuția:
-Scuze. spune rușinată. Am auzit ca o să aduceți un vânător de umbre. Doar voiam să o sperii puțin.
-Oh, Teresa...adăugă Alden, mai mult mândru decât dezamăgit. Ea e...sora mai mică a lui Chelsea.
-Mi-e dor de ea. Când o să se întoarcă oare hoinara asta mică? întreabă într-un mod retoric Teresa.
O urma de regret i se putea citi lui Alden pe față, atât de rapid, încât mă întreb dacă nu fusese doar o transpunere a imaginației mele, o alta. Deci ea nu știa. Era cât pe ce sa mă cuprindă plânsul, când sunt întreruptă de același văr al lui Ethan:
-În celula în care te-am închis era acel frigider pentru că acolo închidem vampirii inițiați înainte de prima lor transformare. E mai sigur așa. de data asta, nicio urmă de amuzament nu i se putea regăsi în glas, spre uimirea mea.
-Scuze...le spun după câteva minute în care mă schimonosesc încercând să pronunț, aproape rămânând fara aer. Nu pot să cred cât de stupidă fusesem.
O senzație ciudată mă cuprinse. Eram inutilă și stângace. Eram singură, fără toți cei pe care îi cunoscusem într-o viață. Doar cu trei persoane, printre care o fetiță, crezându-mă deja penibilă şo fără creier.
Ni se prezintă camerele, chiar foarte luxoase, daca mă întrebi. Grăbită, îmi iau patul dinspre fereastră. Dar cu ce folos?  Oricum ferestrele nu erau utilizabile şi eram nevoiți să stăm în întunericul profund al morții.
Mirată, observ că Ethan ia patul de lângă mine. Oh, grozav! O să îmi împart camera cu un băiat. Mai bine nu se putea. Îmi plăcea de el, eram atrasă, pentru ca simțeam că e ceva ilegal, interzis la el. Întotdeauna am fost atrasă de lucrurile periculoase, dar având în vedere situația deplorabilă în care ne aflam cu toții, numai de iubire nu aveam nevoie. Simțeam că nu trebuie să fiu fericită.
   -Hei!
   -Ce e Ethan? Abia ațipisem.
   -Kendra, nu e nevoie să fii aşa. Eu te cunosc mai bine ca oricine. Știu că în mintea ta, totul e colorat. Nu te învălui în negru doar pentru ca așa zic ceilalți.
   -Ce vrei să spui cu asta ?
   -Nu te mai preface indestructibilă. Simte! Simte ceea ce vrei și nu-ți mai nega sentimentele! Nu te mai ruşina de ele. Ai încredere!
   -De ce aș avea încredere în tine? Nici nu te cunoşteam acum câteva ore.
   -Nu ştiu. Eu totuși am în tine, fără motiv. Pur și simplu am.
   -Și ce ai vrea să fac mai exact ? Abia ne-am cunoscut. Ești un străin pentru mine. Nu mă pot comporta ca și cum te-as cunoaște de-o viață. M-aş minți singură.
   -Eu o viață te-am vegheat din întuneric...
Cuvintele lui nu-mi dădeau pace. El era responsabil cu mine. A avut mereu grijă de mine și, totuși, e doar un adolescent. E de-o seamă cu mine. Şi-a sacrificat viața, pentru că ajunsese să se îndrăgostească, sa mă iubească.
   Cu fața spre tavanul mat, imaginându-mi stelele pe care odinioară obișnuiam să le privesc pentru a mă calma, adorm. Cu groază realizez că mâine va fi o noua zi: alte întâmplări, alte pericole, alte suflete rătăcite în lumea umbrelor. Oare va trebui să-i pierd pe toți până să salvez niște necunoscuți? Întrebarea îmi rămâne încleștată pe buze, apoi liniște.
.................................................................
STYDIA :3