When the past returns (Justin Bieber ff)

16.

2016. Nici nu mai știu de când n-am mai postat..:)) an frumos, sper ca ati avut sarbatori fericite !
lectură plăcută!:)

_____________________________

-"Da, Helen.. acum mă externează." am răsuflat în telefon.

-"Sunt acasă cu Ryan. Tu cum eşti??" mă întreabă foarte îngrijorată. "Am auzit că a rămas Justin aseară..." continuă cu ton jucăuş și.. pervers.

-"Da, l-am trimis să-mi cumpere ceva de mâncare acum." îmi analizez palma stângă în care scrie "you're mine."

-"Păi şi? Nu ai să-mi spui nimic? Nimic.. interesant? Nu s-a întâmplat nimic aseară?" vorbește puțin agitată.

-"Nu.. Helen. Uite știu ce vrei să faci." râd. "Eu şi Justin suntem doar prieteni." i-am explicat. "A stat aseară cu mine, și... " nu știam cum să-mi continui ideea. "cam atât. " am încheiat.

-" Ok, ok. Am înțeles." Râde. Ah credeam că trebuia să-ți scriu o carte din care să te prinzi că nu are cum să se fi întamplat ceva aseară.

-"Ne vedem." am încheiat apelul. Am semnat ceva şi m-am întors spre ieșire dar Justin mi-a prins talia în mâinile lui şi m-a îmbrățișat strâns şi am simțit cum îmi inhalează mirosul. Îți plac persoanele care miros a spital, nu Justin? "Oh!" am tresărit. "Mersi. Ai fost rapid." i-am mulțumit, el chicotind cu zâmbet mare. M-am întors spre fața lui şi mi-a înmânat punga cu croissante.

*

-"Eu cred că o merita, Justin." O spun chicotind cu ceașca pe care o țineam cu ambele mâini înapropierea gurii.
-"Totuși.. încă nu-mi vine sa cred că i-ai aruncat adidaşii tipului.. bietul. Şi de la etajul 9. Era iarnă?" vorbea fără să mă privească, zâmbind.
-"Da." i-am spus, un chicot înfundat scăpându-mi printre buze. "Era şi un strat considerabil de zăpadă. Nu ştiu ce s-a ales de adidaşii lui, însă ştiu că a mers în şoseste până să-i găsească."
-"Dar poate nici nu i-a găsit." Își ridică sprancenele şi își ridică mainile în semn de apărare.
-"Asta speram la momentul respectiv." mi-am ridicat sprânceană și i-am zâmbit viclean privindu-l pe sub gene. Justin a râs. L-am acompaniat cu mici chicoteli blânde. Au fost câteva momente de tăcere. Doar sorbeam din cafelele noastre iar eu dădeam scroll news-feed-ului de pe facebook-ul meu.

-"Eu nu te-aş fi prezentat ca pe o amică. Tipul ăla era un idiot dacă așa credea că are pe unde să scoată cămașă. Totuși te avea pe tine. Pentru el era deja prea mult, destul de mult încât să nu te merite."

Se referea el la istorisirea pe care i-am zis-o despre unul dintre foștii mei prieteni, căruia i-a sunat telefonul, răspunzându-i "că era la o amica." Sunt încă ferm convinsă că era o gagică aspirantă la pumnul meu, deși nu avea nicio vină. Însă nu la asta îmi stătea gândul acum, ci la ce mi-a spus Justin. Eu doar m-am uitat în pământ, cu un zâmbet mic ale cărui colțuri îi erau concave. Mă jucam cu degetele mele. Doar îi repetam cuvintele prin mintea mea.

-"Nu cred că m-a avut cineva vreodată. " i-am spus în final, la fel de timid. Pf ce mărturisire anostă, clișeică dar adevărată. "Hai să plecăm." am spus agitată.

-"Sigur, dacă asta vrei." și-a scos portofelul de la spate ca să achite nota.

-"Mulțumesc." am şoptit zâmbind, punându-mi geanta pe umăr.
Am ieșit din cafenea iar Justin mi-a deschis din nou portiera ca să intru. I-am dat un mesaj lui Helen înştiințând-o că ajung încurând.

Drum liniștit, Justin fredona melodia de la radio, exact ca mine, doar că eu chiar mă bucuram de melodie, dansam şi băteam din palme.

-"Ce dra..." Justin a murmurat încruntat. Am încercat să-mi dau seama de ce mărește viteza, m-am uitat în spate. Un range rover hse sport îl obliga s-o facă deoarece nu voia să se bage pe banda din stânga deși avea loc, şi nu se gândea că e o distanță milimetrică intre maşina lui Justin și maşina lui. Din nou, Justin a mărit viteza trecând şi depășind alte maşini.

Ne-am îndepărtat cu mult de Rover ul ăla. Când "am scăpat" amândoi am rasuflat.

-"Ce dracu' a fost aia..?"

-"N-am nicio idee..." Mi-a raspuns . "Eşti ok?"

-"Da... da, sunt bine."