Sunt un suflet liber costumat în civil. Sunt un strigăt de libertate costumat în om. Sunt un zâmbet ascuns în spatele buzelor crăpate. Sunt o scânteie a tinerei iubiri în spatele chipului fără expresie. Sunt o inimă ce bate cu putere în această fiinţă tăcută, retrasă.
Strig cu gândul să te întorci, să mă priveşti în ochi ca înainte. Strig cu putere. Trebuie să mă auzi. Strig şi acum. Ascultă-mă! Întoarce-te! Vorbeşte-mi! Îmbrăţişează-mă! Iubeşte-mă! pe mine, cel care-ţi vorbeşte cu gândul şi te sărută cu ochii, care te atinge cu iubirea şi te dezmiardă cu zâmbetele.
Sunt eu, strig. Asculţi? Da. Acela sunt eu şi te chem. Ştiu că priveşti luna şi că mă vezi. Da. Şi eu te văd. Da. Privesc şi poza de pe noptieră din când-în-când. Îţi şoptesc încet; ştiu că mă auzi. Uite! Îţi fac cu ochiul, discret; ştiu că ai băgat de seamă. Simţi? Respir lângă tine, lăsând aerul, briza, să-ţi mângăie uşor pielea catifelată; ştiu că fiori reci îţi curg pe şina spinării.
Vreau să te invit la dans, în aer. Accepţi? Vreau să vii cu mine la mare. Mergem? Vreau să călătorim în lumea-ntreagă. Mi te alături? Vreau să înotăm în ape cristaline şi să respirăm aerul curat al munţilor. Vreau să uit de alţii şi doar pe tine să te mai ştiu. Vreau să uit că eu mai pot exista şi fără tine, iar tu să-mi fi indispensabilă. Vreau să uit că mai trebuie să respir ca să trăiesc. Vreau să ştiu că suntem doar noi doi şi luna.
M-ai auzit? Da, ţi-am vorbit. Vrei să repet? Da, era ceva important. Da. Vin mai aproape şi îţi şoptesc mai încet. Acum trebuie să mă auzi. Alo? Alo?... Am crezut că te-am pierdut. Nu, nu mi-e somn. Vorbesc cu tine, nu auzi? Alo? Alo?...
La naiba! Nu mai este semnal...
