De la întâlnirea de atunci fata nu îi putea uita privirea. Acei ochii căprui , mari , pierzandu-si parcă sclipirea cu care o privise. Ii era dor de el , pe zi ce trecea tot mai mult. Noapte era cel mai rău , când singurul lucru pe care vroia sa îl facă era sa citească conversațiile cu el din nou și din nou pana adormea cu telefonul în mana. Simțea ca moare de dorul lui , mii de gânduri îi străbăteau mintea : Oare a uitat-o , sigur îi e mai bine fără ea , nu credea ca îi mai pasa . Aceste gânduri rupeau câte o parte din ea , pe zi ce o daramau tot mai tare . Nu mai era aceeași , nu îi mai văzuse chipul de 5 luni. Se putea privi în ochii ei reflexia lui imprimata pe pupila . Era pierduta.
Treceau zilele ca și nisipul dintr-o clepsidra. Iar ea încă nu putea găsi pe cineva care sa îi aline suferință , simțea ca în inima și în viața ei este loc doar pentru el. Deși viitorul lor părea sumbru.
II admira pozele și când era întrebată dacă iubește pe cineva sau are pe cineva , răspundea ca are pe cineva care acum e plecat departe și într-o zi se va întoarce înapoi și vor putea fi fericiți din nou.
Se mintea singura și asta era ceea ce o durea , dar , prefera sa trăiască în minciuna ei decât în adevărul care o sfâșia și îi rupea inima.
CITEȘTI
Poveste unei inimi.
Acak,,Dragostea călcată în picioare se răzbuna, iar cel ce a călcat greșit pierde totul " - Mihai Drumes
