III

42 3 0
                                    

O alta temere din realitatea noastra este teama de moarte. Da, banuiesc ca tuturor ne este frica de a muri.

Am avut unele conceptii ciudate, si inca le am; banuiesc ca voi trai cu ele toata viata, dar mie nu mi-e frica de moarte. Da, sunt crestina, nu sunt vreun ateu, adventist sau satanist, ci un simplu crestin. Crestinii se tem cel mai mult de moarte. Nu-si respecta religia din acest punct de vedere. Am 14 ani si poate habar nu am ce spun, dar momentan aceasta este conceptia mea. Viata de pe pamant este doar un fragment. Cand fragementul acesta se incheie, ajunge in punctul "M", punct al mortii, incepe un fragment marginit doar la "M", o semidreapta. Noi trebuie doar ca fragmentul V-M, adica "Viata-Moarte" sa il facem cat mai drept si cat mai curat. Asta vrea Dumnezeul crestinilor sa spuna.

Bineinteles, toti vad moartea intr-un singur mod: arzi in iad sau traiesti in rai. De aici apare frica de a arde in iad, de aceea multora le este frica de moarte. Tineretul, noi cei care ne-am nascut din '90 pana prin 2001-2002, nu realizam ca moartea, este de fapt o stare pe care ne-o alegem singuri in toata viata noastra pamanteasca. Frica ne impiedica sa realizam acest lucru. Acestea sunt temeri normale, reale. Ne e frica de moarte pentru ca ne e teama de diavol, de a arde in flacarile iadului si ne e teama, de fapt, de suferinta. Concepem moartea ca pe o suferinta eterna, fiind constienti de faptul ca meritam suferinta, dar niciodata nu incercam sa schimbam ceva, pentru a mai alina suferinta. Asa e omul, inconstient. Inconstienta uneori doare, dar nu pe moment, doare in timp, si ca orice om normal, o sa spunem "Am fost inconstient, trebuia sa fiu mai atent!", dar o facem prea tarziu.

Moartea, bineinteles, este o temere. Temerile cele mai mari ale realitatii nu le observam multi, dar le simtit. Cu toate ca le simtim, nu ne dam niciodata seama ca ce am simtit este o teama a noastra. Pe langa moarte, multi oameni se tem de boala. Boala este blestemul vietii.  Spun asta pentru ca  si eu, la randul meu, ma tem de boala. Sunt la risc de diabet, desi nu sunt fana a glucozei si glutenului. Acest risc este de un an si cateva luni. Mi-e teama sa ma duc la doctor sa imi iau glicemia, iar rezultatul sa fie "Imi pare rau, glicemia ta a depasit 200". Mi-e teama de cancer, e ceva groaznic sa lupti cu aceasta boala, iar cel care lupta cu ea este un mare luptator. Nu numai eu ma tem de toate bolile pamantului, cu otii o facem. cu totii ne speriem, dar nu luam in seama aceste lucruri. da, desi ma tem de boli, stiu ca boala demonstreaza cat de tare esti ca persoana si iti modeleaza mult caracterul. Fiind bolnav, inveti sa apreciezi tot ce ai in jur, sa iubesti fiecare secunda a vietii tale, si ti-e teama sa iti pui intrebarea "Maine ce va fi?", pentru ca nu stii daca rasaritul de maine te va prinde cu inima batand puternic si speriata in piept. A fi bolnav este ceva groaznic, o durere sufleteasca, dar trebuie sa fim pregatiti pentru acea durere. trebuie sa ne pregatim pentru tot ce e mai rau, desi durerea poate va fi doar 2% fata de asteptarile ratiunii noastre.

O alta temere a acestei lumi este teama de a fi respins de societate. Multi oameni, cu defecte mai mari in comunicare, sunt respinsi de societate. Conceptia mea este insa alta: fiecare merita miliarde de sanse, pentru ca si noi ne-am dori sa primim tot atatea sanse daca am fi in pielea persoanei respective. In jurul nostru sunt multe tipuri de oameni, dar putini sunt oameni adevarati, din acele categorii. Majoritatea oamenilor judeca, arata cu degetul, rad de alte persoane crezand ca ei sunt intruchiparea perfectiunii. Nu este asa, nimeni nu e perfect. Cu totii avem defecte mari si grave. La persoanele care sunt luate in ras, teeama de a fi respinsi si batjocoriti este atat de mare incat ei se pierd in vid si arata o alta fata a lor. Aceasta fata este dezastruasa, plina de idei rasturnate, incurcate, incalcite cu o mare teama. De aeea "prostul de acolo" sta linistit si nu vine sa iti vorbeasca, de teama ca tu, care stii numai sa judeci, vei rade si daca iti spune "Buna!", pentru ca ti se pare ceva amuzant datorita fetei sale. Nimeni nu a fost si nu va fi niciodata perfect.

Cea mai mare teama a tuturor este teama de persoana insasi. Tuturor ne e teama de noi cand ne pierdem, cand nu stim, cand suntem tristi sau veseli. Ne e teama mereu de cum am putea reactiona la anumite stari, ne e teama de manifestarile propriului suflet, ceea ce e destul de grav. Aceasta teama ne taie curajul avut cu cateva secunde mai devreme, si ne face sa fim neincrezatori in noi insine. Cat de trist esti atunci cand parintii te cearta, nu? Ai vrea sa fie in locul tau si sa simta ce simti tu, ai vrea sa le spui sa se puna in locul tau, dar ti-e teama de ei. Ei bine, traiesti intr-o mare minciuna, nu ti-e teama de ei, de ce iti vor spune ei, ti-e teama de fapt de tine, pentru ca esti atat de neincrezator sa le spui ce te macina, caci ti-e teama  sa nu te inteleaga crezand ca esti un om de neinteles! Ne uitam des in oglinda, ea ne arata ce vrem noi sa vedem. Dar inauntrul nu ni-l arata? Ba da, uita-te in interiorul pupilei tale si vei vedea doar culoare neagra. Asa suntem si noi, intunecati de temeri. 

Toata viata noastra se ineaca in genul de temeri pe care nu le cunoastem, nu le stim, dar le simtim pe zi ce trece, tot mai mult si apasat. Dar de ce nu le invingem? Pentru ca ne e teama pana si de ce am putea deveni daca nu am avea aceste frici, temeri reale. Teama este doar un demon. Cum demonul are nevoie de tamaie si apa sfintita sa plece, asa si teama are nevoie de o serie de razboaie incendiate pentru a fi infranse. A invinge anumite temeri grave, ne poate schimba rationalitatea. Putini vor afirma acest lucru, dar multi vor spune ca nu e asa. Nu trebuie sa explic eu, o pustoaica de 14 ani si jumatate de ce, trebuie sa inveti tu, sa inveti incercand. Altfel crezi ca vei reusi? Nu, nu vei reusi. Invingandu-ti temerile mentionate de mine, vei descoperi altele, precum vorbitul in public, si vei invinge tot ce credeai ca te va poseda toata viata.

Demonii realitatiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum