Society killed the teenager

Pentru el

Nu știam unde sunt sau ce am pățit. M-am trezit cu un miros puternic de antiseptice care îmi ardea nările; deci eram în spital. Deschid ușor ochii și primul lucru pe care îl văd mă surprinde. Era el cu capul pe patul meu. Sigur a adormit. Dar nu înțelegeam de ce stă aici cu mine. L-am mângâiat ușor pe cap, adoram să fac asta. Nu voiam să îl trezesc, dar după câteva minute și-a deschis ochii. Și-a ridicat capul și eu i-am zâmbit slab. Avea ochii mari.
- Nu pot să cred! Te-ai trezit, îmi spune el. Știu că ești confuză, dar trebuie, mai întâi, să anunț medicii. Vreau să te verifice și să vadă dacă ești bine.
Eu am încuviințat ușor din cap. El a ieșit afară și s-a întors imediat însoțit de câțiva medici. Controlul lor a durat câteva minute și urma să mai fiu supusă unor controale în zilele următoare. Am rămas surprinsă când am aflat că am fost în comă două săptămâni. După ce au ieșit medicii, el a rămas cu mine. Tăcerea era apăsătoare. Eu am fost prima care a deschis subiectul:
- Ce am pățit, mai exact?
- Păi... eram în parc și te-am văzut alergând...
Știam despre ce vorbește, îmi aduceam aminte de asta. Nu voiam să mă concentrez prea mult asupra lui și a prietenei lui.
- ...și după am văzut că mergi direct spre stradă și când am văzut mașina...nu știam ce să fac, dacă aș fi ajuns puțin mai repede... tu...
Îi era greu să vorbească. Pur și simplu l-am luat de mână și i-am zis Mulțumesc!. El mi-a zâmbit înapoi. Nu voiam să-i readuc toate acele amintiri. M-am așezat mai confortabil în pat și i-am spus:
- Vino și tu lângă mine.
- Ești sigură? Nu vreau să te deranjez.
- Sunt sigură.
S-a așezat lângă mine și m-a cuprins cu un braț pe după umeri și cu cealaltă mână mi-a pus mâna în a lui. Nici nu credeam că toate astea sunt măcar adevărate.
- Sper că nu ți-ai irosit ultimele săptămâni lângă mine, îi spun eu.
- Aproximativ. Nu prea am vrut să te las singură.
- De ce?
- Te-am lăsat singură prea mult timp și pur și simplu simt că tot ce pățești e din vina mea.
Mi-am dat seama la ce se referea, dar știam că nu s-a schimbat nimic, știam că după ce se va termina tot, eu voi rămâne singură ca și până acum.
- Oh, nu te învinovăți. Le merit pe toate.
Se pare că asta l-a cam supărat și i-a dat de gândit.
- Nu le meriți. Doamne, sunt convins că ai fost prea bună pentru mine!
- De aia te-ai despărțit de mine?
Abia după am realizat ce am scos pe gură. Pur și simplu mi-a ieșit, nu intenționam nimic.
- Nu. Și eu oricum nu știu cum să îți explic.
- Las-o baltă, i-am zis.
Oricum eram prea obosită. Mi-am pus capul pe pieptul lui și am adormit aproape imediat. M-am trezit după câteva ore bune de somn. Încă nu crăpase de ziuă. El era tot lângă mine. Stăteam și mă uitam la el și mă întrebam de ce mai e aici cu mine. Mă gândeam și la ce îmi spusese aseară. Stau și reflectez asupra tuturor evenimentelor. Dacă mă iubește, de ce m-a părăsit? Dacă nu mă mai iubește, de ce e lângă mine? Nu vreau doar să îi pară rău pentru mine și pentru tot ce am ajuns să fac. Mă pot descurca și singură. Nu vreau să fiu o pagubă pentru nimeni. Viața ne aduce persoane deosebite, dar ni le ia atunci când suntem mai fericiți. De aceea bănuiesc că îmi merit soarta. Nu am fost niciodată o fată cuminte și sunt conștientă de toate greșelile mele. Trebuie să plătești pentru ele, deci bănuiesc că pedeapsa mea a fost să-l pierd pe el. Viața se pare că știa că eu sunt dependentă de el, iar în viitor nu mă pot imagina alături de altcineva. Îi mângâiam ușor barba. Eram obișnuită să fac asta înainte. Era așa frumos cu ochii lui căprui și barba deasă. Nu îmi doream nimic mai mult de la viață decât ca el să fie lângă mine, dar asta nu mai era posibil, iar eu am epuizat toată puterea de a mai încerca să-l recuperez.
S-a trezit după câteva minute, iar eu i-am zâmbit.
- Îmi pare rău că te-am incomodat, îmi spuse el.
- Stai liniștit. Am dormit mai bine ca niciodată.
A zâmbit când a auzit asta și mi-a pupat mâna. L-am tras mai aproape de mine și l-am sărutat pe obraz, după care l-am îmbrățișat. M-a ținut strâns la pieptul lui timp de câteva minute. Nici nu-mi aduc aminte ultima dată când m-am simțit atât de bine și plină de viață. Doar simpla lui prezență îmi dădea putere și știam că asta mă va mai ține în viață măcar câteva luni.
În următoarele zile am mai avut parte de câteva vizite, printre care și părinții mei și am făcut multe controale și analize și se pare că totul era în regulă. Într-o zi, la o săptămână după ce m-am trezit, l-am auzit vorbind cu doctorul. Ei credeau că dorm, deși mie nu îmi reușea asta.
- Știi, la început starea ei nu era prea bună și știi că nu îi dădeam multe șanse. Se pare că tu chiar o ajuți. Am auzit și eu lucruri despre cum dragostea face miracole, dar nu credeam asta până nu v-am întâlnit pe voi. Simpla ta prezență a trezit-o din comă, deși nu știam cât va sta în ea, dar sigur nu mă așteptam să fie doar două săptămâni... și acum se vindecă atât de repede. Dacă o ține tot așa, în câteva zile va fi externată.
- Nu mă așteptam la asta. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru ea!
- Eu mi-am făcut doar meseria, dar tu ai avut o mare contribuție la însănătoșirea ei.
După ce a plecat doctorul, l-am simțit venind lângă mine. M-a sărutat pe frunte, după care mi-a pus mâna în a lui și a rostit ceva la care nu mă așteptam:
- Mulțumesc, Doamne! Deși nu mă va înțelege, mai ales în privința comportamentului, doar Tu știi cât de mult o iubesc!
Mi-am lăsat o lacrimă să cadă, iar el mi-a șters-o ușor. Voiam să mă ridic, dar știam că e mai bine să nu o fac.
După câteva zile am fost externată. Se pare că acum totul era bine. M-a condus până acasă și mi-a promis că mă va ajuta să recuperez pentru examene. Într-o zi, pe când era la mine și discutam, s-a apropiat de mine și m-a sărutat. Știam că nu e bine, dar tânjeam după acel sărut de prea mult timp. Simțeam că fac parte din el și că totul era ca înainte, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu am vorbit niciodată despre acel sărut și nici nu s-a mai repetat. Poate a fost o slăbiciune de a lui. După câteva zile, s-a făcut dispărut din nou. Știam că asta se va întâmpla. Fericirea nu ne este dată pentru totdeauna, iar cei care o au, se pare că nu știu să o prețuiască. Printre care și eu...