Am ajuns la Andrew.Casa lui întotdeauna mi-a părut frumoasă,dar acum e absolut incredibilă.Are multe lucruri noi.E diferită faţă de cum mi-o aminteam eu.
-Oficial îţi ador casa,spun rezemându-mă de un perete.
-Oficial şi ea te place pe tine.
- ...?
-Vreau să spun,casa asta a fost înainte o casă ca toate altele.
-Şi apoi... ?
-Apoi a devenit atât de wow,datorită ţie.
-...?
-Vechea casă am demolat-o acum mult timp.
-Poftim?
-Nu mai pofti că ţi se apleacă.
-Hahaha.
-Şi,revenind,casa asta a fost demolată.Am stat un timp la un prieten din apropiere,până când schițele au fost gata.Am făcut schiţa casei după placurile tale.Apoi,am stat la un alt prieten în Holmes Chapel,UK,până a fost gata casa.
-Dar...
-Ştiu deja ce urmează să mă întrebi.Am făcut toate astea după ce au murit părinţii tăi.De atunci am vrut să te iau la mine,dar casa a durat ceva până a fost gata.
-Mulțumesc,zic şi îi sar în braţe.
-Acum că am făcut prezentările,hai să îţi prezint noua ta cameră.Sper să-ţi placă.
Am urcat la etaj.Acolo erau prezente mai multe camere,însă doar pe una scria ''CARA''. Alături am putut observa o uşă pe care scria ''ANDREW''.Avem camere alăturate.Drăguţ.
Intrăm în dormitorul meu.E absolut WOW.Nu am cuvinte să îl descriu.Pur şi simplu tresar când îmi dau seama că stau ca proasta cu gura căscată în pragul uşii.
-Am ştiut că o să-ţi placă,dar nici chiar așa...Râde.
-E absolut geniala! mă trezesc spunând,fiind însă încă în transă.
-Ok.Mă bucur că îţi place.În cazul acesta,te las puţin singură,să te acomodezi.Mă gaseşti la parter.Mă duc să fac ceva de mâncare si niște cafele.Cred că mori de foame.
-Să ştii că da.Stomăcelul acesta,pe cât e el de mic,pe atât e de gălăgios.Încep să râd.Chiar așa era.
-Pf,zice Andrew râzând uşor şi destul de încet.
Observ că închide uşor uşa şi iese din cameră.
-Eşti chiar superbă,mă trezesc conversând cu camera.Am innebunit.Dar acum nimic nu mai contează pentru mine.
Mă aşez pe patul moale din colţul camerei.Frate,e al naibii de pufos şi de moale.Stau așa câteva minute,după care mă ridic şi netezesc uşor cu mâna dreaptă cuvertura patului.Simt cum pielea fină a mâinii dansează pe cuvertura albă şi moale a patului.Abia acum am observat că dormitorul meu este doar în alb şi albastru.Culoarea mea preferată,amestecată cu o nuanţă de vis.Combinaţia perfectă.
După încă un scurt timp de analizat şi de admirat fabuloasa mea cameră,privesc către cele 2 uşi pe care le are în plus încăperea.Prima este uşa care dă spre balconul larg,pe geamurile uşii intrând lumina puternică în cameră.Chiar şi de aici pot aprecia frumuseţea încântătoare a balconului.Dar gata cu balconul.
Intru,destul de curioasă,pe cealaltă uşă a dormitorului meu.Se pare că e o baie.Mişto.Am propria baie.Până şi baia e minunată.E foarte mare,în ea aflându-se o cadă încăpătoare cu masaj (e al naibii de mare şi de cochetă-dacă o cadă poate fi şi cochetă),un blat destul de lung pe care se aflau 2 chiuvete de mărime normală,în faţa lor aflându-se ditamai oglinda,care era înrămată frumos cu o margine vintage aş putea zice,care îi dădea un look aparte,un wc (evident),un dulap fără uşi pe rafturile căruia se găseau niște cărţi (ok,chestia asta poate părea destul de dubioasă,şi chiar nu ştiu de unde a ştiut Andrew,dar întotdeauna m-am gândit că ar putea fi interesant să ai așa ceva în baie;odată am vrut să pun asta în aplicare,dar mă tot gândeam la ce o să spună lumea despre mine-acum nici nu îmi mai pasă-,așa că am lăsat-o baltă).Baia era toată albă,pe faianţă regăsindu-se niște floricele,tot albe,dar aproape invizibile.
