Society killed the teenager

Revedere

El ridică ușor capul și rămâne uimit la vederea mea. Nu știe cum să reacționeze. Într-un final, reușește și el să scoată ceva pe gură:
- Hei!
- Bună! îi răspund eu.
A urmat un moment de tăcere.
- Și ce mai faci? mă întreabă el.
- Mh, nimic special. Tu?
- Cam la fel.
Aveam nevoie de răspunsuri, însă nu prea știam ce să-i zic sau ce să-l întreb. Mă simțeam la mii de kilometri față de el, ca și doi străini.
- De cum ai venit aici? îl întreb eu.
- De dragul vremurilor bune.
Nu mă așteptam la răspunsul ăsta. Bănuiam că nici nu mai vrea să-și amintească de ce a fost. Îmi scot pachetul de țigări, îmi scot țigara și o aprind, apoi îi ofer și lui una.

- Observ că nu te-ai lăsat, îmi spune el.

- Observ că nici tu, îi răspund eu.

El surâde ușor. În timp ce îmi întindeam mâna ca să îmi recuperez bricheta, bluza s-a ridicat ușor, iar el mi-a văzut tăieturile. Se uita fix la ele. Când am realizat, mi-am retras brusc mâna. După un moment îmi spune:

- Știi prea bine ce părere am eu despre asta. Nu înțeleg de ce te-ai apucat din nou. Nu înțeleg de ce o faci, chiar nu e bine pentru tine.

Eu rămân tăcută. Chiar nu știam ce să zic. După ce a văzut că nu spun nimic, îmi ia mâna și îmi ridică bluza. Trebuia să recunosc că mâna mea nu arăta prea bine. Rămâne mut când îmi vede mâna plină de tăieturi.

- Oh, îți place cum arată? îmi spune el sec.

Eu rămân tăcută în continuare. Își plimbă degetele ușor peste tăieturi. Mă ia cu fiori. Rănile mă dor, dar el are puterea de a atenua durerea. Apoi le sărută. Nu mă așteptam la asta. O lacrimă îmi curge pe obraz, nu mai puteam să o țin. Apoi încep să plâng de-a binelea. El mă strânge la pieptul lui și mă sărută pe frunte. Mă bucur că nu mai spune nimic. Vreau doar să mă bucur de moment, îmi era atât de dor de asta. După câteva minute îmi spune:

- Uite, știu că azi trebuie să mergi la facultate, dar având în vedere starea în care ești, nu pot să te las așa. Dacă vrei, te duc eu. Vreau doar să mă asigur că ajungi cu bine.

Eu aprob din cap, apoi mă sprijină până ajung la mașină. Mă duce până acasă, merg să îmi iau "La revedere!" de la părinți și îmi iau bagajul, apoi plecăm. Eram tăcuți amândoi. După ce și-a făcut plinul, mi-a cumpărat o ciocolată Milka cu oreo - știa că e preferata mea.

- Asta ca să te simți mai bine, îmi spune el.

- Mulțumesc, nu trebuia.

- Nu ai pentru ce.

Vorbim o perioadă despre facultate, după care îmi fac curaj să îl întreb ceva ce mă frământa.

- Și cum merge cu viața amoroasă?

Sigur nu știa că eu am aflat că se împăcase cu fosta.

- Nu e nimic special.

Am observat ușoara lui iritare, așa că nu l-am mai întrebat nimic. După o perioadă am început să vorbim despre lucruri banale și așa a rămas tot drumul. Când am ajuns acasă la mine - aveam o casă frumoasă cu etaj, făcută cadou de părinții mei și locuiam singură - m-a condus până la ușă.

- Dacă vrei, poți rămâne. Te servesc cu o cafea sau ceva.

- Nu pot. Mai am niște treabă. Pa.

Și a ieșit pe ușă. Nu aveam ce să mai zic, așa că m-am dus sus să fac o baie lungă, după care m-am pus în pat și am adormit.

Următoarea perioadă a fost destul de plictisitoare și fără evenimente speciale. El nu mi-a mai dat niciun semn și nici nu m-am mai întâlnit cu el. Partea bună e că acum mă tăiam mai mult o singură dată pe săptămână, iar mâinile mele arătau mai bine. Mi-am petrecut Crăciunul alături de familie și de prietenii vechi, iar asta m-a ajutat mult. Lunile următoare au fost la fel de liniștite... totul până într-o zi frumoasă de mai, când practic, totul s-a schimbat.

Eram în parc, pe marginea lacului. Când mi-am ridicat privirea, de partea cealaltă era el împreună cu prietena lui. Păreau foarte fericiți împreună. Mi-am întors privirea, iar lacrimile nu au încetat să apară. Simțeam că nu mai am ce căuta acolo, așa că m-am ridicat și am început să fug. Fugeam atât de tare și nu-mi mai păsa de ce e în jur. M-am simțit izbită dintr-odată. Zici că am murit. Nu mai simțeam nimic. Dacă așa este să mori, atunci mă bucur că am avut parte de o moarte ușoară și fără suferință; nu e ca și cum n-am suferit destul până acum. Ultimul sunet pe care l-am auzit a fost un "Nu!" dureros.