-Anesthesia-

Noaptea vine rapid, lasand afara demonii din cusca. Soarele moare, furtuna incepe. Padurea acopera secretele din interiorul ei. Flori de iasomie se ascund printre radacinile copacilor, iar mirosul lor persista in aer. Un cocor doarme pe ramura unui copac. Frunzele copacilor canta, dand o nuanta melodioasa atmosferei.
O carare veche  rasare dintre copaci. Hanoracul negru, subtire este digerat pe viu din cauza frigului furios. Soapte apar imediat...dulci, acre, amare. Toate culorile intr.un tricolor al fricii.
Se aud doar sunetele papucilor mei. Privirea imi cade pe doi copaci inconjurati cu sarma ghimpata. Ghiozdanul negru prafuit, atarna pe spate, lasandu-se in baza mea sa ii car greutatea. Ma aplec si trec pe sub sarma.
Un sunet furios rasuna in padure. Inima mi-o ia la goana. Vantul imi mangaie fata ca un parinte iubitor.
Picioarele ignora ordinul de a se opri si continua sa fuga pe acea alee pana ajung intr un loc mirific.
O cladire veche, parca blocata in trecut .Miros de lavanda si menta, ascuns in crapaturilor peretilor este imprastiat de vant. Casa este inconjurata de copaci. Peretii sunt inveliti intr-o patura rupta de muschi. Geamurile sunt blindate cu scanduri vechi care nu permit intrarea luminii. Ma aproprii de usa mare, putrezita, care de abia se tine in balamale mancate de rugina si o imping, lasandu-mi cale libera. Mirosul de lavanda si menta dispare, lasand loc unui aer imbaxit si sufocant. Holurile mari, in alb- negru pline de zgomote care iti induc frica.
Peretii zgariati si murdari poarta tablouri vechi si prafuite. Ma aproprii de cel care mi-a atras atentia si il ating usor. O femeie cu par rosu ca sangele, ochi albastrii cu nuante reci de gri, buze trandafirii curbate intr-un zambet micut. Nasul micut ii este incadrat perfect in fata rotunda si pistruita.
Imi continui drumul si dau de o camera cu intunecata. In mijlocul ei era o canapea prafuita. O imping spre perete. Ma intorc la 180 de grade si ies din casa.
Doar luna este cea care sta singura ca o papusa de portelan ce priveste tacuta de pe podeaua prafuita, prinsa de itele de vie argintii ale trecutului. Pe cerul ca un abis negru, bucati de argint viu, joaca lenese in pustiu.
Ma uit in jur. Imi vine sa tip, dar oftez usor. Strang mai bine hanoracul in jurul meu si arunc ghiozdanul jos asezandu-ma pe el. Revad imaginile ca la un film si rad. Iau o piatra, o arunc cu furie. Ramai singur, tu, pamantul,gandurile si ghiozdanul.
Totul este pustiu, dar peste cateva ore un loc plin de viata. Deschizi ochii, vezi soarele si zambesti. Speri ca lumina sa iti arate literele...doar ca ele dispar. De fiecare data cand deschizi caietul, vezi foaia goala....urme usoare sunt trasate. Le privesti, decodezi, dar nimic...