Bullet [+18]

Capitolul 22

În viață există mereu posibilitatea de a pierde, de a suferi, de a te lăsa pradă întunericului pentru a ajunge ajunge la extrem, dar într-un final îți dorești puțină lumină, o cale spre spre a renaște în absolutul pur, însă însă realizezi că este prea târziu, te afli prins în propria cușcă în care te-ai interiorizat, întunericul îți este singur prieten adevărat și orice șansă de de a răzbate către calea dreaptă se pierde precum soarele în amurgul nopți.

Așa a decurs viața mea, nu am găsit o soluție normală pentru a mă elibera de energiile ce s-au adunat în ani, am ucis, am trădat, am mințit, am fost vânătorul ce nu-și rata niciodată ținta, dar așa cum am mai spus, viața ne aduce schimbări ce ne transformă total, iar una dintre aceste reforme ale vieții le trăiesc acum, devenind din prădător pradă.

- Julie, te rog lasă-mă să-ți explic, lasă arma jos să putem discuta. Îi spun fetei ce efectiv mi.a sucit mințile, o privesc în ochi sai marini și un amalgam de întrebări și sentimente confuze se citesc în aceștia.

- Cine ești? Ce vrei să îmi faci? sunt întrebat de micul îngeraș ce a intrat în viața mea lovindu-ma precum valurile mări ce se zdrobesc de țărm.

- Nu vreau să îți fac nimic rău, nu știu ce se întâmplă cu mine, dar.. Nu sunt în stare sa exteriorizez ceea ce nutrește în mine din în care am cunoscut-o în parcarea campusului. Te rog, hai să vorbim acasă!

Oftează încuviințand ușor și lasă arma jos cu mâinile tremurânde, apoi își întoarce privirea spre geamul fumuriu și nu mai spune nimic.

Tot drumul până acasă parcă mă sufoc, tensiunea ce plutește în aer mă face să scrâșnesc puternic din dinți.

Parchez în fața vilei și o privesc, a adormit, lumina difuză a nopți pătrunde puțin în interiorul întunecat al mașinii reușind să mă facă să îi disting trăsăturile angelice ale micei mele curioase.

Dacă poziția în care doarme nu i-ar fi inconfortabila aș privio până în zori, apoi încă o clipa, dar renunț la această idee și cobor deschizând portiera încet pentru a nu-i tulbura somnul. Îmi învălui mâinile în jurul coapselor sale și a șoldurilor ei încercând din răsputeri să nu o trezesc. Din fericire toată lumea doarme.

Odată ajunși în cameră o plasez ușor pe salteaua moale, îi pun o pernă sub piciorul rănit apoi o acopăr cu așternuturile din mătase negre.

Îmi presez ușor buzele de fruntea sa, iar ea mormăie ceva incoerent, dar doarme dusă. Mă așez pe fotoliu și din nou mă pierd în frumusețea chipului ei mirific.

De dimineață voi avea de dat o grămadă de explicații.

Florin

3-2-1 Start!

Demarez, țâșnind pe lângă celelalte mașini ce participă la cursă. Ieșim de pe pista de aeroport. Autostrada încă este circulata de mașini, depășesc un tir, dar unul dintre oponenți nu mai este așa norocos și se lovește de parapeti, iar apoi sfârșește sub roțile camionului de mare tonaj.

Acul kilometrajului indică 190km/h, Audi.ul meu S5 mănâncă asfaltul, dar când mă pregăteam sa activez buteliile de azot, computerul de bord îmi transmite un mesaj de la Max.

" Drake e în oraș, la docuri" știam prea bine ce înseamnă asta, acest individ s.a băgat prea mult în treburile noastre.

Trimit mesajul celor doi prieteni cu care am crescut, Andreas și Hunter, iar la prima ieșire părăsesc autostrada, abandonând cursa și pierzând cei 10 mii de dolari pariați.

În drum spre destinația avută cei doi mi s-au alăturat și odată ajunși la docuri toți trei ne-am părăsit mașinile căutând.ul furioși pe acel nenorocit.

- Parca plecase în Chicago, ce dreacu caută înapoi în New York, și cum de Max nu l-a omorât încă!? întreabă Hunter nervos.

- O să îi rup picioarele și o să îl bat cu ele în cap, morți masi! mârâie și Andreas printre dinți.

Îl căutam toți cu privirea, dar nici urmă de Drake, cum mai are tupeul să își mai facă simțită prezența după ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani.

Pe aceea vreme toți cinci conduși de Shane colaboram la un transport de arme de calibru 50 ce detectau și ucideau orice urmă de căldură a unui trup omenesc. Totul valora în jurul colosalei sume de jumătatea jumătate de miliard de dolari. Atât plăteau niște jihadisti pentru a-și menține controlul asupra războiului. Convoiul ce transporta armele trecea prin Chicago și am fost nevoiți de a ataca acolo, totul a mers bine, în aparenya părea că se va crea o legătură strânsă intre noi cu Drake după ce am reușit să punem mâna pe transport, însă totul a luat o întorsătură proastă când la ieșirea din oraș am fost atacați de oameni celui ce îl credeam partener, multi dintre cei ce se aflau cu noi au murit, eu, Max, Hunter, Andreas și Shane am reușit să scăpăm, însă restul ce se aflau cu noi au murit sub privirile noastre. Atunci am abandonat totul și spre norocul nostru a fost că am reușit să scăpăm cu unul dintre Cadillac Escalade blindat. Am fost nevoiți să returnam bani pe transport din propriile conturi deoarece la fel ca și armele, bani ce urmau a fi împărțiți au rămas în Chicago. De atunci toți am jurat răzbunare, Drake va muri în cele mai groaznice moduri!

-Domnilor, va fost dor de mine! vocea acea a rămas inconfundabila încă din clipa în care a ordonat să fim uciși

- Drake! rostim toți trei la unison scoțându.ne armele spre el.

- Ușor băieți, am venit aici cu gânduri pașnice, haide să lăsăm trecutul deoparte și să vă explic cum vă veți adăuga 100 de milioane de dolari în în conturile voastre, fiecare! spuse acesta punând accent pe ultimul cuvânt.

- Vom fi mult mai mulțumiți cu creierul tău împrăștiat pe asalt!

Poc, sunetul armei descărcate sparge liniștea nopți.

Universul mereu echilibrează balanța, dar intodeauna această echilibrare se plătește cu viata, sufletul, bani, trădare, însă într-un final totul va fi bine.