Peste 2 zile
Sunt asezata in pat de 2 zile intregi, in care plang in continuu. M-am saturat de tot. Nu am mai mancat de ceva vreme si cred ca am slabit cateva kilograme. Andrei tot se roaga de mine, de 2 zile sa mananc ceva sau macar sa cobor sa o vad pe Sofi. Si ea sufera. Si din potriva. Sufera mai mult decat mine. O inteleg. E mai mica si simte durerea mai mult. Si stiu ca tinea la ea. Nu era zi, in care sa nu se joace cu ea, sa nu ii impleteasca parul. Dupa 10 minute, sunt anuntata ca înmormântarea mamei mele este azi la 14. Mai am 2 ore in care sa ma pregatesc. Ma gandesc cine a hotarat in locul meu cand e inmormantarea. Nu inteleg.
Il vad pe Andrei apropiindu-se de mine, luandu-ma in brate. Simt ca ne-am apropiat din ce in ce mai mult de la moartea mamei. E mult mai protector, mai iubitor.
Ma uit la el, iar dupa ma duc spre dulap. Imi iau cele mai negre haine din dulap si ma duc la baie. Cand ma uit in oglinda, raman cu totul masca. Cearcane la ochi, toata rosie la fata de la atata plans, parul in toate directiile. Dupa ce ma imbrac, ma apuc sa imi pieptan parul. Va fi o sarcina grea. Dupa vreo 10 minute in care am reusit cu greu sa il descalcesc, il prind intr-o coada si ies din baie.
Cand intru in camera, un zambet ii apare lui Andrei pe fata. Cred ca se bucura ca ma vede aranjata si ca pot merge pe picioare, dupa 2 zile de stat in continuu in pat.
Se apropie de mine sa ma ia in brate, dar eu il resping. Ma duc spre noptiera si imi iau telefonul. Ma uit la el si vad ca am 100% baterie. Il pun in buzunarul jacketei mele si cobor scarile la parter.
Cand intru in bucatarie, o vad pe Sofi toata rosie la fata de la atata plans. Ma duc la ea si se arunca in bratele mele. Incepem amandoua sa plangem. Plangem si plangem pana cand simtim doua brate puternice strangandu-ne in brate. Ma uit atenta peste umarul lui Sofi, si observ ca si Andrei plangea cu noi. Nu pot sa il vad suferind. Nu acum. Cand am nevoie de cineva puternic.
Ne ridicam toti trei si mergem spre masina. Intram si mergem usor, usor spre cimitir. Cand oprim in fata lui, aud un suspin. Imediat realizez ca e suspinul Sofiei. Ma duc la ea si o iau in brate, strangand-o cu cea mai mare putere.
Iesim impreuna, tinandu-ne de mana, si mergem spre capela. Cand intru, simt cum o lacrima se prelungeste pe obrazul meu cald, care ia foc la contact. Merg cu pasi mici, tremurand spre sicriu. La vederea mamei mele in el, incep sa plang de nu mai puteam. Toti se adunasera in jurul meu.
Ma uit prin jur, incercand sa ma linistesc, si ii vazusem pe Laura si Amadeus. Prietenii mei cei mai buni erau aici. Dupa mai bine de cateva minute bune in care doar ne-am privit, ii sar in brate Laurei. Ma strangea, incepand si ea sa planga.
Incepu, deodata, sa bata clopotul cimitirului. Era timpul ca mama sa fie inmormantata. Ne strangem toti dupa sicriu si mergeam spre groapa din partea cealalta a cimitirului.
Revederea mamei, si gandul ca asta va fi ultimul moment al vederii ei, ma intrista si mai tare. Ajunsi la mormant, toti se stransesera acolo. Dupa binecuvantarea preotului, fusesem anuntata sa imi iau ramas-bun si eu si Sofi de la mama, deoarece era momentul ingroparii. Incepusem sa plang din ce in ce mai tare si eu si Sofi. Gandul ca de azi, daca se afla ca tata e in puscarie si ca mama e morta, m-ar putea trimite si pe mine si pe Sofia la orfelinat ma ingrozea.
Dupa acel ramas-bun destul de scurt, capacul sicriului fusese pus. Cu franghii, sicriul era lasat in jos. Decisem sa merg acasa, sa ma retrag ca sa pot suferi in liniste.
Hei dragi cititori. Am decis sa pun azi capitolul, deoarece aveam putin timp si nu aveam ce face. Scuzati ca e scurt si scuzati-mi greselile. :* :* :)