Am ieşit din baie.Acum trebuia să văd şi ce e prin dormitor.Aici se aflau un pat alb(incredibil de moale,cum am mai zis) care avea de o parte şi de alta 2 noptiere albastre,un birou foarte lung şi lat,alb, 3 dulapuri albe imense cu oglinzi pe fiecare uşă în parte,un covor tot alb, sub forma unui urs polar,probabil era Fram,dar eu am ţinut să îl botez Ursache (don't ask),care se întindea în aproape toată camera şi în care pur şi simplu îţi intrau picioarele până la glezne (întotdeauna mi-am dorit așa ceva),niște tablouri cu ramă albă,destul de expresive pe pereţii de culoare albastru-metalic (culoarea asta mă scoate din minţi,o ador),podeaua era, de altfel,tot albatrastră-dar se putea vedea faptul că parchetul era lustruit uşor şi dat cu lac,o bibliotecă IMENSĂ în adevăratul sens al cuvântului,plină cu cărţi -din câte am vazut- SF,de dragoste şi de acţiune,o scară lângă (acum chiar mă simțeam ca la bibliotecă-un loc în care mi-am petrecut cea mai mare parte a liceului de până acum) şi nu în cele din urmă o măsuţă pentru machiaj pe care se regăseau atât mii de truse de machiaj,cât şi milioane de parfumuri,pe oglindă am putu observa lipite câteva poze cu mine şi Andrew de când eram mici,în sertarele măsuței se aflau rujuri de toate felurile şi culorile,iar pe măsuţă,într-o cutie decarton,şedeau ţanţose niște ondulatoare şi plăci de păr.Dar de ce toate astea pentru o fată care nu le foloseşte niciodată,mai ales când Andrew ştie asta prea bine? Probabil vom afla în curând.
Ridicându-mă de pe scăuneluln tapiţat cu catifea de culoare alba,mă îndrept spre cele 3 dulapuri.Le deschid uşor fiecare uşă în parte.Prea multe rafturi,prea multe uşi,prea multe dulapuri,prea puţine haine.Iau sacoşa de lângă uşă,o aduc şi o pun pe pat.Încept apoi să scot din ea tot ce mi-am adus.Am pus cele câteva haine pe care le avem într-unul din rafturile primului dulap,după care mi-am ataşat la gât lănțișorul de la mama.Acest lănțișor însemna foarte mult pentru mine.Era ultimul lucru pe care îl mai aveam de la părinţii mei,ultima mea legătură cu ei de când s-au dus.L-am deschis cu grijă şi am rămas înţepenită când am revăzut chipul zâmbitor al părinţilor mei,alături de mine,pe când aveam vreo 4-5 anişori.În cealaltă jumătate a medalionului se afla o poză cu primul nostru căţel,Lola,pe care am iubit-o mai mult decât pe mine însumi.Fără să îmi dau seama,am lăsat o lacrimă să-mi scape pe obrazul fin.Acum trebuia să mă lupt singură cu toate greutățile lumii.Acum singura mea speranţă sunt eu însămi,Nu am voie să cad,deşi de multe ori era să o fac,de durere.Dar nu pot.Nu pot din cauza lor.Ei ar fi dezamăgiţi de mine dacă aş face-o.Iar eu nu vreau să-i dezamăgesc pe niciunul dintre ei.Ei eram tot ce aveam,ceea ce însemna că acum chiar nu mai aveam nimic.Poate doar pe Andrew,care mi-a fost întotdeauna alături.Gândindu-mă la toate aceste lucruri,am început să strâng medalionul în palmă.I-am dat drumul,l-am aranjat frumos la gât,mi-am şters lacrimile de fiinţă neputincioasă,alungând gândurile rele ce mi se împrăştiaseră prin minte.M-am ridicat de pe pat şi am ieşit din cameră,închinzând uşa încet în urma mea.
Cobor la parter şi mă duc în bucătărie.Am găsit-o cam greu prin labirintul ăsta de camere,ce-i drept,dar îmi place să văd că a mea casă ascunde poate multe secrete în spatele acelor uşi.Deja bat câmpii.Totuşi,la fel de mult ca labirintul ăsta,îmi place şi să mă dau drept un Sherlock Jr.Şi revenind,după ce am dat de bucătărie,am intrat.Acolo îl surprind pe Andrew înfulecând niște clătite cu gem.Fix lângă el se aflau niște farfurii goale,din care probabil tocmai mâncase, şi o cană cu ceai.
Zâmbesc uşor în colţul gurii şi mă aşez lângă el.
-Fomist tu de felul tău,ai?
-Ce insinuezi? zice molfăind în continuare,în timp ce se încruntă la mine.
-Insinuez că ai mâncat cât şi pentru mine aici,zic sarcastică în timp ce mă ridic de pe scaun.
