Bullet [+18]

Capitolul 20

Teamă

Alex

Îmi strâng fiul de umeri ușor și îl trag spre mașina mea, pare pierdut, privește în gol, îl urc pe locul pasagerului și pornesc în graba în urma ambulanței, în urma într-o intersecție mașinile băieților își fac apariția în spatele meu conducând toți în sir indian, mă uit la el și nu îmi bine sa cred, pare speriat, și totuși despre această fata nu am auzit nimic și în ochi lui se citește doar teamă, teama de a o pierde.

Așteptăm pe holul spitalul, Beatrice și restul femeilor și.au făcut apariția și îl asigură pe Max că va fi bine, am mai trecut prin asta, și intodeauna se sfârșește urât. Julie este încă în operație, a suferit o o lovitura puternica la cap și un picior îl are rupt din cele înțelese de la doctor. Când am primit telefonul de la șeful de intervenți rutiere ca îl urmărește pe Max am știut ca nu se va termina cu bine, am colorat imediat în garaj și am plecat după ei.. Acum regret ca nu am ajuns mai repede.

Max

Dacă nu va mai putea merge? Dacă își pierde memoria? Dacă operația nu merge bine? Dacă moare?.. Un amalgam de întrebări fără răspuns. Medicul iese din sala de operație dându-și mănușile jos.

- Fata este în afara pericolului momentan, are o ușoară contuzie la cap și piciorul drept rupt, organele interne nu i-au fost afectate, va fi trimisa la terapie intensiva și în curând se va trezi. Nu sunt capabili sa spun nimic, doar ascult și răsuflu ușurat.

Le.am cerut celorlalți sa plece, de fapt i-am dat la propriu afară din spital și am rămas singur în salonul ei. Oare unde îi sunt membri familiei sale?

Cât de frumoasa e când doarme, pare un înger rănit, un înger ce a fost pe cale de a-și pierde viața, dar din fericire încă respiră, și îmi doresc nespus de mult sa mă înec în albastrul marin al ochilor săi.

Julie

Accelerez puternic și intru în urma lui în curbă, strâng cu putere volanul, însă dintr-o data inima mi se ridică în gât și mă simt propulsată în aer, nu simt nimic, doar o izbitura puternică și cad în întuneric.

Niște degete mari și calde îmi înfășura mâna apoi două buze moi și fierbinți se lipesc de dosul palmei, acțiunea repetându.se de nenumărate ori, dar nu am puterea de a deschide ochii până când, după încă un sărut plasat pe mână, aud vorbele sale.

- Te rog Julie, trezește-te, te rog! Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar mă simt gol și murdar, e numai vina mea ca ești în aceasta situație, te rog, revino.ti și jignește.ma, bate.ma, orice, numai deschide ochi, acei ochi de care m-am îndrăgostit nebunește și nu îi pot scoate din cap.. Vocea îi suna frântă, chinuită, obosită, iar la ultimele cuvinte rostite în șoaptă din nou corpul mi-a fost străbătut de electroșocuri. Am deschis ochii și l-am privit pe blondul ce stătea sprijinit cu capul de pat, iar când i-am strâns mâna ce se odihnea în palma mea, tresărit, și-a ridicat privirea, acei ochi de smarald, cearcănele erau proeminente pe chipul său, dar cu parul său răvășit, cu buzele sale pline, și gropitele ce i s-au format la vedea ochilor mei deschiși mă făceau sa îmi doresc sa mă afund în așternuturi la cât de frumos arăta acum și eu eram într-o stare reproșabila.

- Fi sigur ca o sa te bat când o sa mă dau jos din acest pat, o să-ți trag vreo două că nu am terminat cursa și m.ai pus sa te urmez, și încă una ca mi.ai pupat mâna până ai albito! îi spun încet cu un mic zâmbet pe chip și vorbind aproape serios.

- Te-ai trezit!!! Stai aici. Doctor, doctor! îl aud strigând ieșind pentru coridor, of, băiatul ăsta e imposibil.

