Asez cuvintele prea usor in fraze pentru cat de putin pot spune. Nu exprim nimic concret, imi pierd sirul ideilor, gandurile se impletesc, imaginile zboara si totul e haos. In interior e o singura licarire, o lumina de o intensitate mult prea mica , lumina ce totusi sfideaza tot ce se afla in jurul sau.
Am fugit, imi recunosc in treacat ca o strafulgerare de moment. Am incercat sa fug, ma corectez mai apoi. Astept momentul indepartat in care o sa-mi pot da seama daca scopul a fost indeplinit sau nu. Pana atunci imi inlatur gandurile care inca iti mai sunt fidele, minte bolnava ce inca aduni nesatula fiecare indoiala. Mai rau decat sa fii in contradictie totala cu lumea din jur, fapt pe care l-am acceptat de mult timp, este sa fii in contraditie totala cu tine, cu lumea din interiorul tau.
