Lupoaica Ascunsa II

Capitolul III

Stau in mini balconul meu si rivesc luna. E asa frumoasa! Dar privind-o imi amintesc ochii lui. Nu mai pot sa-mi iau gandul de la el,desii pana acum nici nu avea vreun efect asura mea,da....dar asta pentru ca nu l-am privit in ochi pana acum. Ma simt asa de slaba,de parca nu eram deja prea fragila,adica,Ade a mostenit puterea si curajul mamei,pe cand eu sunt sensibila ca un fulg de nea,ceea ce cred ca are legatura si cu faptul ca m-am nascut iarna,la fel ca sora mea de altfel.
Ma indrept incet spre pat,si ma asez. Imi pun patura in cap si ma bufneste plansul. De multe ori lumea ma supraestimeaza,avand in vedere ca sunt bruneta cu ochi albastrii,imi da o alura de fata rea,sau emo,dar eu de fapt sunt sensibila si nu pot lovi nici masa ca ma plang ca ma doare. Sunt genul acela de fata care se crede puternica si curajoasa,dar de fapt sunt diametral opusa.

De odata usa de la camera se aude,iar vocea matusii Kety:
-Ce-ai fata?! Te-a lovit asteroidul in cap?! Stiu...suna ciudat cum vorbeste, dar are impresia da sunt ca mama, dar nu e asa.
-Snif...lasa-ma matusa! Spun de sub patura.
-Ce-ai patit, tu nu plangeai!
M-am inervqt si am iaait de sub patura si i-am spus:
-Ba plang,dar nu te las sa ma vezi. Crezi ca sunt ca mama, dar nu! Sunt sensibila, nu sunt o luptatoare. Nici nu stiu cum se loveste,lasa-ma! Adele e cea cu lupta!
Se facu brusc liniste si o simt pe matusa cu se aseaza langa mine pe pat.
-Of, pitico! Tu ii semeni destul de mult ei, adica si ea ura rochiile, si ea era foarte baietoasa, numai ca ea dadea bataie. Iar ea s-a tranformat inaintea întâlnirii cu sufletul pereche.
A urmat o pauza in care nimeni n-a zis nimic, ca pe urma sa arunce bomba:
-Dar tu de ce plângi?
-L-am intalnit pe el, mormai cu fata in perna.
-Sufletul tau pereche?! Oh doamne! Nu-mi vine sa cred! Siii, e frumos, sexy?
-Ma lasi?! Il vad aproape zilnic de 3 ani, dar ironia sortii, pana azi nici nu l-am privit in ochi. De ce trebuia sa fie si el la acelasi mall ?! Sunt vreo patru in zona!spun, da data asta ridicand capul de pe perna.
Se pare ca fondul de ten s-a imprimat pe fata de perna, iar vanataia de la ochi se putea observa foarte clar.
Matusa Kety imi privea fata cu mainile la gura, si isi intinse o mana sa-mi atinga ochiul dar m-am tras.
-Ce ai patit la ochi?!spune cu glas sugrumat.
-M-am lovit cu usa de la dulap!am mintit cu nerusinare.
-Ay, urma asta e de la un picior sau de la vreun pumn luat in fata!aproape striga ea.
-Ok, ok! Mi-am luat un picor in fata! Daca vrei sa stii, tot de la el! De asta nici nu vreau ca el sa-mi fie predestinat pe viata!spun in timp ce-mi iau un hanorac pe mine si ies din camera.
Doar mama m-ar putea intelege, asa ca acolo ma duc. La mormantul ei, care culmea era langa cel al criminalului ei.
Ajung pe jos la mormant si ma pun in genunchi. N-am mai fost aici de luni bune.
-Hey...cred ca ti-a fost dor de mine, spun incet. Da, sigur, cui ii lipsesc eu? Nimanui. Tot fraiera liceului sunt, iar acum am pe cap si miraculosul meu de suflet pereche, care nu e alt cineva, decat binecunoscutul Gaby. De ai fi aici...spun si incep iar sa-mi curga lacrimile siroaie. De ai fi aici...mai spun o data si ma ridic. Privesc mormantul de langa cu ura.
-N-ai putut accepta! Nu ai vrut sa accepti ca te-a parasit, tip, in timp in care ploaia care incepuse fara sa-mi dau seama se intetea, facand lumea care mai era acolo,sa se evapore.
-Cand a aflat adevarul, si si-a vrut locul de drept, nu puteai sa lasi asa si sa nu mai ajungem aici?! Nu! A trebuit sa declansezi tu un razboi, criminalule! Ai omarat-o! Ai ucis-o!spun ultima propozitie lovind piatra de marmura care era gravat numele lui, ca mai apoi sa cad in genunchi.
Am simtit o geaca cu un parfum feminin, exact la fel ca al bluzei, care mi-a ramas de la mama. O mana ferma si delicata, dar totusi parea a unei femei trecute de prima tinerete. M-am ridicat incet, si m-am intors parca cu incetinitirul si am vazut o femeie imbracata intr-o pereche de blugi bleu-marin, cu un top violet cu lup pe el, cu o palarie neagra mare, care ii cam acoperea ochii, dar am observat inconfundabilul lant cu lup al mamei, pe care tata a zis ca i l-a lasat la gat, atunci cand au înmormântat-o.
-Mama?soptesc cu o mica speranta in glas, iar femeia din fata mea isi arcuieste buzele intr-un zambet.
Ma intind usor si-i dau palaria la o parte, pentru a vedea o pereche de ochi caprui intens, cu aceeasi sclipire in ochi, ca in ultima poza pe care am vazut-o cu ea.
-Chiar ea, in persoana, spune femeia.
Pentru o clipa, nu am vrut sa cred, crezand ca e vreo farsa, dar pe urma i-am sarit in brate, si am simtit acea caldura parinteasca, pe care o simteam pana acum doar la tata. Mi-a dat usor drumul jos si mi-a asezat palaria ei, pe capul meu zambind.
-Uite ce-i, mi-a spus calma, stiu ca vrei sa sti unde am fost pana acum si dumniezau mai stie ce, dar mai intai hai acasa, caci ai sa racesti.imi spune cu glas dulce, iar eu aprob din cap, ceea ce mi-a atras atentia la faptul ca varfurile mele s-au facut albe. Ma uit nedumerita la mama, care doar zambea si mi-a facut semn sa nu bag in seama.
Am pornit la pas cu mama, catre casa, radiind de fericire.