După ce aproape l-am omorât pe doctor când am văzut ca mi.a băgat piciorul în ghips, Max m.a scos pe brațe din spital, nu îi plăcea acolo și nici nu a așteptat un scaun cu rotile ca nici moarta nu mă plimbam în așa ceva, mergeam prin parcarea spitalului ținută în brate în stilul miresei, a deschis portiera pasagerului și m.a așezat ușor pe scaunul din carbon, dar totuși confortabil. M.a privit o clipă un ochi și ai lui sclipeau, se apropia ușor de mine și inima îmi bătea nebunește, însă doar mi.a presărat un sărut pentru frunte și s.a întins sa scoată centurile duble, normal i.as oferi o replică dură ca nu sunt invalida și mă pot descurca singură, dar am fost prea hipnotizata de acțiunile lui lente și atente, am putut murmura un simplu mulțumesc mai mult șoptit, dar la auzul exclamării mele colțurile guri i s-au ridicat într-un mic zâmbet.

Tot drumul spre casa a mers cu viteză, foarte mare viteză, trecea printre mașini ca un glonț, un glonț negru ce dispare în noapte și ziua trece ca o fantoma, depășea cu 200km/h și dacă nu era un Racer aș fi crezut ca merge atât de repede încât sa scape de mine.

Strângea cu putere volanul până când încheieturile i se albise, era pierdut în gândurile sale, parca era contopit cu mașina, nu acorda prea multă atenție condusului, schimba treptele de viteza privind în neant. La un moment dat, parca ieșind din gândurile sale a reușit sa spună câteva cuvinte.

-Îmi pare nespus de rău Julie, eu..
A lăsat propoziția neterminata, părea atât de rănit, trist, citeam regretul în ochi săi, acest băiat nu mă cunoștea de mai mult de două zile și totuși ceea ce s.a întâmplat îl seacă atât de mult, e băiatul perfect, și Doamne, cât de arătos poate sa fie când schimba vitezele cu furie și accelerează până la fund, nici măcar nu privește viteza cu care merge, doar conduce și o urmă de zâmbet i.a apărut când m.a strâns ușor de mână asigurându-se ca sunt teafără, teama ce o avea la spital părea sa îi dispară în odată cu timpul, dar oare cum va reacționa când oameni lui tata vor veni după mine, când va afla persoana care sunt, cine este tatăl meu și ce este capabil sa facă. John, tatăl meu vitreg a fost de acord sa mă mut în New York înțelegând ca vreau sa mă debarasez de acea viață, plină cu riscuri , trăiesc cu el și mama mea de 7 ani, tata ne-a părăsit și mama s.a recăsătorit, însă omul cu care a ales să își petreacă restul vieții este un traficant de arme, un criminal, cere ar putea răsturna America cu susul în jos pentru mine, dar eu l-am urât din clipa în care am aflat cu ce se ocupă, câți oameni mor din cauza lui, dar tot ce a umplut paharul a fost când mi-a lovit mama înainte cu două luni de a pleca, aș fi vrut sa îi pot băga un glonț în cap, însă aș fi sfârșit înmormântată prin curtea imensa a palatului său, cursele mi.au fost singurele prietene adevărate, și acum și asta se pare că mi-a fost luat..

Că tot veni vorba, Doamne ce casa are băiatul ăsta, paznici peste tot și ditamai vila, sau castel, plus nenumărate mașini afară și un garaj subteran imens. Ohh, în casa cui am acceptat sa merg?

S-a dat jos din mașină și mi-a deschis portiera luându-ma din nou în brate, dar pentru câteva clipe am zăbovit amândoi privindu-ne în ochi, mă topeam sub acea figură de jad, Doamne, cat de bine putea arăta, pieptul masiv de care ma strivea ușor și pătrățele proeminente ce s-ar putea vedea și în cel mai larg tricou mă înnebuneau, însă am fost întrerupti amândoi din reverie când unul dintre paznici a strigat.

- Domnule Max, domnișoară Julie, tatăl dumneavoastră vă așteaptă în sala de mese.

-Oke Wayne, mersi! paznicul sau mai bine zis malacul de 2 metri în costum a dat încet din cap și a ieșit din garajul subteran, în timp ce mergeam spre lift prin parcarea plină am observat nenumărate mașini tunate, printre care ultimele modele de mașini luxoase, Mercedes Bluetek, Audi A7, BMW seria 6 în patru uși ce pornea de la 180 000 euro, și nenumărate alte mărci.

Va fi o zi foarte lungă, și presimt ca ceva nu va fi bine, dar zâmbetul lui uimitor ce îi scoate gropitele în evidență mă încălzește pe interior și îmi impune o stare totală de liniște, de bine.