Când eram doar o copilă visam să devin o prinţesă cu rochie mare şi bufantă, să dansez cu prinţi înalţi şi chipeşi în săli de bal cu ferestre acoperite de fine perdele de satin şi candelabre de cristal. Rupeam pagini cu imagini din cărţile cu poveşti din care obişnuia să-mi citească mama şi le ascundeam, aspirând în secret la o viaţă ca acelei prinţese. Ba chiar îmi uram şi numele pentru că nu era special, nu era deosebit.
Nu am devenit o prinţesă şi sunt ferm convinsă că viitorul îmi rezervă altceva.
Nu sunt tristă, nu am inima sfărâmată, nici măcar nu mai îmi aduc aminte bine de acea inocentă perioadă din viaţa mea. Aş vrea ,totuşi, să clarific, faţă de mine, ceea ce am fost.
Nu am fost un copil rău, ba chiar am fost cuminte, un copil cuminte cu multă imaginaţie. Daca oamenii invizibili îmi mişcau lucrurile prin casa, atunci mă dovedeam descurcăreaţă, sunând-o pe mama, care era la serviciu, pentru a o anunţa că nu mai îmi fac temele; trebuie să mă ascund. Iar dacă întâlnirile cu cea mai bună prietenă a mea erau prea scurte, ştiam foarte bine cum să le lungesc, mâţâindu-mă.
Nu că aş fi făcut eu cine ştie ce prostii prin care să fiu catalogată drept un copil obraznic, ba chiar eram atât de “cuminte” că am început să plâng când Moş Nicolae mi-a adus o vărguţă. Cu timpul, am început să mă obişnuiesc cu ea, urâta vărguţă argintie din cizmuliţa mea frumos lăcuită.
Bine, trebuie să recunosc că nu am fost uşă de biserică. Ştiu că greşeam atunci când furam ciocolata din bucătărie şi poate nu făceam bine atunci când mă cocoţam în pantofii cu toc ai mamei, dar acestea erau plăceri inocente, uşor de trecut cu vederea.
Nu am devenit prinţesă şi sunt ferm convinsă că viitorul îmi rezervă altceva.
Nu sunt tristă, nu am inima sfărâmată, nici măcar nu mai îmi doresc să devin o fiinţă cu sânge albastru. Aş vrea, totuşi, să clarific, faţă de mine, cine voi fi.
O să fiu un om, o femeie, cu păr brunet şi ochi căprui, cu buze roşii şi zâmbet alb, cu fericirea în ochi şi amorul pe buze. O să fiu o creatură asemănătoare Phoenixului, căci atunci voi ştii cum să renasc din suferinţă şi voi ştii cum să cresc în fericire. Voi evolua în fiecare clipă din timpul rămas, aşa cum creşteam când eram mică, o mică prinţesă.
Şi chiar dacă nu am devenit prinţesă şi sunt ferm convinsă că viitorul îmi rezervă atceva, ştiu şi cred cu tărie că aş fi fost o prinţesă cu rochie mare şi bufantă, aş fi dansat cu prinţi înalţi şi chipeşi în săli de bal cu ferestre acoperite de fine perdele de satin şi candelabre de cristal. Iar dacă rochiile mele nu o să fie atât de frumoase, prinţii nu atât de pricepuţi la dans şi sălile de bal nu atât de spectaculoase, eu tot o să fiu ceea ce am fost menită să fiu de la început: un om cu voinţă şi vise menite să devină realitate.
