Teama de singuratate nu este singura temere din realitatea noastra, exista mult mai multe. Spre exemplu, v-ati gandit vreodata cum este sa pierzi pe cineva? Este ceva foarte crunt.
Mi-amintesc bine, era vara lui 2012. Cred ca a fost cea mai trista vara din viata mea. Nu m-am putut bucura o clipa de soarele fierbinte, de vremea calduroasa, de canicula de afara. Toata vara mi-am petrecut-o in lacrimi amare, frica si o stare depresiva.
Aveam o persoana care pentru mine era precum o mama. O iubeam enorm, dar boala acestui secol a rapus-o. Da, era bolnava de cancer. Boala grea in zilele noastre. Si i-am stat alaturi toata acea vara, care avea sa fie ultima pentru ea. Poti sa ma judeci tu, cel care citesti ca scriu ceva atat de intim si dureros, dar poti citi in continuare fara a judeca, pentru ca nici tu nu esti perfect.
In vara aceea, am simtit cum mor in fiecare zi, cum o parte din mine murea in acelasi timp cu ea. Ironia face ca a devenit ingerul meu pazitor intr-o zi de toamna, intr-o mare sarbatoare cunoscuta in Romania drept "Ziua Crucii".
Dupa moartea ei am inceput sa sufar mult. Tu, cel care ai de toate si esti cel mai fericit, stii cum e sa pierzi? Eu am pierdut de mult timp lupta cu viata, si inca astept sa imi revin. Tu nu stii, pentru ca tu te axezi pe lucruri materiale, dar eu nu. Si eu am suferit. Dar tu ce faci? Judeci, pentru ca asta face toata lumea, judeca. Ma acuzi de cersirea atentiei. Nu spun asta personal, ma refer la zecile de persoane puse in aceeasi situatie. Ma judeci fara sa ma cunosti, judecati oameni fara sa ii cunoasteti pentru ca voi nu stiti cum e, nu sunteti in cunostinta de cauza.
Imi amintesc ca am avut usoara tenta depresiva timp de 6 luni. Usoara pentru mine, pentru cei din jurul meu era depresie pura. Timp de 6 luni ziua mi-era noapte, noaptea mi-era zi, frigul mi-era caldura si viceversa. Lucru care bineinteles, m-a afectat. Trist, stiu, dar suferinta modeleaza cel mai frumos un om. Am invatat ca rabdarea este intr-adevar o virtute, pentru ca starile dintr-o depresie sunt precum zgarieturile unui canibal pe trupul inocent al unui nou-nascut. Atunci voiam pur si simplu sa ma sting, sa ma sting eu si sa se reaprinda ea, asa mi-am invins teama de moarte, dar mi-a crescut putin teama de a pierde pe cineva.
Desi am 14 ani, am iubit o persoana la fel de mult cum am iubit femeia respectiva. E un baiat, un baiat care imi va cutreiera inima si mintea toata viata. Mi-as fi dat viata pentru el, l-as fi iubit inca un veac, inca o viata. Din pacate, nu mai e in viata mea. Nu, nu mai e. Il vad in fiecare zi si nu-i pot saruta buzele moi, nu ii pot spune " Pui, te iubesc!" , cum o faceam candva. Ii simt absenta de fiecare data cand respir. Mi-amintesc de cum ii batea lui inima, de fiecare data cand imi simt inima batand si se intampla rar. Sunt atat de tanara si totusi inima mea parca nu mai vrea sa bata, dar nu pot face nimic. Pe el il simt la fiecare pas, la fiecare clipire. Sigur va citi ce scriu, nu stiu daca va rade sau se va intrista, nu stiu daca ii va pasa. Nu il pot condamna ca a plecat, cine sta langa o persoana care nu are o viata roz si colorata? Daca esti un om cu probleme, daca ai si cea mai mica problema, oamenii usor pleaca. Aproape toti pleaca. Nu am avut niciodata pretentia la un om sa se dedice in obsesie mie, insa am avut pretentia sa mi se aprecieze efortul depus pentru o persoana.
Ceea ce trebuie sa contragem este faptul ca sunt mii de persoane in aceasta situatie, sau cu aceleasi temeri dar manifestate diferit. Asta e realitatea pe care multi nu o vad, o realitate ignorata, dar care conteaza cel mai mult. Cu teama de a pierde o persoana, teama de moarte si teama de a nu fi apreciati ca oameni sau pentru tot ce facem noi, psihicul nostru se lupta. Iar daca ignoram aceste temeri si nu le infrangem, psihicul nostru va fi afectat intr-un mod trist, de aceea trebuie sa vedem realitatea asa cum este ea, nu cum credem noi sau vrem sa credem noi ca este.
