Life is a difficult exam ( a Harry Styles and Niall Horan fanfiction) Part 2

CAPITOLUL 49

Mă trezesc în acelaşi pat, afară fiind lumină. Nu mă mişc. Vreau să stau aici toată viața. Aud o voce care vine de jos. Simt panică. Ştiu că e Niall. Stai puțin! Sunt într-o casă, singură, cu un bărbat, care vorbeşte la telefon, probabil cu alți indivizi! Sunt în pericol! Am dat-o în bară! La naiba! Îmi vine să plâng şi să țip.
Lacrimile îmi cedează. Gândirea mea este răzvrătită. Văd un geam. Geamul! Perfect! Îl deschid şi strig după ajutor, dar puținele persoane care trec pe strada pustie îmi aruncă priviri ciudate şi nedumerite. Distanța dintre balcon şi pământ e prea mare ca să sar, nu am curajul şi nici puterea.

În cameră intră Niall. Se uită puțin la mine şi mă întreabă:

-Ce s-a întâmplat?

-Pleacă! am zis dură

Acesta s-a holbat puțin la mine, încruntându-se puțin.

-Ai strigat după ajutor, am venit să te ajut. Diana, cu ce pot să te ajut? m-a întrebat acesta pe un ton calm.

Mă păcălea. Ştiam că avea să-mi facă ceva rău. Eram în pericol. Persoanele de sex masculin sunt periculoase.

-Stai departe de mine! am țipat de data asta, stând acum pe balcon.

Niall nu s-a mai apropiat de mine. S-a oprit într-un loc şi acolo a rămas.

-Dacă doreşti ceva, mă găseşti jos. a spus acesta şi a plecat din cameră.

Eram din nou singură. Eram în siguranță singură, dar nu în casa asta, blocată cu un bărbat. Mi-a venit deodată o idee genială: am încuiat uşa de la cameră. În felul acesta, nu putea să intre nimeni ca să îmi facă rău.

După un timp, am auzit ciocănituri în uşă. N-am răspuns.

-Diana, ți-am adus micul dejun! a strigat Niall de după uşă

-Nu mi-e foame! am spus

Ştiam că voia să intre în cameră, dar n-aveam de gând să-l las.

-În regulă, dacă ți se face foame, poți să-mi spui! a zis el, după care a plecat.

Fionna POV:

În timp ce preparam cafeaua, Harry o ținea în brațe pe Abigail şi se strâmba, făcând-o să râdă. Îmi făceam puțin griji, deoarece Harry trebuia să lucreze şi mai mult, eu nemaiputând să mă duc la servici. Trebuie să mă ocup de Abigail. E ca şi când centrul întregului meu univers este doar ea. Ea este în centrul atenției. Nu este uşor să îngrijeşti un copil, dar cu siguranță este frumos. Deodată, cafeaua începe să dea în clocot. Sting focul şi o torn în două căni. În ceaşca mea torn nişte zahăr brun şi lapte. Cealaltă cană cu cafea am lăsat-o simplă. Le-am luat pe ambele şi m-am dus la canapea, acolo unde stătea Harry cu Abigail în brațe. Aceasta începuse să plângă, iar Harry tot încerca să o liniştească, dar aceasta nu se oprea din plâns.

-Poate îi este foame, a zis Harry.

-Dar i-am dat să mănănce puțin mai devreme.

Am luat-o pe Abigail la mine în brațe. Deodată, mi-a sunat telefonul. Era Niall... Nu am vorbit de ceva timp cu el, sigur avea un motiv întemeiat ca să mă sune. I-am dat-o lui Harry pe Abigail ca s-o țină în brațe şi m-am dus în cameră să răspund apelului.

-Fionna, îmi cer scuze că te deranjez, dar aş avea nevoie cam urgentă de tine în momentul de față! s-a auzit vocea îngrijorată a lui Niall

-Sper că nu s-a întâmplat ceva rău, am zis eu

-Diana... Diana era să fie abuzată... În fine, poveste lungă. Problema este că ea se află în stare de şoc, deoarece întâmplările au traumatizat-o puțin, iar tu eşti singura care mă poate ajuta!

-Niall, îmi pare nespus de rău, dar chiar nu ştiu ce aş putea face!

-Trebuie doar să vii acasă la mine şi să vorbeşti cu Diana diferite lucruri banale, eventual să ieşiți undeva... A dezvoltat o fobie față de persoanele de sex opus, iar acum se comportă cam urât cu mine. Eu nu pot să fac ceva, aş înrăutăți lucrurile...

Eram prinsă la mijloc...

-Înțeleg, Niall, dar momentan Abigail plânge încontinuu şi nu-mi dau seama de ce... Se poate să vin mai pe seară?

-Aş fi foarte recunoscător dacă ai veni imediat după ce rezolvi problema cu Abigail!

-Am să vin. Îți trimit un mesaj atunci când sunt pe drum. Tu ai aceeași adresă, nu? l-am intrebat

-Da. Te aştept. Mulțumesc! a răspuns acesta

-Pentru nimic! am răspuns, după care am inchis telefonul.

M-am dus înapoi în sufragerie.

-Unde ai fost? Abigail plânge de un sfert de oră! m-a întrebat Harry tensionat

-Am vorbit cu Niall... Şi Diana are nevoie de mine... povete lungă... Dă-mi-o pe Abigail!

Am luat-o pe Abigail în brațe şi am mângâiat-o pe spate. După câteva secunde, s-a oprit din plâns şi, spre mirarea mea, a început să zâmbească.

-Deci vrea doar să stea la tine în brațe! a spus Harry, trăgând această concluzie...

-Şi eu care am crezut că o doare ceva... am spus uşurată

-Adevărul este că ar trebui să se dezobisnuiaşcă de tine... O răsfeți cam mult şi ar trebui să petreacă mai mult timp cu mine!

-Asta e adevărat... Acum trebuie doar să o adorm, ca să pot să plec la Niall. am zis eu, şi cred că Harry s-a schimbat puțin la față, în sensul că avea urme de îngrijorare...

M-am dus cu Abigail în brațe până sus, în camera ei şi am început să o legăn uşor, cântându-i încet un cântec. Făceam aşa de fiecare dată când voiam s-o adorm, şi funcționa mereu. După câteva minute, Abigail tot nu-şi închidea ochii. Era clar că nu-i era somn, iar eu îmi pierdeam din răbdare.

Într-un final, m-am dat bătută. Am ieşit din cameră, cu Abigail în brațe şi l-am sunat pe Niall, spunându-i că nu pot s-o fac pe Abigail să doarmă. Acesta avusese un ton de dezamăgire în voce, iar mie îmi pare rău că nu am putut să-l ajut, dar dacă el ar fi fost în locul meu, ar fi procedat la fel.

Diana POV:

Stau in camera asta de ceva timp, dar nu ştiu de când... Sunt captivă aici şi nici măcar un ceas nu mi se dă la dispoziție. Trebuie să ies de-aici... Dar cum? Oare dacă l-aş păcăli pe Niall că sunt bine şi că nu mă intimidează, aş reuşi? Dar dacă nu pot să-l păcălesc, şi-l primesc în cameră, atunci aş putea s-o pățesc rău de tot...